Sebastian Văduva: Principii biblice pentru implicarea în afaceri

În urmă cu mai mulți ani, am organizat „Summitul de Integritate pentru Prosperitate” într-un consorțiu cu mai multe organizații din țară și străinătate. La unul dintre evenimente, după o prezentare în fața unui grup de elevi am primit o întrebare interesantă: „domnule profesor credeți că este posibil să devin milionar în România fără să ajung la DNA?” Din nefericire societatea crede că integritatea și prosperitatea sunt diametral opuse și în acest articol aș dori să vedem de ce afacerile sunt percepute negativ, ce modele Biblice de antreprenori avem și care sunt principii și practici creștine pentru implicare în afaceri. Răspunsul pe care l-am dat elevului este că mai întâi trebuie să fii atent cu dorința de a deveni milionar „pentru că iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor” și în al doilea rând că da, poți deveni milionar în România dacă ești harnic, creativ și cinstit; am avut binecuvântarea să cunosc astfel de oameni.

De ce sunt afacerile percepute negativ?

Paradoxal, antreprenorii au toate premisele pentru a fi o binecuvântare în societate. Sunt oameni creativi, curajoși, harnici, energici, carismatici și rezolvatori de probleme. Au o abilitate incredibilă de a-și reveni după înfrângeri și cei mai mulți sunt lideri înnăscuți. Din nefericire, „munții înalți au văi adânci” ca urmare cu cât este mai bogată înzestrarea naturală, cu atât sunt ispitele mai înverșunate!

Prea mulți antreprenori sunt dedați la lăcomiei și iubesc lucrurile, dar se folosesc de oameni, în loc să iubească oamenii și să se folosească de lucruri. Unii nu au obiective clare financiare, ca urmare când sunt întrebați de câți bani au nevoie să fie mulțumiți răspund la fel ca Rockefeller: „de încă un pic”. Unii își folosesc resursele materiale ca să își cumpere poziții sociale și aplauzele celor din jur pentru că sunt profund ispitiți de „lăudăroșenia vieții”. Din păcate anumiți antreprenori își folosesc carisma pentru a-și manipula angajații și colaboratorii sau pentru a-și înșela clienții crezând că dacă toată lumea o face, cumva este acceptabil și în dreptul lor. În forma cea mai vizibilă și necinstită unii antreprenori se folosesc de încrederea și resursele publice pentru îmbogățirea personală. În septembrie 2021 un angajat de top din firma Facebook a scos la iveală formele de înșelare, manipulare și îmbogățire practicate de o firmă care s-a lăudat ani de zile că slujește interesul public și beneficiază democrația și umanitatea. În România, de ani de zile parcă ne-am obișnuit cu firme care „au spate politic”, dau mită, lucrează fără factură și își angajează personalul „la negru”.

Chiar dacă mulți în jurul nostru practică un antreprenoriat egoist, vă asigur că nu este un antreprenoriat sănătos sau sustenabil. Există o alternativă promovată de învățătura Biblică și validată de oameni cu frică de Dumnezeu de-a lungul istoriei.

Modele Biblice a oamenilor implicați în afaceri  

Cea mai impresionantă listă de antreprenori pe care eu am citit-o vreodată sunt eroii credinței din Evrei 11 din Sfânta Scriptură. Cele mai întâlnite profesii în acest capitol sunt antreprenoriatul și administrația publică. Adam, primul om creat de Dumnezeu a fost un agro-antreprenor cu un mandat clar de a îngriji și a înfrumuseța creația lui Dumnezeu. Iov a avut o afacere de familie înfloritoare. Avram, Isaac și Iacov au fost antreprenori activ implicați în viața publică. În Noul Testament, apostolul Pavel, Aquila și Priscila au fost antreprenori. Isus Cristos a folosit nenumărate exemple economice și financiare pentru a ne descoperii principii divine. În pilda talanților, Mântuitorul ne învăță despre lumea viitoare și despre evaluarea finală pe baza căruia vom primi răsplata cerească. Esența acestei învățături este că „cine este credincios în lucruri mici va fi pus peste lucruri mari”, și „cine este credincios în lucru altuia va primi ceea ce este al lui”.

Câteva principii Biblice pe care le recomand antreprenorilor creștini:

Principii Biblice pentru antreprenoriat 

Primul principiu Biblic de antreprenoriat este integritatea personală. Cel mai prețios bun a unui antreprenor este sufletul lui, și acesta ar trebui păzit cu orice preț. Indiferent de oportunitate și presiune nu vă „pângărit cugetul” și asigurați-vă că Dumnezeu este de acord cu afacerile dumneavoastră. Al doilea aspect al integrității personale este sănătatea. Nu uitați că „trupurile voastre sunt temple ale Duhului Sfânt”. Un antreprenor poate avea maxim impact în societate după ce își căsătorește ultimul copil, așa că asigurați-vă că veți avea sănătate. Al treilea aspect de integritate personală este implicarea în familie. Responsabilitatea noastră față de familie este în primul rând spirituală nu materială: alegeți o stare materială mai modestă decât una spirituală modestă. Lăsați copiilor voștri suficiente resurse ca să facă ceva, dar nu prea multe ca să-și permită să nu mai facă nimic, pentru că vor risca să ajungă oameni de nimic.

Al doilea principiu Biblic este excelența în antreprenoriat. Excelența înseamnă că sunt mai bun, mai creativ, mai serios, sau mai ieftin decât concurenții mei. Excelența înseamnă curajul de a fi original, în timp ce învăț bunele practici din domeniul meu de activitate. Primul aspect al excelenței este educația: un antreprenor excelent este un autodidact care tot timpul încearcă să se auto depășească și știe să învețe din experiențele altora. Al doilea aspect al excelenței este focalizarea: un antreprenor excelent renunță la lucruri bune de dragul celor foarte bune. Al treilea aspect al excelenței este mentorarea și delegarea: un antreprenor excelent știe să atragă și să dezvolte o echipă excelentă în jurul lui/ei. Al patrulea aspect al excelenței este înfrânarea: un antreprenor excelent știe să-și înfrâneze vorbele și sentimentele atunci când acestea nu sunt constructive.

Al treilea principiu de antreprenoriat Biblic este implicarea publică. Rar găsim în Sfânta Scriptură un antreprenor care să nu și „șadă la poarta cetății”, adică implicat în viața publică. Din păcate, în contextul României postdecembriste, cei mai mulți cred că implicarea publică este automat candidatura la o poziție politică. Nu sunt împotriva politicienilor creștini, dar cred că antreprenorii creștini pot avea un mai durabil impact în societatea română printr-o societate civilă apolitică și echidistantă. Primul domeniul de implicare publică a antreprenorilor creștinii ar putea fi învățământul pentru că acesta modelează mentalitatea și valorile publice. Pentru a impacta învățământul, ne-am putea implica în mentorarea și încurajarea profesorilor pentru că ei sunt esența învățământului. Al doilea domeniu de implicare publică ar putea fi sănătatea și asistența socială. În domeniul sănătății putem influența printr-o slujbă de advocacy sănătoasă și transparentă, iar în domeniul asistenței sociale prin crearea de locuri de muncă pentru cei asistați social sau pentru „generația inutilă”. Al treilea domeniu de implicare publică poate fi dezvoltarea de infrastructură. Multe proiecte sunt blocate datorită lipsei unui spirit civic și asociativ în care oamenii nu știu să colaboreze unii cu alții. Al patrulea domeniu de implicare publică poate fi un lobby sănătos și transparent pentru legislația locală și națională.

În concluzie, chiar dacă, la nivel global antreprenoriatul are o conotație negativă datorită tentațiilor și abuzurilor sale, avem exemple în Sfintele Scripturi de antreprenori care au fost „sare și lumină” în generațiile lor. Biblia ne învață că dacă vom avea integritate personală, excelența în afaceri și implicare publică, vom putea și noi fi folosiți de Dumnezeu în slujba generației noastre.

 

Un comentariu
  1. mogu.ro 11 septembrie 2023 Reply

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.