„Luna iunie – Luna identității creștine” este titlul unei inițiative legislative cetățenești care își propune promovarea unui proiect de lege conform căruia luna iunie a fiecărui an să fie desemnată „lună a identității creștine”, anunță reprezentanții inițiativei.
„Luna identității creștine” are ca obiectiv recunoașterea rolului fundamental al creștinismului în istoria și identitatea locuitorilor României vreme de veacuri, se arată în textul proiectului de lege.
Conform acestuia, în luna iunie cetățenii României vor putea organiza manifestări care au ca obiectiv afirmarea, recunoașterea și aprecierea contribuției creștinismului la civilizația și cultura României, iar autoritățile publice centrale și locale vor putea contribui cu sprijin logistic, administrativ și/sau financiar, potrivit atribuțiilor și competențelor legale, pentru susținerea acestor manifestări.
Proiectul legislativ a fost inițiat de un grup de cetățeni români, creștini de diverse confesiuni, care s-au constituit, în condițiile legii nr. 189/1999, într-un Comitet național de inițiativă. Demersul a fost publicat în Monitorul Oficial al României, nr. 444/23.05.2023. În conformitate cu legea nr. 189/1999, proiectul se află în acest moment în faza de colectare de semnături de susținere. Pentru a fi acceptat de Parlament, unde ar urma să fie supus votului de adoptare, este necesar sprijinul a cel puțin 100.000 de cetățeni români cu drept de vot din țară.
„Credința creștină a reprezentat un filon al românității de-a lungul istoriei, iar evidențierea acestui fapt onorează memoria înaintașilor poporului român, pe de o parte, iar pe de alta, păstrează și transmite generațiilor viitoare aceeași identitate, care s-a dovedit a fi determinantă pentru supraviețuirea națiunii române”, apreciază Adrian Iov, președintele Comitetului de inițiativă cetățenească. „Creștinismul este moștenirea spirituală, valorică și morală a cetățenilor României, indiferent de confesiune religioasă ori apartenență etnică. Afirmarea acesteia devine cu atât mai importantă în contextul schimbărilor continue care marchează societatea contemporană. Din aceste motive, noi supunem dezbaterii și aprobării Parlamentului României o propunere legislativă care are drept obiect stabilirea lunii iunie drept lună a identității creștine.”
Informații suplimentare pot fi găsite pe website-ul oficial al inițiativei cetățenești, www.identitate-crestina.ro.