PSALMUL 23: Este Domnul pastorul meu?

„Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. El mă paște în pășuni verzi și mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul și mă povățuiește pe cărări drepte din pricina Numelui Său. Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie. Tu îmi întinzi masa în fața potrivnicilor mei, îmi ungi capul cu untdelemn și paharul meu este plin de dă peste el. Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele și voi locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele” (Psalmul 23:1-6).

E doar harul lui Dumnezeu că am putut zăbovi atâtea zile în dreptul acestui psalm deosebit de frumos și extrem de cunoscut. Însă, privind la aspectele pe care David le menționează aici, la ceea ce înseamnă ca Domnul să fie Păstorul cuiva și la ceea ce înseamnă să fii o oaie păstorită de Domnul, nădăjduiesc ca Dumnezeu să ne facă dependenți cu adevărat de El.

Nu pot să închei seria aceasta de meditații din Psalmul 23 fără să mai menționez o dată afirmația lui David: „Domnul este Păstorul meu”, iar mai apoi să întreb dacă El este și Păstorul nostru? Probabil că cei mai mulți dintre noi vom răspunde afirmativ la o astfel de întrebare, dar oare chiar așa să stea lucrurile?

A fi păstorit de Domnul are implicații grozave în toate aspectele practice ale vieții noastre de fiecare zi. Oare chiar este El Păstorul nostru? A fi păstorit de El înseamnă a fi condus de El, a fi mânat de El.

• Unii oameni, potrivit Scripturii, sunt mânați de vânturi încoace și încolo (vezi Iuda 1:12). Acești oameni nu au rădăcini, nu au încredințări care să izvorască din Cuvântul de nestrămutat al lui Dumnezeu, ci ei caută mereu câștigul lor personal, confortul lor temporar.
• Alți oameni sunt mânați de firea lor pământească (vezi 2 Corinteni 10:2). Acești oameni, chiar dacă de multe ori n-o arată, au momente când se lasă călăuziți de vorba: „Lasă și tu cinci minute pocăința deoparte.” Dumnezeu l-a întrebat pe Iona altădată dacă făcea bine că se mânie, iar Iona Îi răspunde Domnului: „Da, bine fac că mă mânii până la moarte!”. Iona s-a lăsat mânat de pornirea firii lui care mustea a mânie și a frustrare în acele momente. Oare de câte ori și noi nu ne lăsăm mânați de firea noastră pământească atunci când cineva ne calcă pe nervi, atunci când cineva ne vorbește urât, atunci când cineva nu ne respectă?

Care sunt lucrurile practice de care mulți oameni se lasă mânați/conduși? Să fie oare invidia? Ce spui? Ar putea fi un lucru de care oamenii se lasă conduși? Pavel ne îndeamnă: „Bucurați-vă cu cei ce se bucură; plângeți cu cei ce plâng” (Romani 12:15). Să fie prefăcătoria sau fățărnicia? Să fie răutatea? Să fie ranchiuna? Să fie mândria? Să fie dorința de răzbunare?

David spunea că Domnul era Păstorul lui, adică El umbla călăuzit și mânat de Domnul. Dar tu? Domnul să fie cu adevărat Păstorul fiecăruia dintre noi!

Timotei Stoica

Biserica Baptistă Patrăuți Suceava

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.