

Sursă foto: Unsplash
Păstorii Fulani și alți teroriști au ucis luna trecută un pastor și pe cei doi fii ai săi în statul Plateau, Nigeria, iar alți șase creștini au fost uciși în același stat într-o serie de alte atacuri.
Extremiștii au pătruns în jurul orei 23.00, pe 26 martie, într-o casă din North Jos a unei familii aparținând Bisericii lui Hristos în Națiuni (COCIN), l-au ucis pe Micah Gochin și i-au răpit fiul, a declarat fiica creștinului ucis.
La vest de Jos, în comitatul Riyom, păstorii fulani l-au ucis pe 5 martie pe pastorul COCIN Musa Hyok și pe cei doi fii ai săi la miezul nopții în casa lor din orașul Ganawuri, a declarat Swachet Titus, un locuitor.
În orașul Kabwir din comitatul Kanke, Hannatu Bawa a fost răpită de la domiciliu la 21 februarie, a declarat un locuitor din zonă.
Păstorii Fulani au atacat două comunități predominant creștine din comitatul Bokkos, satele Maiyanga și Nabel, aproximativ la aceeași oră, 22:00, pe 5 februarie, ucigând cinci creștini și rănind alți doi cu focuri de armă, a declarat un rezident din zonă.
„Cele două victime rănite au primit tratament într-un spital”, a declarat Marshall Sule într-un mesaj text.
Alfred Alabo, purtătorul de cuvânt al Comandamentului de Poliție din statul Plateau, a spus într-o declarație de presă că ofițerii investighează atacurile. Un purtător de cuvânt al armatei nigeriene din Jos, căpitanul Oya James, a declarat: „Suntem pe urmele lor pentru ca bandiții să fie arestați și urmăriți penal”.
Nigeria în Topul Mondial al Persecuției 2023
Nigeria s-a clasat pe primul loc în lume în ceea ce privește numărul de creștini uciși pentru credința lor în 2022, cu 5.014, potrivit Topului Mondial al Persecuției 2023 al Open Doors. De asemenea, a fost lider mondial în ceea ce privește femeilor creștine răpite (4.726), agresate sau hărțuite sexual, căsătorite cu forța sau abuzate fizic sau psihic și a avut cele mai multe case și afaceri atacate din motive legate de credință. La fel ca în anul precedent, Nigeria a avut al doilea cel mai mare număr de atacuri asupra bisericilor și de persoane strămutate în interiorul țării.
În același Top al Persecuției a țărilor în care este cel mai dificil să fii creștin, Nigeria a urcat pe locul șase, fiind pe locul cel mai de sus de când se realizează acest top, de pe locul 7 în anul precedent.

Intersecție în Ahmadu Bello Way, Kos Nigeria; Sursă foto: morningstarnews.org
„Militanții Fulani, Boko Haram, Statul Islamic Provincia Africa de Vest (ISWAP) și alții efectuează raiduri asupra comunităților creștine, ucigând, mutilând, violând și răpind pentru răscumpărare sau sclavie sexuală”, se arată în raportul care însoțește Topul. „În acest an, aceste violențe s-au extins și în sudul națiunii, majoritar creștin… Guvernul nigerian continuă să nege că este vorba de persecuție religioasă, astfel încât încălcările drepturilor creștinilor sunt comise cu impunitate.”
Raport al libertății religioase din Marea Britanie despre situația din Nigeria
Fiind în număr de milioane în Nigeria și în Sahel, populația Fulani, predominant musulmană, cuprinde sute de clanuri din mai multe neamuri diferite care nu au opinii extremiste, dar unii Fulani aderă la ideologia islamistă radicală, a notat într-un raport recent Grupul parlamentar al tuturor partidelor din Regatul Unit pentru libertatea sau credința internațională (APPG).
„Aceștia adoptă o strategie comparabilă cu Boko Haram și ISWAP și demonstrează o intenție clară de a viza creștinii și simbolurile puternice ale identității creștine”, se arată în raportul APPG.
Liderii creștini din Nigeria au declarat că sunt de părere că atacurile păstorilor fulani asupra comunităților creștine din Centura de Mijloc a Nigeriei sunt inspirate de dorința lor de a prelua cu forța pământurile creștinilor și de a impune islamul, deoarece deșertificarea a făcut dificilă susținerea turmelor lor.
