Ai lipsit de la apelul de seară?

Aseară, în multe Adunări Creștine, Dumnezeu s-a coborât, coborând Cerul împreună cu El și aducând ploi Duhovnicești Binecuvântate. Dumnezeu a făcut apelul de seară! Tu ai fost prezent la apel? Ai fost prezent la părtășie împreună cu frații tăi credincioși? Dacă nu, de ce? Ai avut un motiv întemeiat? Ai fost foarte tare bolnav sau trebuia să te întâlnești cu cineva mai important decât Dumnezeu – Creatorul, Mântuitorul și Susținătorul tău ? Ai avut ceva de lucrat pentru Împărăția Lui, în afara Bisericii Lui?

Ne dorim și ne place și avem mare nevoie, să fim binecuvântați de Dumnezeu, să fim protejați și călăuziți de El, dar noi petrecem timp cu El, ascultăm de El, facem ceea ce El ne învață, Îi împlinim Voia?

Un apel pierdut – cel de aseară – și încă unul și încă unul și așa adunăm absențe nemotivate. În fața oamenilor găsim tot felul de scuze, dar în fața Lui TOTUL este GOL ȘI DESCOPERIT! (Evrei 4:13) Dacă zici că n-ai avut timp să mergi la Adunare/Biserică, tu spui de fapt: „Biserica nu-i așa de importantă pentru mine !” deoarece, pentru lucrurile care-ți plac și le consideri necesare și importante ÎȚI FACI TIMP! Biserica e Mireasa Domnului Isus care va fi ridicată la Cer CURÂND!

Apostolul Pavel spune în Romani 2 cu 16: „după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.”

Dacă ești creștin, copil al lui Dumnezeu, născut din nou prin Duhul Sfânt, trebuie să fii conștient că EȘTI mădular al Trupului lui Hristos. Tu trebuie să știi care mădular ești și că AI UN ROL IMPORTANT în Trupul Domnului Isus, al cărui Cap El este! Binecuvântat să-I fie Numele în veci! Dar, imaginează-ți, te rog, cum ar arăta un trup fără o ureche, fără mâini, fără un picior, fără nas, fără un plămân? Așa arată unele Adunări/Biserici mai cu seamă JOI SEARA, dar – din păcate – în ultimii ani, și duminica…! Le mai „ajută” să arate așa și unii „lideri” religioși prin neimplicare și nehrănire! Ca și unii părinți care se ocupă doar de banii de buzunar ai copiilor lor și de lucrurile materiale de care ei au/sau nu au nevoie. Ce șanse au astfel de comunități să țină piept atacurilor Vrăjmașului? Cu cine? Cu ce?

Dacă Dumnezeu este PE PRIMUL LOC în viața ta, dacă tu Îl iubești și vrei să-I împlinești voia TOT TIMPUL, nu vei mai lipsi de la nici un apel! Domnul să ne ajute!

„Iată ce plăcut şi ce dulce este să locuiască frații împreună! Este ca roua Hermonului, care se coboară pe munții Sionului, căci ACOLO DĂ DOMNUL BINECUVÂNTAREA, VIAȚA PENTRU VEȘNICIE!”

Laurențiu Leonaș, pentru ȘtiriCreștine.ro

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.