ALGERIA: Clădirea istorică a bisericii din orașul-port Mostaganem a fost returnată bisericii

Creștinii sărbătoresc reprimirea clădirii istorice a bisericii din orașul-port Mostaganem, care a fost însușită de o autoritate locală. Această mică victorie este încununată de un proces lung și obositor, dar bucuria lor nu este umbrită de anii lungi de așteptare nici de faptul că încă urmează să lupte pentru alte clădiri importante.

Mai multe lăcașuri de cult cu semnificație istorică au fost rechiziționate pentru uz secular în ultimul deceniu. Biserica Protestantă d’Algérie (EPA), Biserica Protestantă din Algeria, a făcut campanii prin numeroase procese judiciare pentru ca astfel de clădiri să fie restituite bisericii.

Deși un verdict dat în mai 2019 a fost în favoarea protestanților, prin întârzieri administrative, clădirea nu a fost returnată acestora până în mai 2021. În schimb, închiderea multor alte clădiri bisericești de către autorități continuă.

Conform unei ordonanțe din 2006, Comisia națională pentru cultele nemusulmane acordă autorizații bisericilor, dar, până în prezent, nu au fost eliberate autorizații, în ciuda cererilor repetate din partea bisericilor.

La 4 iunie, instanța administrativă din Oran a dispus închiderea a trei biserici din zonă. Trebuie stabilită o dată când autoritățile vor sigila bisericile. Acum sunt 16 biserici care au fost sigilate în Algeria, una dintre ele fiind Biserica Sursa Vieții, fiind una dintre cele trei clădiri sigilate la 15 octombrie 2019.

Mulțumiți-I lui Dumnezeu pentru restituirea clădirii istorice a bisericii din Mostaganem. Ne bucurăm că Biserica lui Dumnezeu este zidită (Matei 16:18) chiar în mijlocul opoziției guvernamentale; rugați-vă ca nimic să nu împiedice restituirea bunurilor bisericești. Cereți de la Domnul ca interdicțiile puse creștinilor să înceteze și legile care împiedică închinarea creștină să fie anulate sau modificate. Rugați-vă ca Domnul să deschidă ușile care sunt în mod normal închise oamenilor și ca, așa cum Isus rupe cele șapte peceți (Apocalipsa 5: 5), bisericile pecetluite să fie redeschise.

Sursa: Barnabas Found

 

Nici un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.