Dr. Vlad Schlezak: Luna sănătății mintale – Sinuciderea și Scriptura (Partea 3)

În urmă cu ceva ani am cunoscut un creștin care trecea printr-o perioadă grea și a fost profund dezamăgit după o relație romantică eșuată. A decis să plece în concediu la mare. Într-o seară mi-a spus ce deprimat e și că a decis să plece pe mare singur, noaptea, într-o bărcuță mică. Vorbind cu el mi-am dat seama de depresia prin care trecea și de riscul de sinucidere. Literalmente am crezut că dacă nu fac nimic poate fi ultima dată când îl mai aud. I-am spus versete biblice de încurajare și am încercat să-l determin să nu plece singur pe mare, medicația antidepresivă nu o puteam prescrie telefonic și oricum nu ar fi acționat instant, el fiind la risc iminent de sinucidere în opinia mea. Am reușit să-i alertez și familia, ba chiar am sunat la poliție în țara unde a plecat în concediu. M-am rugat lui Dumnezeu să nu se sinucidă și să-L ajute să depășească aceste momente grele. Dumnezeu a intervenit și după o perioadă mi-a mulțumit că i-am salvat viața. A revenit la credință și din câte știu are o viață împlinită.

Sinuciderea este cea mai gravă greșeală de prezicere, și anume omul care are astfel de gânduri ajunge să creadă niște gânduri mincinoase precum „le-ar fi mai bine dacă aș muri”, „lumii i-ar fi mai bine fără mine” etc. Mulți nu doresc să moară… cel puțin asta am văzut la cei care au supraviețuit tentativelor și apoi reușeau să vorbească. Ei simt o suferință mare căreia nu pot să-i facă față. Alții, mai experimentați decât mine, au ajuns la aceleași concluzii. De exemplu prof. David Rosen a discutat cu cei care au supraviețuit după tentativa de sinucidere prin săritură de pe podul Golden Gate din San Franciso. Fiecare supraviețuitor (care avea acum oase rupte, coloană fracturată etc.) a spus că „în momentul în care s-a desprins de pe pod și a ajuns în aer, s-a răzgândit. Își dorea să nu fi sărit. Voia să trăiască.”.

În mod similar, am văzut mulți bolnavi care, deși cunoșteau perfect nenorocirile la care se expun dacă vor continua să consume droguri, alcool etc., ei totuși chiar dacă unii nu erau dependenți încă, preziceau mintal că „se vor simți bine și că e distractiv”. Unii au ajuns boschetari, alții abuzați, alții total dependenți, alții trăgeau pe nas și înghițeau orice găseau pe jos sau li se dădea… alții erau găsiți pe stradă, prin șanțuri, în convulsii epileptice, paranoici, auzind voci, leșinați prin grădini, nu mai puteau articula coerent două cuvinte, ba chiar recent un asistent medical a menționat cum unul care ne spunea că „e fun să se drogheze și că știe riscurile dar o să fie Ok” a fost găsit mort din cauza supradozei de droguri și nu mai are sens să continuu, pentru că ideea cred că s-a înțeles.

Am văzut părinți în lacrimi, rude disperate, familii îndurerate… dar pe respectivul nu îl interesa decât să găsească următoarea oportunitate de a scuipa medicamentul și de a lua drogul… indiferent de forma și numele lui. Am văzut și cazuri fericite care au scăpat de așa ceva.

Dacă am face o paralelă, oare e o diferență între asta și refuzul de a ne pocăi dacă Dumnezeu ne cere asta? Aruncăm noi pe geam poruncile și ceea ce spune Dumnezeu să facem în Scriptură? Știm ce cere Domnul în Cuvântul Său? Împlinim?

Doamne Dumnezeule, ajută-ne să cugetăm la Cuvântul Tău și străpunge-ne inimile și mintea cu el ca să îl împlinim și să facem voia Ta plăcută!

Viața ne-a fost dată ca să o trăim, nu ca să o „murim”, pentru că, cel puțin conform credinței creștine, o trăim pe pământul acesta o singură dată.

În Exod 20:13 se spune: Să nu ucizi. Dumnezeu însuși poruncește ca niciun om să nu curme viața altui om, tocmai pentru că Dumnezeu e conștient de valoarea omului nu numai prin creare, ci și prin răscumpărare.

Pavel spune mai mult despre importanța vieții umane în 1 Corinteni 6:19: „Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.”

Bisericii din Roma îi reamintește că niciun om nu trăiește pentru sine și niciunul nu moare pentru sine. Iar de se întâmplă să trăim, trăim pentru Dumnezeu; de se întâmplă să murim, vom muri tot pentru El (Romani 14:7–8) – În adevăr, niciunul din noi nu trăieşte pentru sine şi niciunul din noi nu moare pentru sine. Căci, dacă trăim, pentru Domnul trăim şi, dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului.

Va trebui să facem și o distincție clară între gând (chiar însoțit de cuvinte) și faptă.

• Îl vedem pe Moise (Exodul 32:31 – Moise s-a întors la Domnul şi a zis: „Ah, poporul acesta a făcut un păcat foarte mare! Şi-au făcut un dumnezeu de aur.”).
• La capătul puterilor, gata să moară, lăsându-și poporul, îl vedem pe Ilie sub ienupăr, și el pregătit să nu se mai ridice de acolo, înfricoșat de o femeie răzbunătoare: 1 Împărați 19:4 – El s-a dus în pustie, unde, după un drum de o zi, a şezut sub un ienupăr şi dorea să moară zicând: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinţii mei.”.
• Iona, stând tot sub o planta, își vede viitorul în negru și cere să moară: Iona 4:9 – Dar Dumnezeu a zis lui Iona: „Bine faci tu de te mânii din pricina curcubetelui?” El a răspuns: „Da, bine fac că mă mânii până la moarte!”.
• Iov își blestemă zilele, mai ales pe cea în care s-a născut: Iov 3:1 – După aceea, Iov a deschis gura şi a blestemat ziua în care s-a născut.
• Ieremia și el își blestemă ziua de naștere: Ieremia 20:14 – Blestemată să fie ziua când m-am născut! Ziua în care m-a născut mama să nu fie binecuvântată!, iar în Plângeri 3 îl vedem deprimat puternic. Când își schimbă gândirea își întoarce privirea la Cristos și se simte excelent; chiar dacă în jurul lui erau probleme, rostește o încurajare superbă (Plângeri 3:21-26).
• Toți aceștia au fost la capătul puterilor umane, dar niciunul nu și-a dus dorința până la capăt.

Singurătatea este frecventă la acești oameni. Este cunoscut că sinuciderile sunt mai dese în rândul celor ce nu aparțin unui grup. Lipsa de speranță duce la retragerea în cochilie de unde poți emite sau nu strigăte de ajutor. Și dacă ar fi numai pentru atât folositoare, și tot ar fi bună biserica!

Sinuciderea e o problemă permanentă la o problemă temporară. Zilele vin și pleacă odată cu necazurile sau bucuriile aferente.

Sinuciderea nu aduce soluții, ci suferință, iar în mod clar cei afectați sunt cei ce rămân. Suferă familia, biserica, oamenii din jur, o suferință ce naște de cele mai multe ori paralizarea optimismului necesar pentru a trăi.

Întotdeauna accesați ajutorul acolo unde locuiti. Dumnezeu să vă binecuvânteze

PS: mai multe detalii despre acest subiect le abordez la cursurile de depresie și în cărțile „Cum să înfruntăm depresia” și „O Enciclopedie creștină a bolilor”.