În urmă cu aproximativ 18 luni am fost la Spitalul Administrației Veteranilor, unde veteranii militari din zona mea pot primi îngrijiri medicale. Deoarece eu sunt veteran al războiului din Vietnam, m-am aflat acolo pentru un control de rutină. După ce medicul mi-a examinat fișa medicală, am cerut și am primit o copie a acesteia.
O dată ajuns acasă, am adunat cifrele reflectate de raport. Raportul mi-a arătat că, dacă adun diversele mele dizabilități, cele mai multe fiind în strânsă legătură cu rănile suferite în luptă, am un total de 260 la sută. Asta înseamnă o dizabilitate totală pentru mai mult de 2,5 persoane! La două luni după vizita mea la spital, medicii mi-au spus că am boala Parkinson și boala Agentului Orange, ca urmare a expunerii la o substanță chimică poluantă periculoasă în timp ce am servit în Vietnam. Diagnosticul Parkinson nu m-a deranjat. Cunosc oameni care se confruntă cu această boală și, în cea mai mare parte, este ușor de gestionat.
Răspunsul meu față de Boala Agentului Orange a fost însă total diferit. L-am văzut pe unul dintre prietenii mei din marina din Vietnam murind din cauza asta; Mă aflu împreună cu alți trei bărbați sub aceeași condamnare la moarte. Este un mod groaznic de a muri. Pentru aproximativ o jumătate de oră, mi-am permis să mă tăvălesc în autocompătimire. Mă pot raporta la un citat atribuit actorului și regizorului de film Woody Allen:
„Nu mă deranjează să mor. Pur și simplu nu vreau să fiu acolo când se va întâmpla”.
Dar apoi mi-am amintit de speranța – de încrederea de neclintit – pe care o am cu privire la viața de după moarte, datorită lui Isus Hristos și ceea ce El a făcut pentru mine:
„Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 6:23).
În ceea ce privește eternitatea, această viață este aproape ca o clipire de ochi.
Dar tu? Realitatea este că, mai devreme sau mai târziu, dintr-un motiv sau altul, vom muri cu toții. Rata mortalității umane este de 100%. Chiar dacă ești doar un adult tânăr aflat abia la începutul carierei în afaceri sau în cea profesională, aceasta este o realitate cu care te vei confrunta într-o zi. Și dacă ai mai mult de 40 de ani, probabil că ești deja pe partea descendentă a capacităților tale fizice. Nu intenționez să par morbid, dar moartea este un fapt inevitabil. Am putea la fel de bine să o acceptăm – și să ne pregătim pentru ea.
Mulți oameni amână să creadă că „sfârșitul” se apropie din ce în ce mai mult cu fiecare zi care trece. Ei fluieră prin cimitire și se comportă de parcă ar găsi cumva o clauză care să îi salveze. Există preocupări temporale care trebuie abordate – cum ar fi pregătirea documentelor care să afirme ultimele noastre dorințe, de la modul în care ne aruncăm bunurile lumești până la dorințele noastre în ceea ce privește înmormântarea sau incinerarea.
Dar mai importantă decât aceste lucruri este întrebarea: Trăiți ASTĂZI având ETERNITATEA în minte? După ce veți pleca, ce anume va rămâne? Ce moștenire veți lăsa în urmă? Sunteți, așa cum le-a spus Isus Hristos ucenicilor Săi, hotărâți să
„mergeți și să aduceți rodă – și roada voastră să rămână” (Ioan 15:16)?
Aveți măcar speranța vieții veșnice? Biblia face referire și la aceasta:
„Dar tuturor celor ce L-au primit (pe Isus Hristos), adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;… Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 1:12, 3:16).
Dacă ați ști că mai aveți de trăit doar 2 ani pe Planeta Pământ, ce ați face?
În ceea ce mă privește, dacă aș ști că mi-au mai rămas doar doi ani, aș continua să fac ceea ce fac deja: să-L slujesc pe Dumnezeu și să-i conduc pe alții către El. Aveți siguranța vieții veșnice? Faceți investiții de viață care vor dura pentru eternitate?
Autor: Ken Korkow
