Drumul dificil de la sclavia drogurilor la libertate în Hristos

Viața lui Trudy Makepeace a fost dintotdeauna o dezordine totală până l-a cunoscut pe Isus; fiind consecința unei copilării triste, trăită în umbra abuzului, care a dus spre viață de adult prins într-un ciclu distructiv de abuz de droguri, prostituție, viață pe stradă și perioade petrecute în închisoare. Însă cea care a devenit între timp un lucrător al Evangheliei  spune că acum Dumnezeu i-a transformat viața mizeră pe care o trăia „într-un mesaj de speranță”, mesaj pe care îl împărtășește acum într-o carte pe care a scris-o, „Abused, Addicted, Free”.

Trudy a povestit pentru „Christian Today” despre cartea ei și despre cum a reușit în cele din urmă să se elibereze de patimi și păcat după ce și-a dat viața lui Isus.

CT: Cum ai descrie viața ta de dinainte de a ajunge la credință?

Trudy: Viața mea era haotică, eram o epavă, fără speranță și fără nici o putere să mă schimb. Când mă uit înapoi la modul în care am ajuns acolo, cred că toată viața am fugit de mine, de durerea copilăriei, de traumele emoționale. M-am învinovățit pentru abuzurile îndurate și m-am urât, ceea ce a dus apoi la rușine și o inimă rănită, la o mulțime de gânduri greșite și alegeri neinspirate. Cred că din cauza acelor experiențe din copilărie nu am fost pregătită să fac alegeri bune. Alegerile mele au oscilat între supraviețuire  și evadare din realitate, iar asta m-a împins înspre droguri.

CT: Ai încercat de 33 de ori să renunți și nu a funcționat. De ce crezi că nu ai reușit?

Trudy: În acel moment eram slabă și îmi lipseau disciplina și scopul, precum și înțelepciunea de viață și instrumentele pentru a lua decizii bune. Mai mult, nu aveam nici un fel de stimă de sine și duceam multe lupte interne. Am descoperit că aș putea să renunț după ce mă duceam la reabilitare pentru o scurtă perioadă. Ieșeam din cadru și mă puteam controla, Dar nu de o schimbare de cadru era nevoie, ci de o schimbare de inimă și de o perspectivă diferită, întru-cât mă întorceam repede la vechile mele obiceiuri.

Părea că de fiecare dată după ce ieșeam din dezintoxicare ajungeam să recidivez, cădeam din nou și apoi mi se părea din ce în ce mai greu. Vine un moment în care îți vine să renunți, poate nu conștient, dar știi că orice ai face vei eșua din nou. Așa că, deși am crezut întotdeauna că într-o zi voi putea să mă refac, pur și simplu nu mai puteam îndura.

Și, desigur, acum știu că a existat și o dinamică spirituală care funcționa – cu cât consumi mai mult droguri, cu atât devii mai sclav. Există, de asemenea, obișnuința fizică pe care o formezi și pe care trebuie să o rupi și trebuie să fii și într-un mediu sănătos pentru a te ajuta să faci asta. Unele dintre bătălii sunt interioare, implică producerea unor răni emoționale, bătălii ale minții și există toată această latură emoțională și spirituală care are nevoie de vindecare – modul în care te vezi pe tine însăți și cum vezi lumea, cum privești lucrurile.

M-am confruntat cu o multă opresiune și înșelăciune, deoarece atunci când treci printr-o mulțime de traume, cred că asta deschide ușa unor influențe spirituale și minciuni care te țin înrobit. Mai mult, Biblia spune că, atunci când ne închinăm unor idoli falși, ei ne înrobesc. Aceasta a fost cu siguranță experiența mea când mă închinam drogurilor și trăiam zi și noapte pentru nimic altceva, ajungând la punctul în care dependența mea era stăpânul meu.

CT: Care a fost punctul de cotitură pentru tine?

Trudy: Pentru mine, punctul major de cotitură a fost când am venit la credință. Înainte, dacă mi-ai fi spus despre Domnul Isus aș fi spus „bine pentru tine, dar nu mă interesează”. Pentru că trăiam în întuneric și mă bucuram de el. Devine din ce în ce mai puțin plăcut, dar există o parte din tine care dorește să facă tot ceea ce dorești să faci și ajungi să te bucuri chiar și atunci când nu mai este plăcut, dacă asta are vreo logică. Viața mea era distrusă. Trăiam pe străzi iar dorința de a consuma era puternică, pentru că atunci când ești dependent, ai altă motivație, creierul se schimbă, procesezi plăcerea altfel.

CT: Cum ai ajuns la credință?

Trudy: Am intrat într-un centru creștin de reabilitare, În timp ce mă aflam acolo am fost la o conferință creștină în Cardiff unde predica Reinhard Bonnke. Îmi amintesc că l-am ascultat predicând despre modul în care Dumnezeu m-a iubit și a murit pentru a mă ierta, a continuat spunând că aș putea avea un nou început. Nimeni nu trebuia să-mi spună că sunt o păcătoasă, știam că sunt, așa că am răspuns invitației de a merge în față pentru a-L primi pe Isus ca Mântuitor al meu. Atunci am simțit că puterea lui Dumnezeu trece prin mine și am știut că am sunt în Prezența lui Dumnezeu.

CT: Au mai existat lupte interioare după acest eveniment?

Trudy: Da. Când m-am întors la centrul de reabilitare, deși știam că viața mea era diferită, după câteva săptămâni am primit o mică alocatie, iar tentația de a mă întoarce în stradă și a reveni la droguri a fost prea puternică, așa că am fugit și m-am întors pe străzi și în decurs de o lună eram din nou în închisoare.

Cred că atunci când ești prins într-un stil de viață cu dependențe puternice și vii la mântuire, poate dura ceva timp până când înțelegi ceea ce ți se întâmplă.  Eram însuflețită spiritual, dar mintea și sufletul meu erau atât de încastrate în vechea viață, încât a fost nevoie să ajung din nou în închisoare pentru a înțelege cu adevărat schimbarea prin care trecusem.

Instanța m-a trimis înapoi la același centru de reabilitare timp de șase luni pentru a-mi oferi încă o șansă de a dovedi că mă pot schimba înainte de a mă condamna și a fost acolo în timpul primelor două luni în care am citit cartea Scrisoarea de dragoste a Tatălui și a fost ca și cum am trecut de la mântuire la o profundă revelație a lui Dumnezeu ca Tatăl meu, care tocmai m-a dus la un alt nivel în timp ce m-am scufundat în dragostea Lui și am simțit mâna Lui care mă trage aproape.

Când l-am chemat pe Isus în viața mea a doua oară, am făcut-o cu toată inima. Am înțeles cu adevărat că ajunsesem la capătul puterilor și că nu aveam cum să mă repar singură. Întotdeauna am crezut că mă pot reabilita de una singură, dar acum știam că nu mai am nici o putere rămasă și că nu mai era nici un loc unde să caut. M-am predat Domnului complet. Și atunci s-a întâmplat cel mai mare miracol pentru mine.

Cred că până în acel moment încă mai aveam mentalitatea unui dependent, încă simțeam mâncărimi pentru o nouă doză. Dar acum, în acest moment, după ce m-am rugat, am simțit cum dorința dispare. Am simțit povara grea ridicându-se de pe spatele meu, și de asemenea si vina și rușinea au fost șterse. Știam că nu merit asta, dar Dumnezeu le-a luat de pe mine. Îmi amintesc că în camera unde eram simțeam cum plutește dragostea și simțeam că parcă aș fi făcut o baie în interiorul ființei mele. M-am simțit curată, iubită și acceptată.

Pentru mine a fost ziua în care mi-am dat viața Domnului și m-am născut din nou. Dar apoi a venit această a doua întâlnire care a fost mult mai intimă și personală și în care de fapt alegeam să-l urmez și să merg cu El. Acesta a fost lucrul care a schimbat totul și s-a dovedit a fi ușa către o viață nouă.

Cartea în care Trudy își povestește experiența „Abused, Addicted, Free” (Abuzată, Dependentă, Liberă)

CT: Ai mai fost vreodată tentată să consumi droguri din nou?

Trudy: Cel mai mare miracol este că de la acea întâlnire nu am mai avut deloc dorința de a consuma. Chiar și astăzi, după 15 ani, nu am mai dorit niciodată să folosesc un ac sau o pipă. Isus m-a scăpat de această dorință.

CT: Unii foști dependenți vorbesc despre depășirea rușinii ca parte a călătoriei lor spre vindecare. Ai experimentat și tu așa ceva?

Trudy: O mulțime de rușine pe care am simțit-o în perioada în care consumam a fost îndepărtată imediat, dar ceea ce am experimentat de-a lungul anilor sunt nivele diferite în călătoria de vindecare. Mai recent, Hristos a făcut o lucrare la un nivel și mai profund în mine și mi-a dezvăluit unele dintre tiparele de gândire pe care le-am păstrat și care erau înrădăcinate în rușine. Mi-am dat seama că operam într-un ciclu de rușine-frică – crezând că, dacă oamenii mă vor cunoaște cu adevărat, nu mă vor accepta. Deci, teama de respingere pe care am învățat-o din copilărie ar fi încă la baza unor răspunsuri și comportamente de auto-protecție. Am crezut că dacă fac totul perfect, nimeni nu mă poate critica sau respinge, dar dacă ar ști cine sunt cu adevărat, atunci ar face-o. Așadar, au existat câteva prejudecăți adânc înrădăcinate și modalități de operare bazate pe rușine prin care am trebuit să răzbat.

CT: Cum credeți că poate Biserica sprijini oamenii care au mers pe o cale similară cu a ta?

Trudy: Toată lumea se recuperează după ceva, indiferent dacă este vorba de zahăr, muncă, alcoolism … Deci este vorba de educarea noastră despre dependențe, despre vindecare și nu doar despre judecarea celor care sunt dependenți după înfățișarea  exterioară. Unele biserici vor avea în mijlocul lor oameni care au trecut prin ceea ce am trecut eu și care vor putea ajuta și pe alții. Pentru alte biserici, aceasta ar putea fi o problemă care a ajuns până la ușă, caz în care nu o pot ignora și vor trebui să o abordeze și să pună facă ordine în lucruri să se echipeze pentru un drum lung în care va fi nevoie să ofere ajutor. Și, evident, bisericile nu vor putea toate să răspundă în mod eficient acestei probleme; depinde de capacitatea noastră de acțiune și de cine oamenii pe care îi avem în bisericile noastre care vor răspunde acestei chemări de a sluji și a ajuta pe cei care se luptă cu aceste adicții. Dar toți avem responsabilitatea de a ne educa despre problemele care-i afectează oamenii din mijlocul nostru, să construim relații cu ei și să-i spijinim în momentele lor de slăbiciune.

CT: Ce i-ai spune cuiva care se află în același ciclu negativ pe care l-ai experimentat și tu, unde simte că nu există nicio speranță pentru ei, deoarece au încercat de atâtea ori să iasă din acea spirală și au eșuat?

Trudy: Aș vrea întotdeauna să îndrept acea persoană către Domnul și să le spun ce poate face Hristos pentru ei. Și aș vrea să rostesc viață, speranță și încurajare asupra acelei persoane, deoarece există întotdeauna speranță, indiferent unde se află acum sau de câte ori au eșuat.

Și i-aș încuraja să se conecteze cu o comunitate sau cu cineva care poate să le fie alături la greu. Am avut norocul să intru într-un centru de reabilitare și aș încuraja acest lucru acolo unde este posibil, deoarece în lupta cu aceste adicții avem nevoie ca anumite lucruri să fie tăiate sau eliminate de la noi pentru a ne permite să devenim mai puternici, iar reabilitarea este un loc care poate să facă asta.

Oricare ar fi modalitatea, le-aș spune să se conecteze cu cineva cu care pot merge în direcția cea bună și care îi va întări și încuraja. Spuneți-le că nu s-a terminat niciodată, că trebuie doar să continue să pună un picior în fața celuilalt și să aibă încredere că Isus le va da puterea și abilitatea pe care nu le au în ei inșiși și că El va merge în această călătorie cu ei și îi va conduce la libertate deplină.

Sunt recunoscătoare că în propria mea viață, deși nu am fost întotdeauna dispusă să ascult, au existat oameni care m-au îndemnat să țintesc mai sus. Nu suntem întotdeauna conștienți de sprijinul pe care îl primim, dar mai târziu putem privi înapoi și îi putem mulțumi lui Dumnezeu pentru acei oameni.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.