STUDIU de CAZ: Domnul este pastorul meu – când mă pune deoparte pentru o anume lucrare

„Samuel a luat cornul cu untdelemn și l-a uns în mijlocul fraților lui. Duhul Domnului a venit peste David, începând din ziua aceea și în cele următoare” (1 Samuel 16:13).

Am privit mai mult decât am crezut la Psalmul 23 și când mă gândeam că ar fi timpul să încep să mă gândesc la altceva, gândurile n-au vrut să-mi plece de aici. Apoi mi-a venit un alt gând: Dacă nu-i de ajuns doar să ni se vorbească despre Păstorul cel bun? Cum ne dovedește David în mod practic că Domnul a fost Păstorul lui și care sunt niște implicații practice ale acestui adevăr? Nu mi-a trebuit un alt gând ca în inima mea să se nască dorința de a medita mai mult la viața acestui bărbat de pe paginile Sfintei Scripturi. Așadar, de azi începând, voi căuta să prezint câte o întâmplare sau un eveniment din viața lui David prin care să putem vedea ce a însemnat să-L aibă pe Domnul ca Păstor al lui.

Începând din capitolul 16 din 1 Samuel, Scriptura începe să ne vorbească despre David. Până aici, doar îl mai găsim menționat în cartea Rut, ca fiind un strănepot al acestei eroine a credinței. Însă în versetul de la începutul acestei meditații îl întâlnim prima dată pe David. El era păstor la oi. Chiar și acolo, el Îl avea pe Dumnezeu ca Păstor al lui. Iar acum, în această situație, a fost chemat să fie „păstor” al națiunii Israel. De la turma mică de oi a tatălui său căreia îi purta de grijă, avea să conducă o mulțime de suflete.

„Domnul este Păstorul meu”… și atunci când mă pune deoparte pentru o anumită lucrare. Este o vorbă care, din păcate, a ajuns să sune mai mult a clișeu, însă eu încă îi dau dreptate: „Dumnezeu nu îi cheamă pe cei înzestrați, ci îi înzestrează pe cei chemați.” Îi dau dreptate, deoarece a fost adevărată și este adevărată în dreptul meu. Însă ea a fost adevărată și în dreptul lui David. Îmi place grozav de mult faptul că unul dintre puținele menționări ale pogorârii Duhului Sfânt asupra unei persoane este și aici, în versetul nostru de azi.

Principiul e acesta: Omul pe care Dumnezeu îl pune deoparte pentru o anumită lucrare este omul care primește din partea lui Dumnezeu autoritatea și puterea de a face lucrarea respectivă. Ai fost chemat să predici? Nu te baza pe cunoștințele tale și pe pregătirea ta (cu toate că și ele își au locul lor și sunt foarte importante, dar aici e o cu totul altă discuție), ci caută călăuzirea lui Dumnezeu. Ai fost chemat să cânți? Cântă din toată inima, pentru slava lui Dumnezeu.

Oricare ar fi lucrarea pentru care Dumnezeu te-a pus deoparte sau vrea să te pună deoparte, nu uita: El este Păstorul cel bun și îți pune la dispoziție toate resursele necesare pentru a îndeplini acea lucrare. Ce dorește El de la tine? Credincioșie, dedicare și devotament. Omul care are astfel de caracteristici este un om binecuvântat de Domnul.

Trăiește azi pentru El, prin puterea Duhului Său cel Sfânt.

Timotei Stoica
Biserica Baptistă Patrăuți, Suceava

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.