Dr. Vlad Schlezak: Luna sănătății mintale – Sinuciderea și Scriptura (Partea 1)

Pastorul Steve Bloem enumeră motive cu care s-a convins să nu se sinucidă:

  • Este un păcat și ar aduce rușine lui Cristos și Bisericii Sale.
  • L-ar mulțumi pe diavol și i-ar slăbi mult pe aceia care se luptă cu el.
  • Ar devasta membrii familiei și prietenii și ai putea fi responsabil, pentru că ei îți urmează exemplul dacă întâmpină suferință intense.
  • S-ar putea să nu funcționeze și astfel vei putea ajunge cu handicapuri severe, dar în continuare să te zbați cu depresia.
  • Este adevărat că Dumnezeu este refugiul (Psalmul 9:10)324.
  • Ajutorul este disponibil.

Dacă nu ești mântuit, vei merge în iad. Aceasta nu este din cauza actului suicidului, ci pentru că toți care mor fără să-L cunoască personal pe Cristos vor avea parte de o eternitate cu mult mai rea decât depresia.

Dacă ești creștin, atunci Isus Cristos mijlocește pentru tine să nu-ți eșueze credința.

Dumnezeu te va ține până când vei ajunge într-o zi când durerea ta va fi cu adevărat terminată.

Chiar am folosit din aceste idei înainte să le fi auzit de la acest pastor.

Am folosit de exemplu versetele către Corinteni, din Psalmii 9:10 – Cei ce cunosc Numele Tău se încred în Tine, căci Tu nu părăseşti pe cei ce Te caută, Doamne!

Versetele din Ezechiel și cele de speranță arătând că Dumnezeu este aparținătorul trupului nostru, deci nu avem voie să ne facem rău.

Recent o mamă mi-a spus ca după ce am evaluat și vorbit cu adolescentul ei acesta nu s-a mai sinucis. Glorie Domnului!

Mai sunt și alte motive scripturale pentru a spune un NU puternic suicidului:

  • Sinuciderea efectiv respinge pacea sufletească oferită de Dumnezeu. De exemplu cunoscutele versete spuse de Domnul Isus Cristos în Ioan 14:27 – Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte sau Apostolul Pavel care ne scrie în Filipeni 4:6-7 – Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.
  • Sinuciderea lovește în suveranitatea lui Dumnezeu.

Practic arăți cu degetul spre El indicând că El nu ar putea repara ceva ce nu funcționează la tine. Adică El te-a creat și El nu știe să te repare, El nu are lucrurile sub control și cumva a eșuat. O astfel de atitudine și de mesaj fals sunt, din punctul meu de vedere, o insultă la adresa lui Dumnezeu și astfel lovesc direct în suveranitatea Sa.

  • Mai mult, ce imagine faci tu lui Cristos sinucigându-te? Îi faci o imagine falsă prin care mai spui și că El nu îți poate vindeca rănile. Ieremia a trecut prin încercări teribile și ajunge depresiv, dar se roagă, de exemplu aici: Vindecă-mă Tu, Doamne, şi voi fi vindecat; mântuieşte-mă Tu şi voi fi mântuit, căci Tu eşti slava mea! (Ieremia 17:14) și Dumnezeu îi vindecă depresia (vezi Plân- geri 3), chiar dacă circumstanțele vieții au fost foarte grele. Ieremia privește lucrurile cu alți ochi și atitudinea lui se schimbă (vezi Plângerile lui Ieremia Capitolul 3 din Biblie și studiul depresiei lui Ieremia ce l-am scris în cartea ‘Cum să înfruntăm depresia’)
  • Altă minciună majoră ce se propagă prin actul sinuciderii este aceea că Dumnezeu nu mai dă speranță. Biblia este plină de speranță, nădejde și creștinul trebuie să aibă această speranță reală, adevărată care vine de la Dumnezeu, nu o speranță manipulată emoțional și mincinoasă de tip păgân. Revenind la exemplul lui Ieremia, unul dintre versetele care i-a ajutat pe mulți oameni, și pe mine este Căci Eu ştiu gându- rile pe care le am cu privire la voi’, zice Domnul, ‘gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. (Ieremia 29:11).

Sursa: Facebook Dr. Vlad Schlezak

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.