Ruben Dubei: „Domnul vine în ajutor!”

„Dar Tu vezi; căci Tu priveşti necazul şi suferinţa, ca să iei în mână pricina lor. În nădejdea Ta se lasă cel nenorocit, şi Tu vii în ajutor orfanului.” Psalmul 10:14

Domnul ne-a iubit când eram nenorociți, s-a aplecat spre noi și ne-a ajutat. Dacă așa ne-a iubit El pe noi, trebuie să ne iubim și noi unii pe alții. El trimite la noi pe cei nenorociți, cu necazul și suferința lor, pentru că Lui îi pasă și dorește să-i ajute prin noi. Biserica noastră are un loc de tabără care a primit pentru câteva zile 73 de orfani de lângă Kiev. Imediat după ei au venit peste 60 de persoane, mame cu copii care au probleme speciale de sănătate, autism, sindromul Down, nevăzători, diabet… persoane care vor fi aici pe termen lung. Facem cu rândul să-i ajutăm. De asemenea, surzii cu care lucrăm s-au dus la graniță să ajute surzii ucraineni să treacă granița și să le găsească locuri de cazare în țară. Au simțit datoria aceasta față de ei, ca pentru frații lor. Domnul spune, că este mai ferice să dai decât să primești. În situația asta, preferăm să fim printre cei care dau și nu printre cei care primesc. Domnul să se îndure de ei și să-i ajute prin noi.

Mame fug din calea bombelor cu copii mici și se macină în fiecare zi pentru familiile lor de acasă, copii îngrijorați pentru tații lor în război pe care poate nu-i vor mai vedea niciodată, bunurile acumulate de-o viață pierdute poate pentru totdeauna, să fii la mila străinilor cu care nu poți comunica, nu știi peste cine dai, oare nu profită de vulnerabilitatea ta… În acest context când multe inimi sunt rănite, frânte și zdrobite, suntem noi pregătiți să-i ajutăm, dincolo de nevoile fizice și materiale? Am primit deja două cereri din Brașov și Oradea de la grupuri care doresc să fie instruite în cursul Vindecarea Traumelor. Aceasta va fi nevoia cea mai mare pe termen lung. Inima rănită a omului, dacă nu este vindecată, va afecta întreaga lui viață, atât sănătatea lui mintală cât și fizică. Rugați-vă pentru refugiați, pentru cei care se vor ocupa de ei pe termen lung și pentru cursurile Vindecarea Traumei.

În data de 28-31 martie voi participa la Conferința Member Care Europa, la Budapesta. Acolo se discută metode actuale de îngrijire a oamenilor în contextul în care trăim astăzi. Informațiile și materialul de la această conferință ne ajută în pregătirea taberei de odihnă și refacere a lucrătorilor, pe care o organizăm în perioada 15-19 august. Această tabără este tot mai căutată, numărul participanților fiind în creștere în fiecare an. Anul trecut am fost aproape 90 de persoane. Ne gândim, dacă Domnul se va îngriji de finanțe, să organizăm două mai mici pentru că sunt mai eficiente.

Organizăm și anul acesta o tabără de misiune pentru tineri interesați de misiune și traducerea Bibliei, în perioada 1-6 august. Rugați-vă pentru pregătiri și participanți. Rugați-vă ca Domnul să scoată mai mulți lucrători care să meargă la popoarele fără Cuvântul lui Dumnezeu în limbile lor. Mai multe informații găsiți aici: https://wycliffe.ro/service/tabara-wycliffe/

Mulțumim Domnului pentru Alina-Naomi Spoială din Suceava care a fost acceptată de curând ca membru Wycliffe România. Ea va începe o perioadă de pregătire în Anglia pentru 6 luni. Rugați-vă pentru călăuzirea ei.

În luna aprilie voi fi implicat în predarea cursului Kairos în județul Bihor. Este un curs care oferă o perspectivă bună a misiunii lui Dumnezeu. Ne rugăm să vină mulți tineri și să fie chemați de Domnul în lucrarea Lui.

Vă mulțumim foarte mult pentru susținerea dumneavoastră în aceste timpuri grele. Domnul să se îngrijească de toate nevoile dumneavoastră și ale slujirii în care sunteți implicați.

Mulțumiri și cereri

  • Slavă Domnului pentru grija și protecția Lui pentru familia noastră.
  • Pentru că suntem noi aceia care ajutăm, nu cei care trebuie ajutați.
  • Pentru posibilitatea de a participa la Conferința Member Care Europa
  • Pentru posibilitatea de a organiza tabere și anul acesta
  • Pentru noul membru Wycliffe România, Alina Spoială
  • Pentru bisericile și persoanele care ne susțin cu credincioșie.
  • Cereți Domnului să aline suferințele refugiaților ucraineni
  • Să oprească războiul și efectele lui
  • Să binecuvânteze cursurile Vindecarea Traumei
  • Să ne ajute Domnul cu pregătirea taberelor
  • Dumnezeu să ridice mai mulți lucrători pentru marele seceriș
  • Dumnezeu să vă asculte și rugăciunile dumneavoastră și să vă dea pacea Lui.

Cu drag Dubei Ruben, Maria, Miriam și Levi.

Nici un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.