Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

Pastor ucrainean cu zece copii, o binecuvântare pentru semeni

În mijlocul pericolului războiului, un pastor cu inima mare continuă să desfășoare o activitate umanitară și să-și ajute semenii care au nevoie, scrie cotidianul spaniol El Pais. Ihor, în vârstă de 47 de ani, este pastorul Bisericii Penticostale locale din Velyka Vilshanka, un sat aflat la 50 de kilometri la sud de Kiev. El împarte haine și alimente în calitate de voluntar încă de la începutul invaziei ruse din 24 februarie. Pe lângă toate acestea, pe durata celor 9 luni de la declanșarea războiului el și familia lui și-au deschis ușile casei și pentru 34 de refugiați, care au fugit de războiul din est.Pe lângă munca pastorală, Ihor mai face și așa-zise „rachete de gătit”. Cu aceste dispozitive portabile, oamenii pot să-și prepare, folosind o cantitate minimă de lemn de foc, o masă caldă. Dispozitivele sunt foarte utile chiar și pentru militari. Din moment ce armata rusă bombardează infrastructuri critice precum sursele de apă și energie, aceste „sobe” îi ajută pe ucraineni să supraviețuiască. După ce a urmărit un tutorial pe YouTube, pastorul a început să facă el însuși aceste sobe. Din septembrie, Ihor a realizat deja 35 de astfel de aparate.În curând, Ihor și soția sa Dana (39 de ani) vor avea parte de încă „o binecuvântare”, cel de-al zecelea copil. Dana este internată din cauza riscurilor mari ale sarcinii. „Medicii sunt surprinși că este încă în viață”, spune Ihor. „Ne place că avem o familie mare și acceptăm toate binecuvântările pe care ni le oferă Dumnezeu”, spune el.

Cu mai bine de 13 ani în urmă, duceau o viată diferită, dar Ihor și familia sa au decis să se mute din capitală Ucrainei, Kiev, în sat, unde, spun ei, „credeam că acești oameni au nevoie de Dumnezeu iar ei credeau că suntem satanici. Am avut multe dificultăți la început. S-au spus multe despre noi și chiar ne-au amenințat. Dar au ajuns să ne cunoască ca slujitori ai lui Dumnezeu iar situația s-a îmbunătățit acum.”

Pastorul simte că satul are nevoie de el și de familia lui. „Împreună cu soția mea am decis că nu vom pleca. Ceva mi-a spus că acest oraș este în siguranță. Pentru mulți localnici, familia noastră este ultima speranță și nu i-am putea lăsă la greu.”

Șase dintre copiii lui Ihor merg la școală, ei reprezentând 10 la sută din totalul de elevi ai școlii locale din Velyka Vilshanka.

SURSA | CNE News

Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.