Pastorii chinezi obligați să includă discursul lui Xi în predici

Pastorii din bisericile oficiale Three-Self Patriotic Movement (TSPM) din China li s-a ordonat să își adapteze predicile pentru a include porţiuni din discursul rostit de președintele Xi Jinping în data de 1 iulie, la aniversarea centenarului Partidului Comunist Chinez (PCC).

Wu Wei, președintele Consiliului Creștin din China, a declarat că pastorii ar trebui să se concentreze asupra faptului că „Partidul Comunist Chinez nu și-a schimbat niciodată intenția inițială de a pune poporul pe primul loc, de a înființa un front patriotic extins, de a uni inimile cetățenilor, de a coagula forțele și a continua să exploreze și să inoveze.”

Wei a adăugat că pastorii ar trebui, de asemenea, să-i îndrume pe creștini „să mulţumească lui Dumnezeu pentru că ne-a îngăduit să fim contemporani ai acestei măreţe ere” și „în continuare să învețe spiritul discursului secretarului general Xi”.

Predica ar trebui să includă următoarele componente din discursul lui Xi:

  • Xi și PCC recunosc reînnoirea națiunii chineze.
  • Creștinii ar trebui să se obişnuiască să spună: „Trăiască măreţul şi gloriosul partid comunist chinez! Trăiască măreţul, gloriosul și eroicul popor chinez!”
  • Rădăcinile și sângele PCC curge prin oameni. Este propriul partid al oamenilor.
  • PCC a dus la îndeplinire „patru mari realizări”: o revoluție socialistă, a construit o societate socialistă sub președintele Mao, a făcut o reformă socialistă sub Deng Xiaoping și a realizat un socialism cu caracteristici chineze sub Xi Jinping.
  • Sub președintele Xi, PCC a dezvoltat „cele cinci trepte ale civilizației”: de ordin material, politic, spiritual, social și economic.
  • PCC a dăruit oamenilor „șase valori comune”: pacea, dezvoltarea, corectitudinea, dreptatea, democrația și libertatea.
  • Creștinii ar trebui să aibă încredere în PCC, deoarece are peste 70 de ani de experiență în conducerea cu succes a țării.
  • La fel ca PCC, creștinii ar trebui să le spună puterilor ostile străine că „epoca în care națiunea chineză a fost sacrificată și agresată a dispărut pentru totdeauna!”
  • Creștinii ar trebui să susţină liderii PCC, deoarece „numai socialismul poate salva China”.

Guvernul chinez a intensificat măsurile extreme în ultimii ani pentru a combate grupările religioase din țară.

Președintele Xi a ordonat ca toate religiile să se „sinicizeze” pentru a se asigura că sunt loiale partidului oficial ateu. Creștinii din China spun că este cea mai gravă persecuție împotriva lor de la Mao încoace.

PCC recurge chiar la îndoctrinarea copiilor, spunându-le că creștinismul este o religie întunecată.

China este clasată pe locul 17 în Topul Mondial al Persecuţiei pe anul 2021 întocmit de organizaţia Open Doors a țărilor în care creștinii suferă cea mai mare persecuție.

Sursa: CBN News

Un comentariu
  1. Daniel Firiza 17 iulie 2021 Reply

Dă-i un răspuns lui Daniel Firiza Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.