Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

Forumul Dialogos: Dietrich Bonhoeffer – învățătura unei vieți

Dragi prieteni,

Trăitori printre ghiocei, în vasta Poiană a gândirii „corecte politic”, parcă uităm ce înseamnă aventura  gândirii independente și a (o)poziției ferme, manifestă prin trăirea în baza convingerilor proprii. Un model istoric, Dietrich Bonhoeffer, vine să ne reamintească ce înseamnă înțelepciunea convingerilor, tăria de diamant a principiilor asumate, frumusețea senină a vieții fără compromisuri cognitive și morale.

Teologul german Dietrich Bonhoeffer (1905 – 1944) este cunoscut prin opoziţia sa fermă faţă de ideologia nazistă în perioada interbelică a Germaniei; moare într-un lagăr de concentrare la vârsta de 39 de ani, fiind executat la porunca personală al lui Hitler. Gândirea sa etica se dovedeşte a fi relevantă şi în contextul secolului XXI. Ultima carte pe care Bonhoeffer a apucat să o publice în viață (înainte ca naziștii să-i interzică publicarea scrierilor și prezentarea discursurilor publice), volumul Gemeinsames Leben (Viața comunitară, 1938) este descrierea vieții comunitare creștine, menită să fie conștientă de responsabilitatea istorică – dar și riscantă – pe care o poartă în mijlocul unei lumi pe cale de a se degenera prin adorarea idolilor și a zeilor falși.

„Împărăția Domnului vrea să se realizeze chiar în mijlocul dușmanilor. (…) Dragostea adevarată, care izvorăște din Duh, slujește: pe un dușman îl iubește la fel de mult, ca pe un frate. Cauza ființei sale nu este nici fratele, nici dușmanul – ci Christos și Cuvântul lui.” Iar în altă parte afirmă: “A fi creștin nu înseamnă a fi religios într-o forma sau alta, nu înseamnă că prin aplicarea anumitor metode fac din mine ceva, ci înseamnă mai degrabă că sunt om – Christos creează nu un anumit tip al omului în noi, ci pe Omul însuși.”

Dietrich Bohoeffer va fi evocat în Dialogos de către preotul reformat Bela Visky. Sándor Béla VISKY (PhD Theol., PhD Phil., Dr. habil), este teolog (n. 1961), preot reformat, profesor la Institutul Teologic Protestant/Cluj, cadru didactic la Facultatea de Teologie Reformată, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Studii teologice la Institutul Teologic Protestant din Cluj (abs.1985), Geneva, Paris, Budapesta, Edinburgh. În teza de doctorat în teologie a tratat problema suferinței și a teodiceei în contextul contemporan (perioada “după Holocaust”); în teza de doctorat în filosofie s-a preocupat de filosofia morală a gânditorului francez Vladimir Jankélévitch (1903-1985), iar în teza de abilitare cu imaginea lui Dumnezeu și al lui Hristos, respectiv problema antropologiei la același gânditor. Majoritatea studiilor și a volumelor publicate țin de aceste domenii. A publicat numeroase volume traduse de el în limba maghiară din engleză (John Lennox, Tom Wright), germană (D. Bonhoeffer), franceză (V. Jankélévitch) și română (A. Pleșu).

O veste bună- această sesiune a Forumului Dialogos se va desfășura cu prezența fizică. Va putea fi urmărită și pe pagina de Facebook a Forumului. Vă invităm să fiți prezenți Joi, 24 Februarie, în intervalul orar 18:00-20:00. În Sala Mare a Bisericii Metanoia (Strada Tribunul Dobra, nr.8), locul de unde va fi transmisă conferința, accesul va fi asigurat cu respectarea regulilor de protecție în vigoare la data respectivă. Participanții, atât cei din sala cât și „urmăritorii online”, vor avea posibilitatea să adreseze întrebări și, bineînțeles, să primească răspunsuri relevante.

Grupul “Dialogos”.

Forumul Dialogos este un forum care vizează implicarea într-un mod public in dialogul dintre credință și cultura contemporană.

Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.