Timotei Stoica: Ce lege stăpânește în viața ta?

„Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!” (Romani 7:19).

Cu ceva vreme în urmă m-am trezit întrebând: „Te-ai simțit vreodată străin în propria-ți minte?” Acea întrebare m-a urmărit ceva vreme, iar recent mi-a venit în minte o altă întrebare: „Te-ai simțit vreodată străin în propriul tău trup?”

Partea cu mintea o mai înțeleg, dar oare și în ceea ce privește trupul se poate spune același lucru? „Niciun alt om nu ne cunoaște mai bine decât ne cunoaștem noi înșine.” Oare? Dacă mergi la un specialist oftalmologic pentru un consult, cu siguranță o să-ți spună mai multe lucruri despre tine decât știi tu. Dacă mergi la un doctor neurolog acuzând o durere de spate și te consultă, îndată îți va spune mai multe lucruri despre tine (în speță, despre durerea ta de spate) decât știi tu. Iar lista poate continua…

Nu suntem chiar atât de atotcunoscători în ceea ce privește trupul nostru, nu-i așa? Văd în mărturisirea apostolului Pavel din versetul de mai sus un om care își era străin în propriul trup.

„Nu-mi spune mie nimeni ce să fac!” Ai auzit vorba aceasta? Ai rostit-o chiar și tu? Dar măcar ai gândit-o cel puțin o dată în viață? Ei bine, apostolul Pavel se afla într-o situație și mai delicată. Nici măcar el nu-și putea comanda trupul ce anume să facă.

Găsesc necesară o înțelegere clară asupra acestui verset, pentru că am văzut mai multe pericole care-i pândesc pe credincioșii zilelor noastre:

  • Predicarea unei vieți desăvârșite, perfecte, în care creștinul trăiește din biruință în biruință. Această perspectivă mai este numită și triumfalism. Nu cred în triumfalism, atâta vreme cât creștinul nu este glorificat de Mântuitorul Său. Vorba fratelui Marius Cruceru (ce-i drept, dânsul vorbea despre Biserică, însă Biserica este formată din fiecare credincios în parte, deci cred că se aplică și în cazul credinciosului): „Șantier în lucru”. Cât de absurd este să ai așteptarea ca un „șantier în lucru” să fie perfect. Nu se poate. Nu încă…
  • Consolarea (falsă) cu gândul că dacă nici apostolul Pavel n-a putut birui pornirile firii lui pământești, ce rost mai are să încerc eu? Gândul acesta nu l-am auzit rostit de la amvoanele bisericilor noastre, însă l-am auzit adesea în discuțiile mele cu mai mulți tineri. Ce rost mai are să mă lupt, dacă nici apostolul Pavel n-a reușit?
  • Înțelegerea corespunzătoare a ideii potrivit căreia simplul fapt că ai în tine dorința de a-I fi pe plac lui Dumnezeu e un semn că nu ești pierdut. Gândește-te doar: Când nu-L cunoșteai pe Dumnezeu, te îngrijorai de faptul că păcătuiai și că întristai fața lui Dumnezeu? Cu siguranță că nu, ba chiar găseai o desfătare extraordinară în păcat. Acum însă găsești remușcare, părere de rău, tristețe. Însă nu vreau ca gândul acesta să te lase să te culci pe-o ureche. Îmi place foarte mult atenția la detalii pe care o are apostolul Pavel și aici. El spune că răul… nu vrea să-l facă! Înțelegi ideea? Una este să faci un lucru în mod voit și cu totul altceva este să-l săvârșești deoarece n-ai avut nicio putere împotriva lui.

Vino cu dorința ta sinceră înaintea lui Dumnezeu. Iar dacă nu ai o astfel de dorință, cere-I în mod sincer ca El să ți-o dea: Să-ți dorești să faci binele și să-ți dorești să nu faci răul. În mod practic, asta înseamnă ca atunci când cineva îți vorbește urât sau îți greșește, nici măcar să nu mai nutrești gânduri de amărăciune față de acea persoană, ci să le aduci direct înaintea lui Dumnezeu. Să nu cumva să mai găsești acea plăcere pe care altădată o găseai în autocompătimire.

Până la urmă, privind în context, putem observa că este vorba de două legi: legea păcatului și a morții și legea Duhului de viață. Ce lege stăpânește în viața ta?

Autor: Timotei Stoica

Nici un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.