Voi sunteți sarea Pământului!

Într-unul dintre cele mai faimoase pasaje ale Predicii de pe Munte, Isus le-a spus ucenicilor Săi (și, prin extensie, urmașilor Săi de astăzi): „Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce va fi făcută din nou sărată?! Nu mai este bună la nimic, decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni“. (Matei 5:13; El a continuat spunând că noi suntem lumina lumii).

Dar ce înseamnă, mai exact, să fii sarea pământului? Și ce înseamnă să ne pierdem gustul?, analizează Dr. Michael L. Brown într-un articol Illinois Family Institute.

Mulți specialiști în Noul Testament vorbesc de faptul că în lumea antică, unde nu exista tehnologia refrigerării, una dintre principalele funcții ale sării era conservarea hranei.

Aplicând acest rol la cuvintele Domnului, într-un comentariu se explică:

„Urmașii lui Isus sunt elementul salvator al rasei umane. . . . Ei au o putere de conservare care contracarează corupția și degradarea. … . Așa cum sarea împiedică alterarea alimentelor, tot așa ucenicii trebuie să împiedice corupția moravurilor. Prezența creștinilor întârzie coruperea lumii și judecata care urmează în consecință“.

Alții subliniază că „sarea îmbunătățește gustul mâncării“, deci „creștinii trebuie să îmbunătățească calitatea societății în care trăiesc“.

Mai există o categorie care îi atribuie „atât rolul de a conserva, cât și de a da gust. . . Creștinii aduc puritate în lume și o fac un loc mai bun“.

Este suficient să spunem că chemarea noastră de a fi sarea pământului nu este deloc un lucru banal. Suntem chemați „să împiedicăm coruperea moravurilor. . să îmbunătățim calitatea societății în care trăim… să aducem puritate și să facem din lumea aceasta un loc mai bun“. Miza este foarte mare!

Dacă suntem eliminați din societate, corupția, stricăciunea, decadența și nebunia nu vor face decât să se înmulțească. Dacă suntem eliminați, totul se năruie.

Dar acest lucru este valabil doar dacă noi înșine suntem cu adevărat sare, dacă trăim cu adevărat altfel decât lumea (din punct de vedere moral și spiritual), dacă funcționăm cu adevărat pe post de conștiință morală a societății.

După cum a menționat D. A. Carson în comentariul său EBC la Matei, „Ideea este că, dacă urmașii lui Isus trebuie să acționeze pe post de conservant în lume prin conformarea la normele împărăției, dacă ei sunt ‘chemați să fie un dezinfectant moral într-o lume în care standardele morale sunt scăzute, în continuă schimbare sau inexistente… ei pot îndeplini această funcție doar dacă ei înșiși își păstrează moralitatea’“.

Și acesta este de fapt elementul cheie. Nu putem repara altceva dacă noi înșine suntem stricați. Nu putem preveni răspândirea corupției dacă noi înșine suntem corupți. Nu putem funcționa pe post de sare, dacă noi înșine ne-am pierdut gustul.

În mod ironic, sarea arată tot la fel, indiferent dacă este sărată sau nu, ceea ce înseamnă că ne putem înșela pe noi înșine prin aparențele exterioare. Pe dinafară putem părea OK. Dar care este starea sufletelor noastre? Care este calitatea vieții noastre? Cât de sănătoase sunt căsniciile și familiile noastre? Cu cine ne asemănăm mai mult, cu lumea sau cu Domnul?

Realitatea este că, de mai bine de o generație încoace, în loc să schimbăm noi lumea, aducând lumina în locurile întunecate, biruind răul prin bine, câștigându-i pentru Christos pe cei pierduți și făcând ucenici, separându-ne de păcatul și poluarea din societate, lumea ne-a schimbat pe noi, în mare măsură.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru cei care încă strălucesc cu putere și au gust. Dar prea mulți dintre noi nu sunt așa, ceea ce explică starea curentă a națiunii noastre. Și astfel, la fel cum „politica este influențată de cultură“, într-o țară în care credința creștină se presupune că e religia dominantă, cultura este influențată de biserică.

Aceasta înseamnă că, dacă analizați declinul moral și spiritual al societății, veți constata că o mare parte din el a început printre noi, adepții lui Isus.

Acesta este și motivul pentru care suntem atât de des ridiculizați, batjocoriți, denigrați și chiar ignorați. Nu neapărat suntem persecutați pentru credința noastră, ci mai degrabă suntem „călcați în picioare“ (cuvintele lui Isus) pentru că ne-am pierdut puterea de a săra.

Desigur, Isus face aici referire la lucruri spirituale, mai degrabă decât o analiză a calităților sării (în comentariul SIL se precizează că: „Sarea contrafăcută din antichitate putea să-și piardă salinitatea, deoarece clorura de sodiu se dizolva în condiții de umiditate și rămâneau doar cristale fără gust, care nu mai sărau“. Altfel, în general, sarea nu-și pierde gustul).

Dar dacă sarea își poate pierde gustul (acest lucru este cu siguranță adevărat din punct de vedere spiritual), ce înțelegem din întrebarea Domnului: „cum și-l poate recăpăta?“

În mod normal, nu se poate face nimic. Sarea care și-a pierdut puterea de a săra nu mai are niciun scop util.

Din fericire, întreaga Biblie îi cheamă pe credincioșii rătăciți să se întoarcă la Dumnezeu prin pocăință și, pe măsură ce o facem, Domnul Însuși iartă, restaurează și reînnoiește.

„Doamne, redă-ne puterea de a săra!“ Soarta Americii depinde de asta.

Sursa: Tribuna.us

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.