
31 ianuarie 2021
„Fiţi treji, şi vegheaţi!
Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă tîrcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită.”
(1 Petru 5:8)
Video AICI.
Dumnezeu este Creator,
cel rău este înșelător.
Dumnezeu face lucrurile bune și adevărate,
cel rău face doar falsuri și imită ceea ce a creat Dumnezeu.
Curcubeul
În Biblie, curcubeul este semnul legământului prin care Dumnezeu promite că nu va mai distruge pământul cu potop de ape. Curcubeul lui Dumnezeu, pe care îl putem vedea în nori dupa o ploaie torențială, are 7 culori.
Mișcarea homosexuală a furat și a imitat acest semn.
Curcubeul LGBTQ are 6 culori.
Atenție: pentru Dumnezeu curcubeul de după ploaie este semnul legământului că nu va mai distruge pământul cu apă, dar… îl va distruge cu foc.
„Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.” (2 Petru 3:10)
Familia
Dumnezeu a instituit familia, formată dintr-un bărbat și o femeie.
„I-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască.” (Geneza 5:2)
Cel rău vrea „familii curcubeu”, formate din doi bărbați, două femei sau alte combinații.
Închinarea adevărată
Omul trebuie să se închine doar lui Dumnezeu Tatăl, în Numele Fiului Său, Isus Cristos, prin Duhul Sfânt. Aceasta este închinarea adevărată.
Cel rău vrea ca oamenii să i se închine lui. Când oamenii se închină la orice altceva decât lui Dumnezeu, ei, de fapt, se închină celui rău.
Oricine se închină lui Dumnezeu, care este Creatorul, se închină corect, dar oricine se închină vreunei creaturi, se închină Satanei.
„Căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.” (Romani 1:25)
Genul uman
În ultimii ani a început o noua nebunie: transgenderismul – bărbatul poate să fie femeie și invers.
Țările mari și puternice, care au îmbrățișat această teorie distrugătoare, vor deveni mici și slabe și se vor prăbuși în propria nebunie. Ca un cauciuc de mașina, pe care dacă îl înțepi cu un cui, va bloca întreaga mașină.
„Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase […]
Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.” (Romani 1:26,28)
Biserica
Biserica este Trupul lui Cristos.
Sunt tot felul de așa-zise „biserici”, temple sau locuri unde oamenii se închină unei puteri superioare, dar care nu au nicio legatură cu Biserica adevărată, care este Trupul lui Cristos.
„Să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi; căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui.”
(2 Corinteni 2:11)„De aceea, prea iubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zădarnică.”
(1 Corinteni 15:58)
Autor: Ioan Ciobotă
