Pakistan | Doi creștini care studiau Biblia într-un parc sunt acuzați de blasfemie

LAHORE, Pakistan, 16 februarie, 2021 ( Morning Star News) – Poliția din Lahore, Pakistan, a acuzat doi creștini de blasfemie, după ce un grup de musulmani i-a văzut studiind Biblia într-un parc, a declarat avocatul unuia dintre acuzați.

Haroon Ayub Masih, în vârstă de 26 de ani și amicul lui, Salamat Mansha Masih, de aceeași vârstă, studiau Biblia în Parcul Model Town Lahore, sâmbătă (13 februarie), când un grup de musulmani s-a apropiat și le-a cerut să nu mai citească Biblia în public, a declarat avocatul Aneeqa Maria, de la The Voice Society.

Haroon, unul dintre tineri, le-a spus că citirea Bibliei în public nu este o crimă în Pakistan și că nu au dreptul să-i oprească. Atunci acuzatorii au început să le pună întrebări despre credința lor creștină și au întrebat dacă nu au vreun material de lectură care să-i ajute să înțeleagă Biblia, a spus Maria, avocata acuzaților.

„La insistențele lor, Haroon le-a dat o carte creștină intitulată„ Zindagi Ka Paani”  (Apa vieții). Grupul de musulmani a luat cartea și i-a lăsat pe cei doi, Haroon și Mansha în pace…pentru moment”,  a declarat Aneega Maria.

Haroon Masih s-a întors acasă, în timp ce Mansha Masih a rămas în parc, a spus ea.

„Câteva minute mai târziu, tinerii musulmani s-au întors la locul unde era Mansha și l-au atacat verbal, susținând că el și Haroon au blasfemiat împotriva profetului lor”, a spus Maria pentru Morning Star News. „Au chemat, de asemenea, responsabilul de pază al parcului și l-au mințit că cei doi creștini evanghelizează musulmanii din parc și că au folosit cuvinte disprețuitoare pentru Coran și profetul Mahomed”.

Sub presiunea acuzatorilor, poliția a înregistrat un caz împotriva celor doi creștini, pentru observații derogatorii împotriva profetului Mahomed (secțiunea 295-C din Codul penal al Pakistanului), pedepsită cu moartea; întinarea Coranului (secțiunea 295-B), pedepsită cu închisoare pe viață și amendă; și acte deliberate și rău intenționate, destinate indignării sentimentelor religioase (secțiunea 295-A), pedepsite cu până la 10 ani de închisoare și o amendă, a spus Maria. Reclamantul este listat ca Haroon Ahmed.

„Mansha a fost arestat pe loc, în timp ce pentru Haroon Masih am reușit să obținem, înainte de a fi arestat, o cauțiune, care trebuie plătită până pe 24 februarie”, a spus ea. „Haroon și Mansha nu le predicau musulmanilor, așa cum se presupune în primul raport informativ (FIR), nr. 61/21. De fapt, citeau Biblia și discutau între ei, când un grup de musulmani i-a văzut și s-a opus studiului lor biblic.”

Ea a spus că ambii creștini provin din familii sărace, iar familia lui Haroon Masih a trebuit să se ascundă, fiindu-le teamă pentru siguranța lor.

„Haroon se va alătura anchetei și va consemna declarația sa la poliție”, a spus ea.

Cazul vine după ce o altă creștină, asistentă medicală, a fost acuzată de blasfemie la Karachi, pe 29 ianuarie, sub presiunea unei mulțimi islamiste, la câteva ore după ce poliția a respins, în prima fază, acuzația împotriva ei. Membrii personalului maternității Sobhraj din Karachi au bătut-o și au încuiat-o pe Tabeeta Nazir Gill, în vârstă de 42 de ani, într-o cameră, după ce au acuzat-o fără temei că a blasfemat islamul, au spus surse.

Poliția a interogat-o și a eliberat-o pe Nazir Gill, după ce a ajuns la concluzia că acuzațiile împotriva ei erau false și se bazau pe răzbunarea personală a unui coleg de muncă.

Acuzații false

Acuzațiile false de blasfemie din Pakistan sunt frecvente și adesea motivate de răzbunări personale sau ură religioasă. Acuzațiile extrem de grave au potențialul de a declanșa linșări, crime și proteste în masă.

Mulți dintre cei acuzați de blasfemie nu ajung niciodată în sala de judecată; violențele au ucis 62 de persoane acuzate din 1990, cu puține urmăriri penale. Sunt vizați și avocații care îi  apără pe cei acuzați de blasfemie, președinții judecătorilor și persoanele care vorbesc împotriva legii.

În Pakistan, 24 de creștini sunt în închisoare,  din cauza acuzațiilor de blasfemie. Aceștia sunt acuzați în 21 de cazuri de blasfemie la diferite niveluri ale procesului judiciar.

Fără prezumția de nevinovăție în Pakistan, oricine este acuzat de blasfemie poate fi închis, adesea pentru ani de zile, în timp ce acuzatorii, care aduc acuzații false, rămân nepedepsiți. În 2018, un Comitet special al Senatului pentru Drepturile Omului și Înalta Curte din Islamabad, a recomandat ca persoanele care fac acuzații false de blasfemie să primească aceleași pedepse ca și cele pentru condamnări de blasfemie, dar guvernul a respins cererea. Recomandarea prevedea, de asemenea, că oricine înregistrează un caz de blasfemie la o secție de poliție trebuie să aducă, cel puțin, martori.

În timp ce pedeapsa pentru blasfemie în Pakistan variază de la câțiva ani de închisoare până la condamnare la moarte, o persoană care face o acuzație falsă se confruntă cu o posibilă pedeapsă de doar șase luni de închisoare sau cu o amendă de 1.000 de rupii (6 USD). Deși guvernele succesive au recunoscut că legile cu privire la blasfemie sunt utilizate în mod abuziv, totuși s-au făcut puține eforturi pentru a le opri.

Activiștii pentru drepturi afirmă că este puțin probabil ca vreun guvern să treacă la abrogarea sau modificarea legilor privind blasfemia, din cauza „sentimentelor religioase” din țara majoritar musulmană. Aceștia spun că autoritățile pakistaneze trebuie să fie îndemnate să pună în aplicare imediat garanții procedurale și instituționale eficiente la nivel de anchetă, procuror și judiciar,  pentru a preveni abuzul.

La 7 decembrie 2020, Departamentul de Stat al SUA a redesemnat Pakistanul printre alte nouă țări că produc „îngrijorare deosebită” pentru încălcări grave ale libertății religioase. Pakistanul a fost adăugat anterior pe listă pe 28 noiembrie, 2018.

Pakistanul s-a clasat pe locul 5 în clasamentul organizației Open Doors, 2021 din cele 50 de țări în care este cel mai periculos pentru creștini.

SURSA | ChristianHeadlines

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.