Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

ÎNSCRIERI la Programul de Master: „Practica asistenței sociale centrată pe valori”

 

Toamna în calendarul universitar începe cu o nouă sesiune de admitere la Timișoara. În perioada, 6-15 septembrie, toți doritorii de a sluji altor oameni, sunt invitați să aplice la programul de master în teologie – asistență socială intitulat „Practica asistenței sociale centrată pe valori”, organizat în cadrul Facultății de Sociologie și Psihologie a Universității de Vest din Timișoara.

Programul se adresează absolvenților de studii universitare (indiferent de domeniul licenței). Primii 10 înscriși, în ordinea mediilor,  beneficiază de o subvenție a 50% din taxă, prin Centrul Areopagus. Înscrierile se vor face exclusiv online, dar candidații pot beneficia de sprijin cu înscrierea, la sediul UVT. Pentru a vedea procedura de înscriere ONLINE accesați AICI! De asemenea, pentru a vedea Metodologia de Admitere și lista de documente necesare, accesați AICI!

Programului masteral „Practica Asistenței Sociale Centrate pe Valori” își propune formarea de profesioniști capabili să ofere asistență socială și spirituală într-un mod integrativ. Să dezvolte competențe profesionale în domeniile de asistență socială, teologie și consiliere. Studierea nevoilor și sensibilităților spirituale ale beneficiarilor de servicii sociale.

Programul Include Disciplinele:

  • Asistența socială a familiei
  • Psihologie socială și spirituală aplicată
  • Comunicare și managementul conflictelor
  • Protecția drepturilor copilului în Română
  • Consilierea socială și spirituală
  • Teologie socială
  • Sociologia religiei
  • Valori religioase și profesionale

Recent au fost marcați 20 de ani de funcționare neîntreruptă a acestui program masteral. Masteratul funcționează în cadrul  Departamentului de Asistență Socială al UVT, însă poate fi parcurs și de absolvenții altor domenii de studiu universitar. Pe lângă asistența socială, masteratul cuprinde o componentă de spiritualitate/religie/teologie (abordată neconfesional), menită în mod special să îi ajute pe cursanți să împletească asistența socială cu grija față de nevoile spirituale ale oamenilor. Masteratul funcționează din anul 2001 fără întrerupere, iar istoricul acestor ani arată că absolvenții acestui program sunt solicitați nu doar de instituțiile de stat, ci și de biserici și de organizații neguvernamentale care oferă servicii de asistență socială cu o componentă spirituală. În plus, mulți aleg să parcurgă acest masterat pentru simplul fapt că doresc să exploreze relația dintre asistența socială și spiritualitate.

Activitatea didactică se desfășoară cu precădere sâmbăta și oferă posibilități de stagii de studiu în străinătate prin programul Erasmus+. Pentru înscrierea în program sunt prevăzute următoarele taxe: 150 de roni – taxa de înscriere, 150 de roni – taxa de confirmare, 4000 de lei/an, plătibilă în 3 rate. Data limită pentru achitarea sesiunii din luna septembrie este 24.09. 2021.

Programul beneficiază de locuri cu taxă și fără taxă (distribuite în funcție de media de licență, respectiv media primului an de studiu), precum și burse de studiu oferite prin intermediul Centrului Areopagus, reprezentând contravaloarea integrală sau parțială a taxei de școlarizare. Pentru orice fel de întrebări, informaţii sau sugestii, puteți contacta fără ezitare directorul programului masteral în cadrul UVT, Prof. univ. dr. habil. Alexandru Neagoe: alexandru.neagoe@e-uvt.ro sau la numărul de telefon: +40.256.592265

 

 

 

 

 

Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.