Crucea unei biserici din Kentucky rămâne în picioare după trecerea unei tornade devastatoare

O așezare rurală din Kentucky abia mai poate fi recunoscută după ce o tornadă a pustiit acest stat vineri seara, însă crucea unei biserici stă în picioare neatinsă, în mijlocul dărâmurilor, ca un stâlp de aducere aminte că Dumnezeu este prezent chiar și atunci cand tragediile lovesc.

O biserică baptistă din Mayfield este una dintre puținele clădiri rămase în picioare după ce o tornadă a devastat șase state, ucigând cel puțin 74 de persoane, weekendul trecut.

Ferestrele clădirii bisericii s-au spart, molozul și sticla acoperă podelele, iar părți din tavan lipsesc, dar o cruce situată în clădire a rămas în picioare.

„Este uimitor pentru mine că în acea clădire, crucea pe care am pus-o în ferestre este încă acolo deși fereastra a dispărut”, a declarat Barry Fowler, membru al bisericii, pentru Washington Post. „Toate celelalte au dispărut. Crucea rămâne în picioare”

În ciuda pagubelor aduse bisericii, membrii s-au adunat pentru a se închina.

„În mijlocul furtunii, există un singur loc în care avem cu adevărat pace. Și atunci ne punem credința și încrederea în Isus”, a spus pastorul Wes Fowler.

Fowler și-a invitat enoriașii să se adune în ceea ce a mai rămas din clădire, imediat după furtună.

„Domnul este bun. El ne va însoți prin această situație tragică. Și, cred că Domnul va folosi cumva acest moment dificil pentru gloria Lui”, a scris Fowler într-o postare pe Facebook.

Pastorul se afla în clădire împreună cu alți membri atunci când a lovit tornada.

„Am auzit furtuna apropiindu-se. Am auzit cum se înrăutățește, s-a întrerupt curentul. Am auzit și am văzut plăcile din tavan tremurând violent în sus și în jos și apoi au căzut. Totul s-a umplut cu resturi și murdărie. Un nor gros de fum ne-a învăluit, a fost o situație foarte, foarte înfricoșătoare.”

El a spus ziarului că nu era sigur dacă vor reuși să scape.

„Și apoi probabil a durat 30 de secunde până la un minut”, a spus Fowler. „Mi s-au părut cele mai lungi 30 secunde”.

Echipele de căutare și salvare lucrează în continuare pentru a găsi cele peste 100 de persoane dispărute. Guvernatorul statului a declarat că numărul morților nu a crescut de luni.

„Dacă există o veste bună, este că numărul deceselor noastre nu a crescut, iar aceasta este o veste bună”, a spus guvernatorul statului, Andy Beshear.

Între timp, oamenii cu ochii plini de lacrimi din congregație caută alinare în mijlocul unei tragedii care le-a schimbat viața.

„Când se gândesc la viață și la moarte, atunci să le spunem despre viață… viața veșnică”, a spus Fowler în timpul predicii de duminică.

Este un mesaj care merită repetat.

„Majoritatea cladirilor și a caselor din Mayfield sunt avariate și multe s-au prăbușit, dar Evanghelia va rămâne pentru eternitate”, a scris Fowler pe Twitter.

Sursa: CBN News

Nici un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.