Ioan Ciobotă: Povara pe care o purtăm în spate (2)

„Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu.” (Romani 12:1)

În meditația anterioară am vorbit despre Isaac, care mergea împreună cu tatăl său Avraam, ca să fie adus jertfă. Isaac își căra povara în spate, fără cârtire, fără nemulțumire.

Până la urmă n-a fost Isaac adus jertfă, ci Dumnezeu a dat un berbece care a fost adus jertfă

În umblarea lui Isaac cu tatăl său Avram, găsesc ideea de a ieși din lume, de a umbla cu Dumnezeu – nu de a ne retrage într-o mănăstire sau de a ieși pentru totdeauna, dar atunci când căutăm sfințirea noastră, trebuie să umblăm cu Dumnezeu.

Dumnezeu este Cel care ne sfințește – umblăm doar noi cu El. Avraam și Isaac au lăsat slugile și au plecat doar ei doi.

Și făceam legătură cu Epistola către Romani, unde apostolul Pavel spune:

„Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.” (Romani 12:1)

Jertfele întotdeauna erau omorâte. Curgea sângele din jertfe: din miel, din porumbel, din orice era adus, curgea sângele pe altar, erau omorâte. În cazul lui Isaac sunt comentatori care spun că muntele Moria, pe care trebuia să fie adus jertfă Isaac, corespunde cu Golgota, pe care a fost adus jertfă Domnul Isus Cristos, sau cu Muntele Templului.

În cazul lui Isaac, în momentul când Dumnezeu a văzut credința lui Avraam – care era gata, cu cuțitul în mână, să îl omoare pe fiul său, să îl aducă jertfă – Dumnezeu a dat un berbece în locul lui Isaac. Însă în locul Domnului Isus Cristos n-a fost dat nimic, ci a murit Domnul Isus Cristos… Se pare că pe același munte.

Spune apoi:

„Să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie” – deci nu o jertfă moartă – „sfântă, plăcută lui Dumnezeu”.

Plăcută înseamnă fără cârtiri, fără nemulțumiri, fără bombăneli, fără o inimă rea, ci o jertfă plăcută înaintea lui Dumnezeu. Adică să ne purtăm poverile, de exemplu. Poate unul are o boală, altul are o relație problematică, altul are o apăsare de un fel sau de altul, fizică, psihică, mentală, pe nivel orizontal. De orice fel ar fi, toate acestea trebuie convertite într-o „jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu”.

Apoi scrie:

„Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită”. (Romani 12:2)

Atunci când Avraam a plecat cu Isaac ca să-l aducă jertfă, s-au rupt de lume, au lăsat slugile și au plecat doar ei doi. Doar ei doi urcau pe munte: Avraam și Isaac…

Să nu te potrivești chipului veacului acestuia, ci să te transformi, prin înnoirea minții tale! Cum? Umblând cu Dumnezeu în fiecare zi și căutând în mod intenționat să îmi aduc trupul ca „o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu”.

Asta înseamnă că nu se învârte totul în jurul dorințelor mele, în jurul plăcerilor mele, în jurul nevoilor mele, în jurul lucrurilor care mi-ar putea face mie plăcere, ci totul să fie despre Dumnezeu în viața mea.

Trupul meu, mintea mea, inima mea, acțiunile, faptele, vorbele, gândurile, absolut totul să fie „ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu”.

Autor: Ioan Ciobotă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.