Jurnal de rugăciune: Rugăciune pentru popoare fără Biblie – Makwe, Mozambic

Noi școli din munți solicită programul de educație multilingvă

Lumi M. ne scrie: „Conform acordului inițial, anul acesta proiectul pilot de educație multilingvă pentru o comunitate din Asia de Sud ar fi trebuit să se încheie. Totuși, acum, după 4 ani de implementare (incluzând perioada pandemiei), învățătorii au început să vadă valoarea educației care valorifică limba maternă (cea vorbită de copii în familie) și au început să împărtășească și cu învățători din alte sate. Prin urmare, echipa noastră a primit mai multe cereri decât putem face față cu resursele pe care le avem momentan. Deocamdată, în anul acesta școlar (care începe luna aceasta), 4 școli noi se vor adăuga în proiect. În total, colaborăm acum cu 11 școli de stat din această comunitate din munți. Dăm slavă Domnului care a făcut posibilă această schimbare de plan neașteptată. Rugați-vă pentru:

  • înțelepciune să știm cum putem răspunde celorlalte școli, unele dintre ele destul de mici și, de aceea, adesea ignorate, dar în mai mare nevoie decât altele.
  • pregătirile care au mai rămas de făcut pentru instruirea învățătorilor din ultima săptămână din aprilie și prima săptămână din mai.
  • călătoria învățătorilor spre capitală, unde se va ține instruirea, și un timp cu folos cât vom fi împreună.”

Un pas prin credință

Damaris s-a întors dintr-o scurtă călătorie în Columbia și se pregătește pentru a merge acolo pe termen lung. Ea ne cere în scrisoarea ei să o ajutăm în rugăciune pentru următoarele motive:

  • Următoarea perioadă în care adun fondurile necesare pentru plecarea în Columbia;
  • Un timp frumos cu familia și biserica la Galați;
  • Putere să continui toate activitățile în care încă mai sunt implicată (înainte să plec în Columbia);
  • Să știu să echilibrez toate responsabilitățile pe care le am.

În căutarea unui nou director: Noua Zeelandă

Lăudați-L pe Dumnezeu pentru contribuția lui Rob Lovatt, directorul executiv al organizației Wycliffe Noua Zeelandă. Pe măsură ce se apropie de finalul celui de-al doilea mandat de patru ani în această funcție, Rob a transmis bordului de conducere că dorește să facă tranziția în a doua jumătate a anului 2023. În consecință, bordul a început un proces de căutare a unui nou director pentru WNZ. Rugați-vă pentru acest proces de căutare, ca Domnul să îndrepte echipa de căutare către persoana pe care a ales-o pentru a prelua acest rol. Cereți Domnului o tranziție fără probleme pentru întreaga echipă WNZ.

Învățând să iubim vecinii necreștini

Fiind o minoritate printre vecinii predominant musulmani, creștinii Mamara din Mali se confruntă cu diferite grade de persecuție și presiune pe mai multe niveluri în cadrul comunităților locale și al societății lor. Un bărbat Mamara explică modul în care ascultarea pasajului din 1 Ioan 4:7-12 i-a schimbat perspectiva față de vecinii săi: „Aveam dificultăți în a-i iubi pe necreștini. Dar, pe măsură ce am ascultat acest text, mi-am dat seama că nu pot pretinde că Îl cunosc pe Dumnezeu și să nu pot să-i iubesc pe necreștini, în același timp. Pentru că modul în care ne-a iubit Dumnezeu dovedește că toți copiii adevărați ai lui Dumnezeu trebuie să fie capabili să-i iubească pe alții, indiferent dacă sunt creștini sau necreștini.” Lăudați-L pe Domnul că acest om a ales iertarea și dragostea. Rugați-vă ca mulți alți creștini din Mali să reflecte dragostea lui Dumnezeu printre oamenii din jurul lor.

Rugăciune pentru popoare fără Biblie: Ashkuni Nuristani, Afganistan

Poporul Ashkuni Nuristani face parte dintre cele opt grupuri etnice Nuristani. Niciunul nu are limba în formă scrisă. Locuiesc la înălțime pe versanții abrupți ai munților. Au fost convertiți cu forța la islam după o rezistență de sute de ani. Fiecare sat are propria moschee și propriul lider care acționează ca mediator în dispute și care tratează cu guvernul. Le place să fie cunoscuți pentru onestitate, imparțialitate și înțelepciune. Sunt suspicioși față de străini.

  • Rugați-vă ca autoritatea lui Hristos să lege forțele spirituale care îi împiedică să vină de la întuneric la lumină. Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric. (Ioan 12:46)
  • Nicio formă de evanghelizare nu este permisă în mod deschis în Afganistan. Rugați-vă pentru lucrători curajoși care să meargă la acest popor.
  • Rugați-vă ca Dumnezeu să li se descopere prin semne și minuni.

Parteneri din comunitate: Filipine

Șeful poliției din San Jose, în provincia Antique, a solicitat exemplare ale Noului Testament Kinaray-a de la Asociația Traducătorilor din Filipine pentru un program de recuperare morală la nivelul întregii provincii. Fiecare echipă de poliție meditează la Cuvântul lui Dumnezeu înainte de sarcinile zilnice, cu doi pastori care conduc studiile biblice. Pastorii conduc, de asemenea, un timp devoțional dimineața de trei ori pe săptămână, la birou, înainte de muncă. Rugați-vă ca polițiștii și pastorii să continue să găsească înțelepciune și har din Cuvânt. Cereți Domnului încurajare și perseverență pentru echipa de traducători în timp ce continuă să lucreze la Vechiul Testament și să ajute la programele de folosire a Scripturii în comunitățile Kinaray-a.

Rugăciune pentru popoare fără Biblie: Makwe, Mozambic

Oamenii din poporul Makwe își câștigă existența din agricultură, comerț și pescuit. Sunt musulmani sau animiști. Chiar dacă religia lor oficială este islamul, există mult sincretism. În viața de zi cu zi, atunci când se confruntă cu probleme, se adresează vindecătorilor tradiționali. Opun rezistență ridicată față de alte religii. Limba lor are 50% asemănări lexicale cu alte limbi din zonă, dar este suficient de diferită pentru a fi nevoie de o traducere proprie a Bibliei.

  • Rugați-vă ca poporul Makwe să cunoască dragostea lui Dumnezeu arătată prin Isus care a murit pentru ei. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. (Romani 5:8)
  • Rugați-vă ca Duhul Sfânt să deschidă inima lor pentru Evanghelie.
  • Rugați-vă să existe mai multă dorință și determinare din partea creștinilor din Mozambic ca să ajungă la popoarele musulmane din țara lor.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.