Pledoarie pentru Cer

Cunoscutul autor de cărţi creştine din seria „Pledoarie pentru…”, Lee Strobel acum în vârstă de 69 de ani, va lansa săptămâna viitoare ultima sa carte din serie intitulată „The Case for Heaven” (Pledoarie pentru Cer), o carte care evidenţiază argumentul creștin evanghelic pentru viața de apoi, citându-i pe cei care au trecut prin experiențe de moarte clinică. De asemenea, Strobel îşi descrie şi propria sa experienţă cu eternitatea.

Lee Strobel a fost un ateu declarat, dar viața sa s-a schimbat după ce soția sa, Leslie, a devenit credincioasă, lucru care l-a intrigat pe Lee. El a lansat un şir lung de investigaţii, discutând cu mai mulţi experţi din domenii diverse ca medicină, istorie, psihologie, teologie, filosofie interviuri care au stat la baza cărţilor pe care avea să le scrie.

„Pledoarie pentru Cer” este programată să fie lansată la la Muzeul Bibliei din Washington şi ar putea fi ultima carte pe care Strobel a scris-o.

„Pur și simplu nu știu. Nu mai am nimic despre care să mă simt atras să scriu în acest moment”, a declarat el pentru ziarul The Washington Times.

El a spus că noua sa carte conţine şi experienţa sa personală. „Acum zece ani soția mea m-a găsit inconștient pe podeaua dormitorului și a chemat o ambulanță. M-am trezit în timp ce eram la urgențe. Doctorul s-a uitat către mine și mi-a spus: ‘Ești la un pas de comă și la doi pași de moarte.’ Și apoi mi-am pierdut din nou cunoştinţa. Pluteam între viață și moarte.”

Diagnosticul care i s-a pus a fost hiponatremie, o scădere bruscă a nivelului de sodiu din sânge. În cazul său, aceasta a determinat celulele creierului să preia excesul de apă și creierul să se extindă. „Și, bineînțeles, nu există loc unde creierul să se extindă în craniul tău.”

Boala i-a provocat halucinații şi fără intervenția soției sale și a tratamentului medical rapid, ar fi fost urmată de convulsii și moarte.

„A fost o experiență foarte edificatoare, să fii aproape de moarte în acest fel”, a spus Strobel. „În calitate de creștin, știu, din punct de vedere biblic, că atunci când închid ochii în această lume, îi voi deschide în următoarea în prezența lui Dumnezeu. Dar eu sunt jurnalist cu studii legale. Așa că tind să fiu sceptic cu privire la unele lucruri și m-am gândit: „De unde știu că există într-adevăr o concordanță cu știința și cu rațiunea ?” ”

Această întrebare a devenit extrem de apăsătoare pe timpul pandemiei COVID-19.

Fratele său mai mare Ray a murit chiar la începutul pandemiei. „Au spus:„ Oh, a murit de gripă ” dar știm că COVID circula și înainte de acea perioadă. … Cred că a fost COVID.”

Strobel spune că 29% dintre americani au avut cel puţin un membru al familiei sau un prieten care a murit de COVID-19 prin urmare există o mulțime de oameni care se gândesc la moarte.

Una din cele mai emoționante întâlniri pe care le-a avut Strobel în perioada când strângea material pentru carte a fost cu Luis Palau, evanghelistul argentinian numit şi „Billy Graham din America de Sud”.

Cu o lucrare de evanghelizare care s-a întins timp de 65 de ani, Palau a prezentat mesajul creștin la peste 1 miliard de oameni prin radio, televiziune, evenimente scrise și live. Interviul cu Strobel s-a dovedit a fi ultimul pe care Palau l-a oferit înainte de moartea sa în luna martie a acestui an.

„Știa că moare. Avea cancer pulmonar în stadiul patru. Am zburat la Portland  şi am stat de vorbă cu el și soția lui, Pat. Am petrecut o zi întreagă, a fost o perioadă foarte agitată. Mi-a spus că nu se teme să moară. A spus: „Eu chiar cred că a a părăsi trupul înseamnă a fi prezent cu Domnul.”

Palau a spus ceva ce lui Strobel i s-a întipărit în memorie: „Pot să vă spun din experiență personală că, la sfârșitul vieții, când tot ce era de spus şi făcut s-a terminat, nu veți regreta niciodată că a-ţi fost curajoși pentru Hristos.”

„…Noi avem un mesaj extraordinar pentru că raiul este real iar aceasta este cea mai grozavă știre de pe planetă ”, a spus Strobel

Cartea discută cum va fi viaţa în eternitate, dacă cuplurile căsătorite vor rămâne căsătorite (da, dar nu vor avea copii), dacă animalele de companie se vor alătura decedatului (Strobel speră la o reuniune cu Nikki un pudel uriaș şi căţeluşa lui favorită) și dacă cei care ajung la viața veșnică vor avea activităţi sau pur și simplu vor cânta la harpă pentru totdeauna.

„Îmi place ceea ce fac”, a spus Strobel despre activitatea sa de jurnalist, care i-a adus o nominalizare la Premiul Pulitzer în calitate de reporter juridic al Chicago Tribune. „Mi-ar plăcea să pot continua să fac ceea ce fac într-un fel, fără impedimente, fără neajunsuri, fără probleme, dar să pot continua să scriu și să cresc în continuare creativ. Cred că asta va fi o parte importantă a eternității. În caz contrar, va deveni destul de plictisitor după un milion de ani.”

R.T. Mullins, cercetător principal la Colegiul pentru Studii Avansate al Universității din Helsinki, a declarat că interesul pentru viața de apoi se reflectă în toate religiile lumii, chiar și la cele care nu recunosc nici o zeitate.

„Cred că este o dorință umană foarte naturală de a avea o viață fără sfârşit,” a spus Mullins într-un interviu. Savantul a recunoscut că există şi unele opinii contrare.

„Un episcop din Suedia, de exemplu, mi-a spus: ‘Nu, nu, chiar nu vrei asta. Ceea ce vrei cu adevărat este doar ca Dumnezeu să-şi aducă aminte de tine pentru totdeauna.’ Păi ce fel de răspuns este ăsta? Vreau viață după moarte. Vreau ceea ce mi-a promis Isus … și dacă nu te pricepi la asta, atunci de ce te-aș mai asculta?”

Dr. Andrew Newberg medic și autor al lucrării „Cum îți schimbă Dumnezeu creierul” a spus că dorința de a căuta cerul și viața de apoi pare a fi o trăsătură a modului cum este proiectat să funcţioneze creierul uman.

„Creierul nostru este conceput în anumite moduri. Funcționează în anumite moduri care ne permit sau facilitează capacitatea noastră de a avea experiențe și credințe religioase și spirituale”, a spus dr. Newberg, director de cercetare la Institutul de sănătate integrativă Marcus al spitalului universitar Thomas Jefferson din Philadelphia.

Un comentariu
  1. Ben 10 martie 2023 Reply

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.