„Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic […] Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele […]” (Psalmul 23:1, 6).
Ne apropiem de sfârșitul acestui minunat psalm, însă n-aș vrea să trecem nici peste partea de final, deoarece și ea este foarte importantă.
Cum ar fi sunat psalmul dacă l-aș trunchia puțin? „Domnul este Păstorul meu: nu voi duc lipsă de nimic. El mă paște în pășuni verzi și mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul și mă povățuiește pe cărări drepte, din pricina Numelui Său […] Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele.”
Parcă așa curge mai frumos textul, nu-i așa? Însă psalmistul e realist și, în succesiunea evenimentelor descrise menționează și inevitabilitatea necazului, suferinței și a morții.
Așadar, iată cum sună gândurile din mintea psalmistului: „Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic […] Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții […] Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie […] îmi întinzi masa în fața potrivnicilor mei […] Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele […]”
Îl văd pe psalmist într-o situație asemănătoare cu cea în care Pavel s-a aflat atunci când le vorbea creștinilor din Roma despre credincioșia și bunătatea lui Dumnezeu. El le spune că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, iar imediat după aceea, când vine vorba să enumere anumite lucruri, el vorbește despre pâră și osândă împotriva aleșilor lui Dumnezeu, necaz, strâmtoare, prigonire, foamete, lipsă de îmbrăcăminte, primejdie și sabie. Însă, chiar dacă menționează toate aceste lucruri, pe baza adevărului că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, Pavel ajunge să-și exprime încredințarea că niciunul dintre aceste lucruri nu vor fi în stare să-i despartă pe cei credincioși (pe cei ce-L iubesc pe Dumnezeu) de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru (vezi Romani 8:28-39).
Revenind la David și la afirmația lui, văd siguranța pe care o are. De unde are el curajul sau îndrăzneala de a afirma un astfel de lucru? Și nu, nu de doar o afirmare a unui lucru, ceva formal, este o hotărâre și o încredințare fermă a sa.
Ce spui? Să fie posibil așa ceva?
• Vine boala în viața ta… da, fericirea și îndurarea te vor însoți.
• Te desparți de cineva drag… da, fericirea și îndurarea te vor însoți.
• Ai un accident… da, fericirea și îndurarea te vor însoți.
• Toate prețurile cresc, mai puțin salariul… da, fericirea și îndurarea te vor însoți.
• Rămâi șomer… da, fericirea și îndurarea te vor însoți.
• Ți se spulberă anumite vise… da, fericirea și îndurarea te vor însoți.
Înțelegi câte implicații are afirmația aceasta a lui David? Pare imposibilă, nu-i așa? Da, și nu doar că pare, ea chiar este pentru o mulțime de oameni. Însă nu și pentru cei care-L au pe Domnul ca Păstor al lor. Aceștia găsesc mângâiere în îndemnul lui Iacov, care spunea: „Frații mei, să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări” (Iacov 1:2).
Este Domnul cu adevărat Păstorul tău? Atunci, da, fericirea și îndurarea te vor însoți și pe tine în toate zilele vieții tale. E o certitudine. Repet, nu implică lipsa încercărilor și greutăților în viață, ci prezența lui Dumnezeu în mijlocul lor. Slavă Lui!
Timotei Stoica
Biserica Baptistă Pătrăuți, Suceava
