
Distincția dintre musulmanii sunniți și musulmanii șiiți este resimțită puternic în Arabia Saudită.
Aceste două secte islamice împărtășesc multe dintre aceleași credințe și practici. Dar au și diferențe semnificative care provoacă conflicte. Sunniții sunt „Ahl al-Sunnah” sau „Oamenii tradiției”. Ei cred că este esențial să practici islamul în același mod în care a făcut-o profetul Mahomed, așa cum este consemnat în Sunnah (cartea religioasă islamică care conține tradițiile și practicile profetului Mahomed, n. trad).
Șiiții, însă, cred că se pot ghida și după învățătura și exemplul urmașilor pe care Mahomed i-a avut prin ginerele și vărul său, Ali. „Shiat Ali” sau „Partidul lui Ali” a susținut că Ali ar trebui să preia rolul de lider (imam) al comunității musulmane după moartea lui Mahomed. În practică, șiiții se bazează mai mult pe liderii lor religioși (ayatollahi) pentru îndrumare, în timp ce sunniții se bazează pe Sunnah.
Familia regală a Arabiei Saudite urmează o formă fundamentalistă a islamului care nu consideră șiiții ca fiind adevărați musulmani. Aproximativ 2 715 000 de șiiți trăiesc în Arabia Saudită, mai ales în partea de est a țării. Ei sunt discriminați la locul de muncă, au acces limitat la reprezentare politică și au o relație dificilă cu conducerea țării. Drept urmare, ei tind să fie mai săraci, sunt hărțuiți și suferă violențe pentru practicile lor religioase. Acest lucru face să fie lipsită de drepturi comunitatea lor, unii formând grupuri de activiști pentru a cere să fie tratați în mod egal cu concetățenii lor. Acest lucru duce la presiuni suplimentare, deoarece astfel de activiști sunt suspectați că au conspirat cu comunitățile șiite din Irakul vecin în scopuri politice.
Motive de rugăciune
- Nu există niciun credincios în Hristos printre comunitățile șiite din Arabia Saudită și nicio inițiativă de a planta o biserică acolo. Rugați-vă ca Duhul Sfânt să facă o cale prin care dragostea lui Dumnezeu să li se descopere. (Ioan 3:5-8)
- Arabia Saudită este una din țările cu cele mai dure restricții puse asupra libertății religioase din lume. Rugați-vă pentru mai multă deschidere. (Ioan 8:36)
- Rugați-vă ca această comunitate să fie călăuzită de Duhul Adevărului. (Ioan 14:26)
Descărcați ghidul în format PDF AICI!
