Apple elimină de pe dizpozitivele sale din China aplicațiile pentru Biblie și Coran

Apple a eliminat recent aplicațiile Quran Majeed și Olive Tree Bible din App Store în China, a informat Apple Censorship într-un tweet.

Potrivit mai multor surse, acțiunea vine după ce compania a dat curs unei cereri din partea autorităților chineze, care susțin că aplicațiile încalcă legile care interzic utilizarea textelor sau materialelor religioase.

„Documentație suplimentară de la autoritățile chineze”

„Olive Tree Bible Software au fost informați în timpul procesului de verificare a App Store că trebuie să depunem un permis care să demonstreze că suntem autorizați să distribuim o aplicație cu conținut religios în China continentală”, a declarat un purtător de cuvânt al operatorului din SUA al aplicației pentru BBC.

Reprezentanții Olive Tree „examinează în prezent cerințele pentru a obține permisul necesar cu speranța că putem restabili aplicația noastră în App Store-ul din China și vom continua să distribuim Biblia la nivel mondial”, a spus purtătorul de cuvânt.

Între timp și dezvoltatorul Quran Majeed, Pakistan Data Management Services (PDMS), a explicat că „conform Apple, aplicația noastră a fost eliminată din App Store chinez deoarece include conținut care necesită o documentație suplimentară de la autoritățile chineze”.

„Încercăm să luăm legătura cu Administrația pentru Spațiul Cibernetic din China și autoritățile chineze relevante pentru a rezolva această problemă”, au adăugat ei.

Mai mult, conform unor surse, chiar și Microsoft ar putea să-și închidă rețeaua sa socială LinkedIn din China. Motivul dat este că devine din ce în ce mai dificil să îndeplinească cerințele impuse de autorități.

Unele aplicații au mai fost închise

China a închis deja aplicațiile biblice și conturile creștine publice de pe WeChat în luna mai, afirmând că au încălcat dispozițiile legale din China”, astfel încât acestea trebuie „blocate și suspendate”.

China ocupă locul 17 în Topul Mondial al Persecuției.

„Noile restricții asupra internetului, rețelelor sociale și ONG-urilor, precum și reglementările religioase sunt aplicate cu forța și reprezintă o restricție serioasă la adresa libertății”, se arată în raportul Open Doors.

Potrivit estimărilor organizației, aproximativ 97 de milioane din cei aproximativ 1,4 miliarde de chinezi se identifică drept creștini.

Sursa: Evangelical Focus

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.