Ioan Ciobotă: Pământul tremură de mânia Domnului

„Dar Domnul este Dumnezeu cu adevărat, este un Dumnezeu viu şi un Împărat veşnic. Pământul tremură de mânia Lui, şi neamurile nu pot să sufere urgia Lui.” (Ieremia 10:10)

Doar Dumnezeul Bibliei este singurul Dumnezeu adevărat! El Se descoperă pe Sine Însuși în Biblie cu multe nume, începând cu Numele Iehova – așa i se descoperă lui Moise – sau Yahve, adică

„Eu sunt Cel ce sunt, Eu sunt cauza care nu am nevoie de cauză”,

apoi Domnul Oștirilor – Yehova Savaot, Cel Atotputernic – El Shaddai, Vindecătorul – Yehova Rafa, Mângâietorul și multe alte Nume.

Spune aici profetul Ieremia: „Domnul este Dumnezeu cu adevărat, este un Dumnezeu viu și un împărat veșnic”.

Nu este un dumnezeu mort, nu este un dumnezeu purtat în spate de alții, sau oase de morți, sau moaște, sau alte lucruri, nu! Ci este un Dumnezeu viu, viu, viu cu adevărat, și un Împărat veșnic, pentru totdeauna!

„Pământul tremură de mânia Lui și neamurile nu pot să sufere urgia Lui.” Înaintea lui Dumnezeu cel mai înțelept lucru este să te temi de El și să-L iubești din toată inima, din tot sufletul, cu toată puterea.

„Frica Domnului este începutul înţelepciunii; toţi cei ce o păzesc, au o minte sănătoasă, şi slava Lui ţine în veci.” (Psalmi 111:10)

Și de ce să mă tem de Domnul? Să mă tem să nu Îl supăr pe Domnul pentru că este Atotputernic, este viu, aude, vede, judecă și răsplătește…

Autor: Ioan Ciobotă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.