Dr. Vlad Schlezak: „Dumnezeu aduce lumina” Partea I-a

În bezna asta totală a minții și bezna spirituală a oamenilor și conducătorilor Dumnezeu datorită harului Său hotărăște să aducă lumina!

Isaia 9:1 – „Totuşi întunericul* nu va împărăţi veşnic pe pământul în care acum este necaz. După cum în vremurile trecute a acoperit cu ocară ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali, în vremurile viitoare va acoperi cu slavă ţinutul de lângă mare, ţara de dincolo de Iordan, Galileea neamurilor.
Isaia 9:2 – „Poporul care umbla în întuneric vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină.”
Isaia 9:3 – „Tu înmulţeşti poporul, îi dai mari bucurii; şi el se bucură înaintea Ta cum se bucură la seceriş, cum se veseleşte la împărţirea prăzii.”

Vedemn ca Isaia vrea sa-l oprească pe conducătorului Ahaz din aplicarea ideile lui corecte politice și ideologice ca sa cheme Siria in ajutor și Isaia spune ca sa se încreadă în Dumnezeu.

Ahaz nu asculta iar apoi chiar si Siria cade si Israelul e pedepsit.

Culmea poporul se bucura și sărbătorește planurile intelepte ale lui Ahaz. Isaia e acuzat de uneltire și trădare. În bezna asta totala a minții și bezna spirituală a oamenilor și conducătorilor Dumnezeu datorita harului Sau hotărăște sa aducă lumina!

Dumnezeu nu e satisfăcut că poporul Lui a experiementat rezultatele CORECTE ale rebeliunii lor – adică au trăit multe rele ca consecințe normale ale razvratirii lor.
Această experiență rea nu este sfârșitul CI este un mod prin care Dumnezeu poate să-Și manifeste bunătatea. …

Observam aici și locația geografică profețită de Isaia pentru Domnul Isus, confirmată sute de ani mai târziu de Matei:

„A părăsit Nazaretul şi a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în ţinutul lui Zabulon şi Neftali”. Matei 4:13

Dumnezeu va duce lumină și speranță Atunci când orice încercare omenească de-a aduce lumina și speranța a eșuat (vedem și azi nu doar de zeci de ani, ci de mii de ani lideri care ne promit lumina și speranță și defapt tot mai rău este, tot mai puțină speranță și lumina si tot mai mult întuneric e).

Dumnezeu va aduce lumina și sperața nu pentru că ar El trebui să facă asta sau pentru că cumva mintea umană ar așa sclipitoare că putea să-L manipuleze pe Dumnezeu (vedem chiar și azi unii predicatori care învață asemenea aberații)…..ci Domnul va aduce lumină și speranță datorită harului Său.

Astfel în locul unui rege, unui rege rău, unui lider corupt, imoral, hoț și idolatru, cu viziuni meschine care împinge poporul în lipsuri, în idolatrie, în tensiuni și necazuri (cam așa cum am văzut și noi de când ne-am născut) va răsare o lumină, un rege ideal, care deși va fi copil va crea o împărăție bazată pe dreptate și justiție corectă.

Este expresia absolută a adevărului că Dumnezeu într-adevăr este cu noi (EMANUEL) , nicidecum nu este pentru distrugerea noastră, ci pentru răscumpărarea și eliberarea noastră, Slavă Lui!

Dacă ne bazăm pe resursele noastre, pe înțelegerea noastră ne vom afunda tot mai mult în întuneric.

Asta a fost calea lui Ahaz, calea multor lideri chiar și acum, care refuză precum Ahaz instrucțiunile și ghidajul lui Dumnezeu, nu îi interesează principiile Sale.

Prin Regele care va veni Dumnezeu va face lumină prin puterea Sa eliberatoare.

În toată Biblia prezența lui Dumnezeu este lumină

„Vestea pe care am auzit-o de la El și pe care v-o propovăduim este că Dumnezeu e lumină și în El nu este întuneric.” 1 Ioan‬ ‭1‬:‭5‬ ‭

Oamenii puteau alege să continue să păcătuiască sau să alegă lumina, adevărul, Cuvântul, NU puteau alege și păcatul și pe Dumnezeu.

Dacă vrem să fim eliberați de păcat nimic nu poate împiedica ca lumina lui Dumnezeu să strălucească, pe Cristos.

Isaia vedem că profețește despre Domnul Isus Cristos, adică vorbește de un eveniment în viitor, dar deși sunt evenimente viitoare Isaia scrie aceastăcarte între anii 701 și 681 îCR. Deci profeția despre Isus Cristos este cu 700 de ani înainte de nasșterea lui Isus!

Vedem că Isaia folosește aici verbele la timpul trecut. Vede așa mult înainte încât deja evenimentele viitoare sunt deja în trecut (deci cât de relevant este pentru noi azi, la 2000 de ani de la nașterea lui Isus, noi care sărbătorim Crăciunul, nașterea Lui).

Sunt profeții viitoare perfecte la timpul trecut deși ele sunt în viitor. Cristos s-a născut la 700 de ani după ce Isaia scrie aceste versete profetice!

Va urma…
God bless you!
Dr Vlad Schlezak

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.