Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

Zeci de copii salvați din mâinile unei grupării teroriste din Uganda

Poliția din Uganda a anunțat că peste 80 de copii au fost salvați în ultima săptămână din mai multe centre de recrutare teroriste din întreaga țară.

Fred Enanga a declarat în cadrul unei conferințe de presa pentru International Christian Concern (ICC) că operațiunea a avut loc cu ajutorul forțelor unite dintre agenția anti-terorism și Informațiile militare. Grupurile au efectuat operațiuni de salvare în districtele Kalule-Luwero și Ntoroko, unde 50 de copii au fost eliberați de răpitorii lor.

Alți 22 de copii au fost recuperați weekendul trecut în timpul unui raid la o casă de recrutare a teroriștilor din districtul Kasengeje-Wakiso. Autoritățile au salvat un alt grup de 15 copii din mâinile grupului rebel al Forțelor Democratice Aliate (FDA).

Copiii au povestit poliției că erau instruiți să mânuiască arme și le-au arătat cum să planteze și să detoneze explozibili, potrivit The Independent.

Dosarele poliției arată că peste 100 de suspecți au fost arestați pentru că au facilitat, finanțat și recrutat pentru FDA.

Gruparea teroristă FDA, care este afiliată ISIS, a apărut pentru prima dată în vestul Ugandei și operează în prezent în estul Republicii Democrate Congo (RDC). Scopul lor principal este de a crea un califat islamic în Africa Centrală.

Se știe că grupul ucide, răpește sau alungă creștinii din RDC, recent a efectuat patru atacuri cu bombă în capitala Ugandei, Kampala.

Potrivit The Independent, unii din copiii salvați sunt în siguranță la adăposturile din zonă, în timp ce alții s-au întors deja în familiile lor.

SURSA | CBN News

Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

Nici un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.