
Ieri am fost la Gura Căinarului, raionul Florești. Timp de câteva săptămâni în această localitate se atestă o confruntare, pe alocuri agresivă și violentă, între un grup de creștini ortodocși și creștini baptiști. Totul a pornit de la o cerere depusă de către Comunitatea Creștină Baptistă din localitate de a obține autorizația de construcție și certificatul de urbanism pentru construcția unui lăcaș de cult. Vreo doi-trei ani în urmă o familie de creștini baptiști din Gura Căinarului a luat inițiativa de a se aduna și a se ruga în satul lor natal. Cu ajutorul Bisericii Creștine Baptiste Emanuel din mun. Bălți a fost înregistrată Comunitatea de Creștini Baptiști Emanuel din satul Gura Căinarului. Ulterior a fost procurată o casă care a fost transformată în Casă de Rugăciune. Având în vedere că această casă este foarte mică, credincioșii s-au adresat la autoritățile locale pentru a obține permisiunea de a construi un lăcaș de cult mai mare și mai încăpător.
Cu mare regret, această cerere a declanșat o reacție disproporționată și neîntemeiată. Duminică am fost personal la Gura Căinarului. După ce am fost la serviciul de închinare, am fost la o adunare organizată în Casa de Cultură de Dna Primar Aliona Cojocaru. Adunarea a durat mai bine de două ore. Au fost multe întrebări și învinuiri aduse în adresa Comunității Creștine Baptiste. Am încercat pe cât s-a putut să răspund la toate întrebările care mi-au fost adresate, dar cu regret nu am ajuns la un numitor comun. Pe lângă faptul că există o rezistență puternică față de construcția unui lăcaș de cult, s-au făcut presiuni mari ca să fie încetată existența și activitatea Comunității Baptiste din sat.
Deși am încercat să păstrez o atmosferă calmă, lucru pentru care îi mulțumesc Dnei Primar, Preotului și celor doi pastori prezenți la adunare, am fost totuși uimit să văd că după 32 de ani de libertate pe alocuri există încă multă intoleranță pe criterii religioase. Este regretabil că o majoritate se teme de o minoritate, care nu fac altceva decât să încerce să-și trăiască credința creștină conform convingerii și înțelegerii lor a Sfintei Scripturi, care între altele fiind spus este una și aceeași carte sfântă.
Este cunoscut faptul că asemenea incidente neplăcute au avut loc și în alte localități din Republica Moldova. Astăzi însă în toate aceste localități sunt Biserici Creștine Baptiste, ceea ce mă face încrezător că și în Gura Căinarului această situație va fi depășită și în sat va fi o Biserică Creștină Baptistă.
Apărarea oricărei libertăți, inclusiv cea a libertății religioase, deseori cere eforturi mari. De aceea, fac un apel și pe această cale către Creștinii Ortodocși din satul Gura Căinarului să dea dovadă de toleranță și respect față de Comunitatea Baptistă din sat, iar pe Creștinii Baptiști îi chem să dea dovadă de multă îngăduință, răbdare și dragoste față de Comunitatea Creștină Ortodoxă. Ideal ar fi să ne acceptăm unii pe alții așa cum suntem și să punem capăt acestei campanii de intimidare și denigrare. Dacă acest lucru însă nu va fi posibil, vom apela la instituțiile de drept ale statului pentru a ne apăra dreptul de a ne ruga și a ne închina lui Dumnezeu așa cum considerăm că este drept să o facem. Așa a făcut pe vremea sa și marele Apostol Pavel care a apelat la dreptul roman de care avea parte în baza cetățeniei sale romane (vezi Fapte 22 – cuvântul de apărare al lui Pavel).
Dumnezeu să binecuvânteze satul Gura Căinarului și pe toți locuitorii ei indiferent de apartenența și convingerile lor religioase!
- Rugați-vă pentru această situație dificilă pentru mica biserică din Gura Căinarului
- Rugați-vă pentru cucerirea acestui sat pentru Hristos
- Rugați-vă pentru protecția slujitorilor implicați în această lucrare și pentru propășirea înaintării Evangheliei în zona de nord a Republicii Moldova

DOMNUL ISUS SA VA BINECUVINTEZE SA VA DEA BIRUINTA