Training ARFO: „Îngrijirea Competentă în Traumă” pentru părinții adoptivi

Alianța România Fără Orfani invită toți părinții adoptivi, de plasament sau cei interesați de adopție la training-ul: „Îngrijirea Competentă în Traumă”. Îngrijirea competentă a copiilor care au suferit traume este un curs intensiv care conține nouă module. Trainingul va avea loc ONLINE pe ZOOM, în perioada, 12-28 octombrie 2021, în 6 sesiuni de câte 3 ore.

La finalul cursului, participanții vor fi capabili:
1. Să înțeleagă obiectivele îngrijirii și dezvoltării copilului.
2. Să înțeleagă deprinderile esențiale ale persoanei competente în îngrijirea copiilor care au suferit traume.
3. Să înțeleagă impactul pe care trauma și stresul traumatic din copilărie îl pot avea în dezvoltarea copilului.
4. Să identifice reacțiile care facilitează adaptarea pozitivă a copiilor care au suferit traume.
5. Să identifice strategii, tehnici și deprinderi noi care ajută la creșterea copiilor cu un trecut traumatic.
6. Să identifice strategii care îi ajută pe copii să învețe să-și poarte singuri de grijă.

Structura cursului

Modulul 1 Trauma și impactul acesteia în viața unui copil. Modulul este o introducere în deprinderile esențiale ale persoanei competente în îngrijirea copiilor care au suferit traume și definirea tipurilor de traumă.

Modulul 2 Înțelegerea traumei și impactul acesteia în procesul de dezvoltare în funcție de vârstă. Va fi examinat impactul traumei în dezvoltarea copilului.

Modulul 3 Parcursul persoanei competente în îngrijirea copiilor care au suferit traume. O prezentare a celor șase caracteristici ale persoanei competente în îngrijirea copiilor care au suferit traume.

Modulul 4 – 9 Deprinderi esențiale:
· Creșterea maximă a siguranței senzoriale a copilului.
· Cum îl ajutăm pe copil să atenueze emoțiile copleșitoare și să dezvolte relații
· Cum îl ajutăm pe copil să își schimbe comportamentele dificile și să dezvolte relații
· Consolidarea relațiilor mai vechi și promovarea relațiilor noi, benefice
· Cum îl ajutăm pe copil să își accepte cu demnitate povestea de viață
· Cum să avem grijă de noi înșine în timp ce avem grijă de copii

Coordonator

Cursul va fi susținut de Mirela Mihăileanu – formator acreditat și a susținut cursuri de îngrijire competentă a copiilor cu istoric de traumă pentru sute pe părinți adoptivi, familii de plasament, educatori și voluntari ca parte a Academiei de Training din cadrul Asociației Tzuby’s Kids, unde este membru fondator.

Pasiunea Mirelei este de a înțelege modificările care au loc în biologia și psihologia copilului care a suferit abuz, neglijare severă, abandon și de a ajuta părinții și îngrijitorii copiilor să contribuie la vindecarea acestora.

Convingerea Mirelei este că dreptul fundamental al fiecărui copil este să crească într-o familie permanentă în care copiii să-și găsească apartenența, siguranța și echilibrul psiho-afectiv atât de necesar recuperării traumelor suferite.

Sesiunile se vor desfășura după următorul program:

12 octombrie, 18:00 – 21:00
14 octombrie, 18:00 – 21:00
19 octombrie, 18:00 – 21:00
24 octombrie, 18:00 – 21:00
26 octombrie, 18:00 – 21:00
28 octombrie, 18:00 – 21:00

Locurile sunt limitate. Trainingul este deschis unui număr maxim de 20 de persoane/cupluri, iar costul este de 100 de lei! Înscrierea este confirmată în ordinea confirmării plății. Dacă există persoane ce nu își pot permite costul, dar doresc să participe, acestea ne pot scrie la contact@arfo.ro.

Pentru mai multe detalii și înscriere accesați ARFO.ro AICI!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (1) in /home3/stiric/public_html/wp-includes/functions.php on line 5107