Verdict fără precedent în Pakistan: două femei creștine acuzate de blasfemie au fost eliberate pe cauțiune

Pe 9 aprilie, două asistente creștine, Mariam Lal și Nawish Arooj, au fost acuzate că au rupt un autocolant pe care era scris un verset din Coran, acest lucru fiind considerat un act de profanare. Conform legilor actuale ale țării privind blasfemia, acestea riscau închisoare pe viață. Însă mai mulți manifestanți au ieșit în stradă, cerând pedeapsa cu moartea prin decapitare.

Însă în cele din urmă a fost luată o decizie istorică de către judecătorul sesiunilor suplimentare de la Faisalabad, Shahzad Ahmad. El a decis să le acorde eliberarea pe cauțiune pe 23 septembrie. Un verdict ținut secret pentru a evita reacțiile violente ale islamiștilor.

Potrivit judecătorului, procuratura nu a reușit să dovedească faptul că cele doua au rupt intenționat afișul cu versetul din Coran.

„Niciun martor nu le-a văzut pe cele două femei săvârșind acest act de profanare. A acuza pe cineva (cu o altă orientare religioasă) de blasfemie doar pentru că l-ai văzut ținând în mână un autocolant cu o inscripție religioasă nu este o dovadă suficientă”.

Pentru avocatul lor, Atif Jamil Paggan, acesta este un „verdict fără precedent în vreo sală de judecată pentru un caz de blasfemie”.

„Cele două femei se află în prezent într-un loc sigur. Sunt foarte fericite și ușurate după această victorie în instanță și suntem optimiști că instanța le va înlătura acuzațiile odată cu încheierea procesului”, a spus în încheiere avocatul lor.

Potrivit acestuia, o asistentă șefă, martor cheie pentru acuzare, nu s-a prezentat în instanță pe 18 noiembrie, solicitând o scutire, însă avocatul apărării crede că aceasta evită instanța pentru că le-a acuzat în mod fals pe Mariam și pe Nawish din cauza unor probleme personale față de una dintre cele doua femei creștine.

SURSA | Info Chrétienne

Nici un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.