
„Doamne, ajută-mă să te aleg” este cursul următoarei sesiuni pentru liderii de Studiu Biblic din programul Precept Ministries. Evenimentul se va desfășura online în perioada 1-12 februarie 2021 și va fi predat de Mia și Costel Oglice.
Pe un deal, de unde se vedea Marea Galileii, Domnul Isus a deschis calea către Împărăția lui Dumnezeu. El le-a cerut ucenicilor Săi să aibă o credință fără compromisuri. O credință lipsită de îngrijorare și frică. El i-a încurajat să aibă o credință care dă roade. O credință devotată singurului Domn și Stăpân. Este aceasta credința pe care ți-o dorești? Pare imposibilă. Pare de neatins. Cum ai putea avea o asemene credință? În acest studiu devoțional, „Doamne, ajută-mă să Te aleg”, Kay Arthur te va conduce cu dragoste prin Predica de pe munte, un mesaj care schimbă viața. Acest studiu îți va sluji în mod practic. Vei găsi adevăruri pe care le poți împărtăși cu alții, individual sau în grupuri mici.
„Dacă asculţi ce îţi spune Dumnezeu prin Cuvântul Său viu, atunci există, într-un sens, un nou început – al înțelegerii și al scopului. Vei ajunge la înțelegerea trăirii în asemănare cu Hristos.”
O astfel de credință suntem încurajați și noi să avem, iar pentru o dobândi este esențial să ne echipăm.
Programul sesiunii va fi împărțit în două părți. În intervalul orelor: 10:00-13:00 Completarea manualului, iar între orele 16:00-20:00 va avea loc Predarea lecției.
Pentru participare la sesiune este necesar să completați formularul de înregistrare AICI! Pentru o comunicare eficientă pe parcursul sesiunii, vă rugăm să vă alăturați acestui grup de WhatsApp AICI!
Cursul poate fi procurat și în varianta PDF AICI!
