Copiii familiei Furdui nu au voie să întâlnească rudele

Copiii familiei Furdui au fost luați de către Jugendamt în data de 26 aprilie 2021. Au trecut șase luni în care mătuși și alte rude ale copiilor au dorit să îi viziteze și să petreacă timp cu ei. Răspunsul Jugendamt a fost mereu, fie că nu se poate, fie că vor decide dacă li se permite sau nu. Fără să li se transmită vreodată un răspuns.

Toată vara fetele au declarat că vor să fie vizitate, și-au dorit să poată ieși la o înghețată cu una dintre mătuși, cu care au o relație mai specială. Nimeni dintre cei responsabili de caz nu a dorit să facă ceva pentru a îndeplini dorința fetelor.

Una dintre fete a dorit să facă o excursie în săptămâna aceasta de vacanță, la o mătușă. A așteptat cu nerăbdare să i se spună dacă se aprobă. Tutorii legali de la cămin nici măcar nu s-au obosit să vorbească cu ea despre acest subiect sau să-i dea un răspuns. Copiii sunt complet ignorați. Se simt frustrați și neputincioși.

Pentru Jugendamt se pare că nici relațiile cu familia extinsă nu fac parte din binele copiilor. Vor să izoleze copiii mai rău decât la închisoare.

Una dintre fete a plâns foarte mult când i s-a spus de către responsabila de caz că niciuna dintre dorințele ei nu este bună. Își dorise să fie lăsată să o viziteze pe sora ei mai mică în familia surogat în care se află și să îi poată vedea pe părinți în weekend.

Acestea sunt dorințe rele în ochii Jugendamtului. La fel ca dorința tuturor copiilor de a veni acasă. Fiecare copil încearcă pe diverse căi să-și aline dorul de casa părintească.

Continuăm să îi susținem pe acești copii minunați și continuăm să expunem abuzurile Jugendamt până când copiii vor fi acasă cu părinții.

Un NOU CAZ ca cel al familiei Bodnariu

ȘtiriCreștine.ro amintește că familia formată din Camelia și Petre Furdui sunt doi tineri români care s-au cunoscut în Spania, s-au căsătorit, iar ulterior s-au stabilit în Germania. Petre lucrează în domeniul instalațiilor și al amenajărilor interioare. Dumnezeu i-a binecuvântat în tot acest timp cu 7 copii frumoși, veseli și sănătoși:

David – 15 ani
Naomi – 14 ani
Estera – 13 ani
Natalia – 12 ani
Ruben – 11 ani
Albert – 9 ani
Lea – 1 an

Au trăit fericiți, în spiritul principiilor creștine, cu respect și dragoste față de Dumnezeu și semeni, fiind o familie echilibrată, educată, manierată, lipsită de abuzuri sau excese.

CATASTROFA s-a întâmplat din senin, fără o avertizare în prealabil, în 26 aprilie 2021.

Părinții sunt încă în stare șoc. Totul s-a desfășurat rapid, abuziv, FĂRĂ DREPT DE APĂRARE SAU PROTEST. În jurul orei prânzului, au venit două persoane de la Serviciul de protecție a copilului (Jugendamt) din Germania și i-au ridicat pe cei 4 copii care erau acasă la acea oră, inclusiv fetița de numai un an, spunând părinților că ceilalți 3 copii vor fi luați direct de la școală.

În zadar lacrimile, insistențele și rugămințile părinților. Li s-a comunicat formal că momentan nu trebuie și nici pot face altceva decât să aștepte până vor fi anunțați de către Jugendamt ce se v-a întâmpla în legătură cu copiii.

Vă chemăm în aceste momente dureroase pentru familia Furdui să ne unim în rugăciune pentru protecția fizică, emoțională, psihică și spirituală a celor 7 copii și a părinților. Dacă sunteți în diaspora europeană, urmăriți ȘtiriCreștine.ro pentru a fi la curent cu evenimentele de susținere pentru familia Furdui la ambasadele Germaniei din orașele mari. Dacă puteți să fiți parte din echipa organizatorică a acestor evenimente, Alianța Familiilor din România, RECRUTEAZĂ VOLUNTARI pentru următoarele evenimente. Vă puteți alătura acestei inițiative completând acest FORMULAR AICI!

Un comentariu
  1. Maria Krook 23 octombrie 2021 Reply

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.