Cu ceva timp în urmă, Elon Musk a mai „ciripit” o perlă din cuibul pe care și l-a cumpărat scump. Spunea el că nu are nici o problemă să sfârșească în iad de vreme ce majoritatea oamenilor ajung acolo. Deși din multe puncte de vedere Musk este un personaj unic, o astfel de gândire îl așază în mulțimea celor care înghit mituri despre pedeapsa veșnică.
Iadul nu este un subiect popular și clar înțeles nici măcar printre creștini. Ultimii zeci de ani, în mod special, au distorsionat în mod oribil natura acestuia portretizându-l ca ceva străin Noului Testament. De ce cred totuși în iad?
În primul rând, cred până în pânzele albe în adevărul și inspirația divină a fiecărui cuvânt din Biblie. Cred, așa cum spunea apostolul Pavel în 2 Timotei 3:16, că „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu (chiar și Apocalipsa 14:9-11) şi de folos ca să dea învățătură, să mustre, să îndrepte, să educe în vederea dreptăţii.”
În al doilea rând, doar datorită harului lui Dumnezeu am ajuns să înțeleg puțin din măreția și magnitudinea de nemăsurat a sfințeniei, frumuseții și autorității lui Dumnezeu. Datorită acestora i se cuvine cinstirea din partea tuturor ființelor create.
În al treilea rând, tot datorită harului lui Dumnezeu am ajuns să pricep un pic din oroarea, hidoșenia și egoismul păcatului, depravării și ticăloșiei omului.
Nu mă tem să afirm că măsura în care nouă ne este greu să acceptăm realitatea iadului și a pedepsei veșnice este măsura în care nu înțelegem sfințenia lui Dumnezeu, pe de-o parte, și depravarea păcatului omenirii, pe de altă parte. Cu alte cuvinte, dacă iadul ți se pare scandalos, nedrept sau disproporționat, există doar trei motive: fie nu crezi că Biblia este inspirată sau adevărată (ori o sucești ca să spună ce vrei tu să spună), fie nu crezi că Dumnezeu este infinit de sfânt și drept, fie nu ești convins că omenirea este pervertită moral și este vinovată de trădare cosmică, meritând astfel condamnare veșnică.
Așa cum spuneam, la problema perspectivei asupra iadului se adaugă numeroase mituri și credințe false. Iată câteva dintre ele:
Mitul nr.1 – mulți creștini nominali (în fapt, necredincioși) văd iadul ca o veșnică petrecere (ceva mai înecăcioasă) cu tovarășii lor, stând la grătar și bând bere. Adevărul este că iadul va fi un loc de izolare, singurătate și lipsă absolută și cumplită.
Mitul nr.2 – o altă convingere falsă este că iadul e tărâmul domniei și autorității lui Satan și a demonilor săi. Adevărul este că iadul nu-i altceva decât locul în care Satan și demonii săi suferă pedeapsa veșnică. Satan și armata lui sunt prizonieri ai iadului, nu directori sau gardienii locului. Matei 25:41 spune clar: „Apoi le va zice celor de la stânga Lui: «Plecați de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, pregătit pentru Diavolul şi pentru îngerii lui.”
Mitul nr.3 – legat de mitul nr.2 mai există ideea că în iad Satan și demonii torturează oamenii ajunși acolo. Nu. Nu există un text biblic care să sugereze că Satan produce suferința. Ei înșiși sunt obiectul pedepsei lui Dumnezeu. Sunt o grămadă de cărți și „mărturii” a celor care pretind că au vizitat iadul și au văzut scene în care demonii învârteau oameni la proțap. Acesta-i un indiciu că o astfel de mărturie este falsă și mincinoasă.
Mitul nr.4 – o altă falsă prezentare a iadului spune că oamenii ajunși în iad plâng și cerșesc îndurare, dorind să se împace cu Dumnezeu. Nicăieri în Scriptură nu găsești un astfel de indiciu. În schimb, cei care sunt în iad continuă să-L sfideze și să-L urască pe Dumnezeu tot mai mult.
Mitul nr.5 – una din cele mai blasfematoare noțiuni despre iad pretinde că acolo vor fi oameni ce nu meritau să ajungă în iad. Nimic nu-i mai departe de adevăr. Justiția lui Dumnezeu este impecabilă și El niciodată nu va pedepsi pe nedrept.
Mitul nr.6 – în strânsă legătură cu mitul nr.5 unii susțin că în iad vor fi oameni ce ar fi dorit să ajungă în Rai, pe când trăiau pe pământ, dar Dumnezeu nu i-a lăsat. Fals! Domnul Isus a spus foarte clar: „Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine nicidecum nu va flămânzi, şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată… pe cel ce vine la Mine nicidecum nu-l voi izgoni afară… Aceasta este voia Tatălui Meu: ca oricine Îl vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.”
Mitul nr.7 – cumva, cumva oamenii din iad vor fi eliberați și primiți în Rai. Oricât ne-am dori să fie adevărat acest lucru, nu are de-a face cu realitatea spirituală. Biblia nu ne oferă o astfel de învățătură a universalismului, cum că toți vor fi în cele din urmă salvați și primiți în viața veșnică de pe noul pământ și sub noul cer.
Mitul nr.8 – în cele din urmă, se mai crede că în iad oamenii vor scăpa în sfârșit de Dumnezeu pentru veșnicie. Nici acest lucru nu este adevărat. Da, ei nu vor experimenta manifestarea plină de har și iubire a prezenței lui Dumnezeu, dar vor experimenta cu siguranță manifestarea mâniei și justiției lui Dumnezeu. De fapt, citim în Apocalipsa 14:10 că ei vor fi chinuiți „înaintea sfinților îngeri şi înaintea Mielului”, adică în prezența lui Isus Cristos. Așa cum spunea cineva: „Apocalipsa 14:10 nu-ți transmite că cei din iad vor avea privilegiul să vadă ceea ce le-a adus bucurie, ci vor trăi tulburarea de a vedea ceea ce au respins.”
Două concluzii: în primul rând, nu pot citi aceste portrete biblice ale iadului și ale pedepsei veșnice fără să simt în inima mea agonie și tristețe. Nu ar trebui să vorbim calmi și reci despre iad tocmai pentru că este real și unii oameni ajung acolo. Iadul nu-i niciodată un subiect de glumițe. Este o realitate care ar trebui să ne tulbure și să trezească în noi un sentiment al urgenței vestirii Evangheliei celor ce trăiesc în necredință.
Dar în al doilea rând, sunt inundat de o recunoștință fără margini. Când citesc despre iad în texte precum Apocalipsa 14:9-11, citesc despre ceea ce eu merit. Dumnezeu ar fi perfect în dreptatea și justiția Sa dacă m-ar condamna la pedeapsă veșnică. Dar în mila și îndurarea Sa, m-a atras la credința în Fiul Său. În bunătatea Sa, a turnat toată mânia Lui asupra Domnului Isus, nu asupra mea. O mânie și o judecată pe care Domnul Isus, de bunăvoie și din dragoste, a primit-o și a îndurat-o. Fiecare din noi merităm condamnarea. Dumnezeu nu ne datorează nimic altceva decât dreptate. Că ne-a arătat însă milă, iertare și nu condamnare, ar trebui să nască în noi cea mai autentică și pasionată laudă și recunoștință.
Iosua Faur
Pastorul Bisericii Baptiste „Sfânta Treime” Brăila
