Ei bine, dacă vă vine să credeți sau nu, este adevărat. Familia mea și cu mine am sărbătorit pe 10 martie cea de-a 82-a aniversare a mea. Și trebuie să vă spun că mă simt la fel de puternic și viguros ca la 50 de ani. Mama mea împlinește 101 ani anul acesta (pe 4 mai), așa că sunt recunoscător că m-am născut cu gene grozave și că provin dintr-o familie care lasă moștenire o bună longevitate.
Am fost un om foarte binecuvântat timp de peste opt decenii pe această planetă, deși nu a fost deloc ușor, nici pe departe. Sunt căsătorit cu cea mai grozavă femeie de pe planetă – scuze doamnelor, dar este normal să fiu părtinitor. Am copii adulți și nepoți extraordinari. M-am luptat pentru a deveni multiplu campion mondial de karate, actor de filme de acțiune și filantrop prin intermediul fundației noastre non-profit Kickstart Kids. Și am fost binecuvântat să ajut oameni din întreaga țară să se informeze și să se mențină într-o bună formă fizică prin intermediul a două rubrici săptămânale pe care le scriu, prin scrierea mai multor cărți, prin susținerea și colaborarea mea cu Total Gym, precum și prin construirea și operarea companiei noastre de îmbuteliere a apei „C-Force”.
Apropo de scris, cei mai mulți dintre voi ati auzit de glumele ce alcătuiesc așa numitele „Chuck Norris Facts”, care sunt ziceri sau meme-uri de tip supererou despre mine care au devenit virale pe internet. Există literalmente sute de mii de astfel de anecdote care au apărut peste tot de-a lungul timpului, inclusiv cele pe care le-am văzut când am vizitat trupele americane din Orientul Mijlociu. Erau scrise chiar și pe arsenalul militar și pe toaletele portabile din zonele de război din deșert.
După ce am fost hărțuit în repetate rânduri de editori, am cedat în cele din urmă și am scris „101 ziceri preferate de Chuck Norris” și povești despre viața mea. A fost foarte amuzant să o scriu și ma simt smerit și onorat că această carte a fost atât de populară. Cartea a devenit un cadou preferat pentru nenumărați studenți, militari și fani de toate vârstele.
Iată două „ziceri” despre nașterea mea pe care le-am inclus în carte și care m-au făcut să râd:
„Chuck Norris s-a născut într-o cabană făcută din bușteni pe care a construit-o cu mâinile goale.”
„Când Chuck Norris s-a născut, nimeni nu a plâns în afară de doctorul care l-a adus pe lume. Nu încercați niciodată să-l pălmuiți pe Chuck Norris!”
Acestea sunt amuzante. De asemenea, sunt cu siguranță hiperbole. Dar există ceva adevăr în faptul că circumstanțe ciudate au înconjurat într-adevăr nașterea mea.
M-am născut printr-o naștere normală, dacă poți numi „normale” șapte zile de travaliu și nașterea unui copil cu pielea de culoare albăstruie-violetă din cauza lipsei prelungite de oxigen.
Atât eu cât și mama aproape că nu am supraviețuit. Dar la 10 martie 1940, am cântărit pentru prima rundă a marii lupte a vieții puțin sub 3 kg. Mama avea doar 18 ani.
În primele cinci zile din viața mea, medicii și rudele nu erau prea siguri că voi trăi. Mama are încă și acum o scrisoare de la bunica mea către mătușa mea, datată în aceeași săptămână, în care scrie: „Copilul Wilmei probabil că nu va trăi”.
Numele de pe certificatul meu de naștere este Carlos Ray Norris. Mi-am primit prenumele de la Reverendul Carlos Berry, pastorul familiei mele din Ryan, Oklahoma, un oraș foarte mic de la granița cu Texas, unde m-am născut. Al doilea prenume a fost prenumele tatălui meu.
„Chuck” a fost de fapt o poreclă care mi-a fost dată în armată. În timpul taberei de instrucție, unul dintre băieții din cazarma mea m-a întrebat despre numele meu: „Carlos?”, a spus el. „Este un nume destul de ciudat pentru cineva care nu este hispanic, nu-i așa?. Ce înseamnă Carlos în engleză?” Când i-am spus că este aproximativ echivalentul lui Charles, mi-a răspuns: „Bine, atunci îți vom spune Chuck. Chuck Norris.” Porecla a rămas, deși familia, soția și vechii mei prieteni îmi spun în continuare Carlos.
Acum la 82 de ani mă gândesc la prietenii noștri, acum decedați, fostul președinte și doamna George H. W. Bush. În 2004, cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani, președintele Bush m-a rugat să sar cu parașuta cu el. Am aterizat pe un câmp mare din apropierea Bibliotecii Prezidențiale George H. W. Bush din College Station, Texas. Am sărit în tandem cu membrii echipei de parașutiști a armatei americane, Golden Knights. A fost o mare distracție!
El și prima doamnă Barbara ne-au impresionat întotdeauna pe soția mea, Gena, și pe mine, motiv pentru care ne-au servit drept mentori și exemple cheie în căsnicia noastră, în credința noastră și în slujba noastră față de țară. De asemenea, mă face să mă gândesc la o mulțime de alte persoane din generația mea care continuă să se bucure de vieți minunate și la peste 80 de ani.
Am citit recent despre doar câțiva alți mari oameni care tocmai s-au alăturat „clubului centenarilor”, sărbătorind 100 de ani de viață!
Tony Cappa, un veteran al Corpului de Infanterie Marină care a servit în cel de-al Doilea Război Mondial, și-a sărbătorit cea de-a 100-a aniversare alături de familie, prieteni și demnitari locali, care s-au adunat în fața casei sale din San Clemente, California, pentru o paradă de cartier, luni, 7 februarie.
Lane Tuesday din Coeur d’Alene, Idaho, care s-a înrolat în Marina Militară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, absolvind tabăra de instrucție în 1942. În calitate de mecanic de aeronave, Lane a servit în diferite baze din zona Pacificului. Lane și-a sărbătorit cea de-a 100-a aniversare timp de câteva zile alături de familie și prieteni.
Cea care ia laurii este însă Elizabeth Setshedi din Slagboom, Africa de Sud, care tocmai a sărbătorit la 12 februarie cea de-a 119-a aniversare. Potrivit cărții sale de identitate, Setshedi este una dintre cele mai longevive persoane din lume și nu este cu mult mai tânără decât cea mai în vârstă femeie, Kane Tanake din Japonia, care a împlinit 119 ani pe 2 ianuarie.
Întrebată ce a ținut-o pe Elizabeth în viață atât de mult timp, primarul din localitate, Magdalene Nondzaba, a explicat: „Ea spune că sănătatea ei bună provine din faptul că mănâncă legume și morogo (spanac sălbatic) în fiecare zi.”
Acestea sunt doar câteva exemple dintre mulțimile de persoane care nu au încetat să trăiască înainte de a muri. De fapt, ele îmi amintesc de un studiu raportat cândva de Tony Campolo, profesor de sociologie și cunoscut autor creștin. Campolo a descris studiul efectuat pe 50 de persoane cu vârsta de peste 95 de ani, care au fost întrebate ce ar face diferit dacă ar avea ocazia să trăiască viața din nou. Au fost multe răspunsuri, dar trei au ieșit în evidență mai mult decât altele în cazul majorității respondenților: ar reflecta mai mult, ar risca mai mult și ar face mai multe lucruri care să dăinuie după ce au murit.
Mulți americani trec prea repede cu vederea și resping înaintarea în vârstă și persoanele bătrâne. Evaluăm și privim în mod greșit, de sus, bătrânețea, în detrimentul nostru. Adevărul este că, odată cu bătrânețea vine înțelepciunea, cunoștințele și chiar mai mult curaj pentru a risca. Sigur, mobilitatea poate scădea, dar asta nu înseamnă că și la nivel spiritual trebuie să te împotmolești. După părerea mea, cu cât îmbătrânim mai mult, experiențele noastre de viață depășesc cu mult toate diplomele academice la un loc.
Cu toții ne-am născut cu un potențial dat de Dumnezeu de a face o diferență în această viață, iar acesta nu se oprește niciodată până când nu o facem. Viața ta nu este un accident. Te-ai născut cu un scop.
Vârsta este doar o stare a minții asupra materiei. Dacă nu te deranjează, nu contează!
Sursa: WND
Foarte tare articolul. Chuck Norris dovedeste si azi ca a fost un om cumpatat.