Familia, teatru de război

În teorie, familia este locul siguranţei emoţionale, al căldurii sufleteşti şi al refugiului psihic. Totuşi, mare parte a dinamicii ei este o viaţă trăită în tranşee, pe ascuns. Fie că vorbim despre obositoarele conflicte emoţionale sau de țiuitul asurzitor al unui secret de familie, motivul este simplu: în cultura noastră, familia a devenit scena pe care ne dovedim statutul şi bunăstarea. Aşadar, familia se transformă într-un veritabil bal mascat, cu o reprezentare publică şi o presiune greu de suportat.

Sunt multe motive pentru care viaţa de familie este dificilă. Mizele sunt ridicate, dar nu prea înţelegem de ce. Familia ne poate anima sau ne poate zdrobi pentru că familia este mai mult decât un simplu ciclu de viaţă al materialului nostru genetic. Familia este un război spiritual.

Nu la întâmplare, căderea umanităţii este mai mult decât istoria unei vinovăţii personale.

Căderea omului în păcat desparte soţul de soţie, fratele de frate, tatăl de fiică, unchiul de nepot (toate acestea descrise în primele capitole ale Genezei).

Locul paradoxului

Ca răspuns la această realitate tristă, Biblia nu ne oferă un manual pentru familie. În schimb, Scripturile prezintă ca soluţie o scenă sângeroasă petrecută lângă porţile Ierusalimului. Cele mai importante adevăruri despre viaţa de familie nu se găsesc în clasicele pasaje ale familiei, ci în descrierea lui Isus, ce „ducându-Şi crucea, a ajuns la locul zis al <<Căpăţânii>>, care în evreieşte se cheamă <<Golgota>>” (Ioan 19:17). Acela a fost locul paradoxului. Locul unde, deşi era înconjurat de familia sa fizică, Isus a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”

Viaţa de familia este una paradoxală. Există un mixt unic al bucuriei şi terorii, al împlinirii şi zdrobirii. Apare un studiu şi spune că părinţii sunt mai fericiţi decât cuplul fără copii, iar căsătoriţii mai fericiţi decât necăsătoriţii. Un alt studiu îţi va spune că părinţii sunt mai depresivi decât cei fără copii sau căsătoriţii au mai multe frustrări decât cei necăsătoriţi. Familiile ne cresc şi ne stabilizează. Familiile ne dărâmă şi ne dezechilibrează. Familia este minunată! Familia este teribilă… Ce facem cu acest paradox?

Creştinii au deja categoria pentru o astfel de tensiune. Crucea ne arată cum putem găsi împlinire şi zdrobire, dreptate şi milă, pace şi mânie, toate în acelaşi loc. Tiparul vieţii creştine este gloria crucificată, iar acest lucru se regăseşte şi în familiile noastre, ca în orice alt domeniu.

A face parte dintr-o familie este esenţial. A face parte dintr-o familie este dificil. Pentru oamenii ce înţeleg „crucea”, acest paradox nu este surprinzător. Pentru ei, soluţia se găseşte în realitatea scenei de la Golgota. Acolo găsim libertatea pentru familie. Iar noi avem nevoie tocmai de libertate.

Libertate pe timp de război

Pentru că familia este parte dintr-un război spiritual, ne poate zdrobi. Pentru că familia este parte din „purtarea crucii”, ne poate chinui. Nu-i de mirare că unii vor să scape. Aceştia găsesc ieşirea evitând cu orice preţ responsabilitatea şi angajamentul. Gândeşte-te la copilul ce a trecut printr-un divorţ şi este înspăimântat că ar putea fi rănit din nou. Alţii găsesc ieşirea printr-o resemnare stoică. „Fie ce-o fi, asta este.” Alţii îşi găsesc refugiul în vicii şi dependenţe, auto-sabotare, înşelare sau abandonare. Sunt şi cei care îşi leagă identitatea de familie şi se îngroapă sub tot felul de activităţi nesfârşite, ca „puiul să ajungă unde nu am ajuns eu.” Nimic din toate acestea nu inspiră libertate. Cei care-şi neglijează familia şi cei care-şi divinizează familia ajung în acelaşi loc al disperării.

Creştinii însă au o formă deosebită de libertate. O libertate răstignită. Familiile au importanţa lor, dar nu o importanţă supremă. Scopul ultim al familiilor noastre nu este să ne impresionăm prietenii cu nişte copii multilateral dezvoltaţi. Scopul ultim este ca familia noastră să fie ca noi, morţi faţă de presiunea lumii, vii pentru viaţa din belşug oferită de Cristos. Întorcându-ne la Psalmul 22, citat de Cristos pe cruce, rezultatul final vrem să fie acesta: „Urmaşii Îi vor sluji şi se va povesti despre Stăpânul generaţiei următoare. Ei vor veni şi vor vesti dreptatea Lui, iar poporului care se va naşte îi vor vesti lucrarea Lui” (Ps. 22:30-31).

Familia ne smereşte. Familia ne umileşte. Familia ne răstigneşte. Iar asta pentru că familia este unul din modurile în care Dumnezeu ne echipează pentru un război spiritual ce nu poate fi câştigat cu carele sau caii noştri bine pregătiţi, ci prin Duhul lui Dumnezeu.

Familia îşi modelează membrii. Membrii îşi modelează familia. Crucea ar trebui să le modeleze pe ambele.

Iosua Faur, pentru Edictum Dei

Nici un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (1) in /home3/stiric/public_html/wp-includes/functions.php on line 5107