David Brainerd (1718-1747) a fost misionar între nativii americani din New York. A murit din cauza tuberculozei în casa lui Jonathan Edwards. Doi ani mai târziu, Edwards publică „Viaţa şi jurnalul lui David Brainerd”, ce conţine aproape toate însemnările din jurnalul personal al lui Brainerd. Viaţa sa a influenţat zeci de misionari. A avut un impact major asupra lui William Carey, Henry Martyn şi Jim Elliot.
Unul din elementele didactice ale vieţii lui Brainerd este timpul petrecut în rugăciune, nu doar de unul singur, ci împreună cu alţii creştini. De exemplu:
10 septembrue 1742: După-amiază, m-am rugat în taină cu un prieten drag, şi am simţit prezenţa lui Dumnezeu cu noi; sufletele noastre s-au unit ca să dobândească o binecuvântată nemurire.
11 decembrie 1742: Apoi am plecat la Bethlehem, am ajuns la casa domnului Bellamy şi am petrecut seara cu el, purtând o discuţie plăcută şi rugându-ne.
23 decembrie 1742: Către seară, am plecat spre New Haven şi acolo m-am bucurat în rugăciune şi conversaţie, alături de câţiva prieteni scumpi. Mintea mea a fost liniştită şi serioasă.
26 decembrie 1742: Seara, am străbătut călare drumul de la New Haven la Branford, după ce am îngenuncheat şi m-am rugat alături de câţiva prieteni creştini dragi într-un loc retras din pădure.
17 februarie 1743: Seara am petrecut un timp cu un prieten creştin drag; m-am simţit solemn, pe marginea veşniciei. Sufletul meu s-a bucurat prezentându-se în faţa slăvitului Dumnezeu; m-am rugat bucuros cu scumpul meu prieten şi am vorbit cu multă solemnitate. A fost o pregustare a cerului.
19 martie 1743: După-amiază am ajuns la Newark, şi am simţit puţină bucurie după ce am discutat şi m-am rugat împreună cu domnul Burr. O, binecuvântat să fie Dumnezeu pentru veşnicie, pentru orice ocazie de înviorare şi însufleţire.
Câteva observaţii:
1. Brainerd aproape întotdeauna vorbeşte despre timpul de rugăciune vibrant trăit împreună cu prietenii lui. Rugăciunea personală, în cămăruţă, este necesară şi importantă. Dar ar trebui să ne amintim că rugăciunea împreună cu alţii este un mijloc pe care deseori Dumnezeu îl foloseşte ca să ne întărească sufletele într-un mod puternic.
2. Rugăciunea personală a lui Brainerd era de multe ori mai înviorată şi mai focalizată după ce petrecea timp cu prietenii în rugăciune.
3. Brainerd, în calitate de misionar, avea uneori alături de el un traducător, dar de cele mai multe ori era doar el şi calul său. A lucrat în mijlocul triburilor în care nu exista nici un creştin. S-a luptat mult cu disperarea şi singurătatea. Mă întreb cât de diferită ar fi fost lucrarea şi umblarea sa cu Cristos dacă ar fi avut un partener de misiune.
Câteva aplicaţii:
1. Rugăciunea alături şi împreună cu ceilalţi este necesară. De fiecare dată când Brainerd se întâlnea cu prietenii lui, aveau „discuţii duhovniceşti” şi se rugau împreună. Cât de mult lâncezim împreună cu ceilalţi în slăbiciune spirituală din cauza tăcerii noastre când vine vorba de Dumnezeu şi a vorbi cu Dumnezeu?
2. Dacă nu avem prieteni care doresc să se roage cu noi, ar trebui să ne facem prieteni noi. Părtăşia în rugăciune nu ar trebui să fie ceva rar, de care ne împiedică accidental.
3. Ar trebui să cerem altora să se roage pentru noi şi cu noi dacă dorim să creştem în Cristos şi să fim de folos la înaintarea Evangheliei.
4. Ar trebui să ne rugăm cu misionarii (nu doar pentru ei) atunci când avem oportunitatea.
5. Nu ar trebui niciodată să fim „călăreţul singuratic” aşa cum Brainerd a fost câţiva ani de zile. Dacă te afli într-un context greu de slujire, dacă te simţi singur, dacă ai o lucrare dificilă (sau nu), ai nevoie de prieteni care să fie alături de tine. Metoda modernă poate că este individualismul şi atot-suficienţa, dar nu are nimic de-a face cu metoda biblică (Iosua Faur)
Este cunoscut faptul că David Brainerd s-a confruntat și cu depresia. Aceasta poate fi o încurajare pentru cei care se confruntă cu astfel de stări și o temă de gândire pentru cei care susțin că dacă ești cu adevărat un creștin nu ai cum să te confrunți cu depresia.