Acum câțiva ani am citit un raport fascinant al unui jurnalist care a participat la o „Convenție de divertisment pentru adulți”. El a observat că erau acolo sute de fani de sex masculin care așteptau la coadă pentru bilete cu prețuri piperate ca să vizioneze expoziții pornografice.
Acest lucru era interesant, deoarece convenția se întâmpla să aibă loc în apropierea unei comunități în care prostituția era legală și, după cum sublinia jurnalistul, aproape sigur disponibilă pentru un preț mai mic decât cel pe care acești bărbați erau nevoiți să îl plătească doar pentru a se uita. Astfel, observatorul a rămas cu o întrebare persistentă: vindea convenția cu adevărat sex sau vindea altceva? Și dacă nu era vorba de sex, despre ce era vorba?
Răspunsul este sugerat de o săptămână comică în care site-ul OnlyFans, o platformă de finanțare colectivă, inventată special pentru animatorii de pornografie pentru amatori, și-a uimit membrii anunțând interzicerea materialelor „explicit sexuale”. Pentru a pune lucrurile în perspectivă, acest lucru ar fi asemănător cu momentul în care o aplicație precum Instagram ar anunța interzicerea selfie-urilor sau cum ceva precum SoundCloud ar interzice brusc chitara electrică. OnlyFans a explicat interdicția invocând presiuni din partea partenerilor săi bancari și a companiilor de plăți. Patronii și creatorii de conținut ai OnlyFans – dintre care unii insistă să fie numiți „lucrători sexuali” – au fost indignați de această trădare. Câteva zile mai târziu, inundat de mesaje furioase din partea utilizatorilor, OnlyFans a revenit asupra deciziei. „OnlyFans susține incluziunea”, a scris compania pe Twitter, „și vom continua să oferim o casă pentru toți creatorii”.
Această afirmație formulată în termeni terapeutici sugerează că OnlyFans știe că creatorii săi văd în exhibiționismul lor nu doar o necesitate financiară acută, ci și un fel de identitate. Iar acest lucru ajunge la un aspect important vizavi de starea actuală a revoluției sexuale. La șaizeci de ani, după ce „iubirea liberă” și-a declarat independența față de părinții retrograzi și de normele morale irelevante, moștenitorii ei sunt angajați profitabil într-o schemă piramidală sexuală, invulnerabilă la stigmatizarea atitudinilor ușuratice, dar surprinzător de vulnerabilă la politicile corporative ale J. P. Morgan.
Într-un moment în care tinerii americani fac de fapt mai puțin sex ca niciodată, posibil facilitând o criză demografică devastatoare, industria pornografică online încearcă să învingă saturația pieței prin transformarea obscenității în ceva mai personal. Nu vă lăsați păcăliți de modul în care multe outleturi media pun în centrul atenției povești sfâșietoare ale mamelor singure pentru care OnlyFans este o conductă economică vitală; motivul pentru care există site-uri precum OF nu sunt creatorii nevoiași, ci consumatorii plictisiți.
Pornografia, ca și alte substanțe care creează dependență, are o lege a randamentului diminuant care cere rapid versiuni mai exotice pentru a rămâne seducătoare. Un star porno care îți va citi mesajele, te va menționa pe nume și (pentru un preț corect) îți va urma directivele este un adevărat răgaz față de aceleași lucruri vechi și prăfuite.
Este important să spunem acest lucru cu voce tare atunci când vine vorba de industria pornografică, deoarece o mare parte din succesul acesteia, inclusiv evitarea reglementărilor de bun simț, depinde de o iluzie a autenticității și reciprocității. Etichetându-se drept „incluzivă”, compania încearcă să se plaseze de partea corectă a istoriei: de partea celor marginalizați, rușinați, uitați. Atunci când insistă că toți cei implicați se distrează de minune și își trăiesc acum cea mai bună viață, revoluția sexuală predică mai tare decât un fundamentalist înflăcărat. Dar viziunea sa despre un eu sexual complet eliberat se dovedește a nu fi nimic mai mult decât o ambiție de înrobire în fața unor forme nemiloase de mercantilism.
Poate vă amintiți un scandal din 2015 care a implicat site-ul de social media Ashley Madison, care își ajuta utilizatorii să aibă aventuri adulterine. Scurgeri de informații au scos la iveală faptul că diverse celebrități și politicieni aveau conturi pe site. Dar a fost dezvăluită și o altă informație, poate chiar mai importantă. S-a dovedit că, de fapt, Ashley Madison nu avea nici pe departe atâtea femei înscrise pe site cum anunța și că folosea roboți de chat care pozau în femei reale, pentru a păcăli bărbații să plătească pentru un abonament. Ceea ce compania pretindea că este o oportunitate de a trăi o experiență de plăcere interzisă nu era aproape nimic mai mult decât o mașinărie de masturbare înșelătoare și profitabilă.
Libertinajul sexual duce adesea la speculă. Acesta este un aspect extrem de puțin înțeles al naturii sale. Cineva care a văzut clar acest lucru a fost C. S. Lewis. Într-o emisiune din 1943 (care avea să devină parte din „Mere Christianity”), el a declarat: „Există oameni care vor să ne mențină instinctul sexual inflamat pentru a face bani de pe urma noastră. Pentru că, bineînțeles, un om cu o obsesie este un om care are foarte puțină rezistență la vânzări.” Un altul a fost Dante, în a cărui viziune a Iadului iubitorii de amor erau pedepsiți mult mai puțin sever decât cei care exploatau și monetizau dorințele sexuale ale oamenilor.
Dacă priviți cu atenție, puteți vedea cum termeni sobri precum „lucrător sexual” dau de gol jocul. Ordinea socială contemporană eliberată este o ordine a muncitorilor: corpuri nude care muncesc non-stop, sacrificându-și demnitatea și reputația pentru oportunitatea de a ronțăi firimiturile care cad de la masa Big Tech-ului. Eforturile civilizației noastre de a transforma sexualitatea într-o comoditate nu pot oferi ceea ce promit. Este imposibil să faci din sex un produs sau un abonament; cel mai apropiat lucru este traficul de carne vie, care, se pare, este o caracteristică, nu o defecțiune, a industriei de „adult content”.
În schimb, viziunea creștină adesea defăimată a castității sexuale, a fidelității și a autocontrolului este o viziune spectaculos de pro-umană. Corpurile soțului și ale soției nu aparțin acționarilor, ci unul altuia. Roadele pasiunii lor nu sunt niște clienți, ci copiii, iar locul pe care îl construiesc nu este o industrie, ci un cămin, pulsând de aceeași iubire care reverberează între Hristos cel răstignit și biserica sa răscumpărată.
„Mai bine puțin, dar cu dreptate, decât mari venituri cu nedreptate!”, se spune în Proverbe. Este o lecție pe care victimele exploatate și dependente ale iubirii libere au învățat-o prea bine.
Un text de Samuel D. James pentru First Things
Tradus de Edictum Dei
