Povești care dau viață

Pe Daria am cunoscut-o când era în clasa a 9-a în timpul derulării proiectului de prevenție și educație pentru integritate sexuală „Despre Noi” în liceul la care a studiat. După aproximativ trei ani, în ianuarie 2020, ne-a contactat pentru că aflase recent că este însărcinată. Concomitent cu vestea sarcinii, iubitul ei Miki, își pierduse locul de muncă din cauza unor probleme de sănătate, și de asemenea, locuința în care stăteau cu chirie. Daria a recunoscut că se mutase împreună cu iubitul ei din încăpățânarea de a le arăta părinților ei adoptivi că se poate descurca și singură.

Prin urmare, în momentul în care ne-au contactat, Daria și Miki locuiau la sora ei care îi întreținea, fără ca aceștia să aibă vreun venit. Miki căuta de ceva timp o slujbă, iar Daria făcea naveta zilnic, 40 de km până în Cluj-Napoca și înapoi, pentru a merge la școală, iar stresul crease tensiune în relația lor. Totuși, am fost surprinși să vedem la acești tineri o dorință mare de a forma o familie, în ciuda condițiilor neprielnice în care se aflau și a faptului că ambii fuseseră la rândul lor abandonați de părinții biologici la naștere. La început, Daria s-a gândit la avort, însă Miki a fost neclintit în dorința lui de a fi tată. Din fericire, într-un final el și-a găsit un loc de muncă și ulterior s-au putut muta într-o locuință cu o chirie convenabilă.

Cei doi au urmat un program de psihoterapie de cuplu, în urma cărora Daria a reluat legătura cu familia ei adoptivă (care reprezintă și în prezent un sprijin pentru cei doi), și-au consolidat planul pentru căsătorie care a și avut loc în vara ce a urmat și au dezbătut aspecte ale vieții de cuplu.

În timpul perioadei de urgență Miki s-a aflat în șomaj tehnic, însă cei doi au ținut regulat legătura cu un reprezentant al Asociației, asigurându-li-se nevoile de bază. Între timp, Daria a promovat examenul de Bacalaureat și la finalul lunii iulie a născut o fetiță sănătoasă. Deoarece Daria este o mamă tânără fără experiență, înainte de naștere a fost pusă în legătură cu un consilier în alăptare.

Daria își dorește ca, la sfârșitul concediului pentru creșterea copilului, să urmeze cursurile unei școli de asistență medicală. Între cei doi tineri și membrii Asociației Clujul pentru Viață s-a legat o prietenie care reprezintă o resursă pentru momentele dificile prin care aceștia trec, ei cerându-ne sfatul pentru situațiile dificile care apar, iar noi bucurându-ne că am câștigat prieteni care prețuiesc viața.

Pentru mai multe povești de viață, urmăriți pagina Centrului de Consiliere: Clujul pentru Viață.ro

Nici un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.