
Este un subiect sensibil, pentru că practic întrebarea cred că are două variante:
1) Este păcat să ai depresie?
și
2) Este omul depresiv din cauza păcatului sau nu?
Mulți oameni au concepția că un creștin nu poate suferi. Așadar ei automat trag concluzia că dacă cineva e bolnav sau trece prin dificultăți, atunci automat aceasta înseamnă că e păcătos sau lepădat de Dumnezeu. Nu spun că nu există posibilitatea aceasta, dar personal nu sunt total de acord cu această concepție din câteva motive biopsihosociospirituale creștine care îmi sunt foarte clare.
În capitolele anterioare am scris despre mai multe boli trupești care conduc la depresie. Să vedem acum scurte exemple de cauze pur sociale care conduc la depresie. Am să dau doar 2 exemple.
Într-o țară precum România europeană, corectă politic și care se mândrește cu toleranța, totuși există cazuri sociale unde bisericile creștine salvează vieți la propriu – de exemplu cazul mamei care și-a dat foc pentru că nu a mai rezistat sărăciei și frigului iernii, ea trăind la limita subzistenței într-un grajd dezafectat!…
Sau cazuri de oameni ai străzii, care nu au ce mânca, nu au unde dormi din diverse motive, dar când sunt tratați medical, spiritual creștin și li se dă un adăpost unde să doarmă și o ciorbă caldă, le scade depresia. Să nu judecăm un om care doarme sub pod de 3 zile, fiind posibil abuzat, care n-a mâncat nimic și e murdar, chiar miroase greu și ajunge în biserică să ceară mâncare, sau să muncească ceva…
Să nu judecăm de ce astfel de oameni ar fi depresivi, nici să nu ne uităm la ei cu superioritate ca apoi să judecăm că nu ar fi pocăiți, că doar de-aia i-a lăsat Dumnezeu în halul ăsta… (am văzut astfel de cazuri…).
Normal că e creștinește să îi ajutăm pe acești oameni greu încercați, să le spunem de Cristos, dar să le dăm și o bucată de pâine sau o haină etc. Nu vorbesc aici de șarlatani care refuză constant să lucreze deși o pot face și se gândesc doar la cum să abuzeze generozitatea creștinilor.
Un alt exemplu interesant ar fi al unei mame cu mulți copii acasă, care nu este ajutată absolut deloc de soț și apoi e certată de bărbatul ei care urmărește atent meciurile la TV. Ea n-a mai ieșit de multă vreme din casă și nici nu poate să se odihnească. Apoi soțul o compară cu femei mai tinere și o critică deoarece s-a îngrășat. Desigur că femeia are nevoie de ajutor, dar dacă nu cunoști situația ei, nu o judeca automat că e o mare păcătoasă și de-aia poate că e tristă. Poate își ascunde vânătaia sub părul lung și de-asta se uită-n jos. Poate se gândește că e o povară pentru lume. Poate ești singura ei șansă; să vorbești cu ea, să vezi dacă o poți ajuta și cum, să-i spui de Cristos și că viața merită trăită, să o încurajezi. Unele femei nu au avut șansa asta și nu mai sunt printre noi. Știu, sunt cazuri extreme, dar depresia netratată poate conduce la suicid.
Pe de altă parte, am cunoscut un om al lui Dumnezeu care a trăit în condiții cumplite, îndurând foame, frig, prigoană, dar având credință neclinitită în Dumnezeu. După încercare a ajuns chiar foarte bine pe toate planurile. Nu suntem noi cei care trebuie să judece, ci mai degrabă să ajutăm cu dragoste cristocentrică.
Ce frumos spune psalmistul în Psalmul 22:5 – „Strigau către Tine şi erau scăpaţi; se încredeau în Tine şi nu rămâneau de ruşine”.
Dumnezeu poate folosi depresia cuiva pentru ca acel om să poată să-L găsească pe Domnul (vezi detalii în capitolul Cauza: suveranitatea lui Dumnezeu).
*Fragment din cartea „Cum să înfruntăm DEPRESIA” de Dr Vlad Schlezak. Cartea e disponibilă în diaspora pe AMAZON și la librăriile creștine din Ro (KERIGMA, Stephanus).
Va urma…
Dr. Vlad Schlezak
