„Tânăr ești doar pentru o vreme, dar imatur poți pentru mult timp rămâne” spunea poetul Ogden Nash. Pe toți ne chinuie imaturitatea. Deși este salvat prin har, nu prin fapte, creștinul are responsabilitatea de a-și duce la capăt mântuirea.
Câte probleme nu apar în familiile și bisericile noastre din cauza înlocuirii credinței ca a unui copil cu o credință copilăroasă. Roada acestui schimb nefericit are efecte distructive în generația mea de urmași ai lui Cristos. Problemele noastre nu sunt „petele și zbârciturile”, ci superficialitatea, lumescul și agățarea de imaturitate.
Cum am ajuns așa? Care sunt rădăcinile trăirii creștine imature ce poticnește creșterea bisericii în sfințirea ei?
1. 𝐀𝐩𝐚𝐭𝐢𝐚. Egoismul și încăpățânarea sting foamea pentru lucrurile spirituale. Așa apar creștini cărora pur și simplu nu le pasă. Imaginea mică și strâmtă despre Dumnezeu izgonește orice zel pentru maturizare. O credință apatică este o credință imatură. Cu apaticul nu ai ce discuta. Nu te ascultă. Este amorțit. Anesteziat.
2. 𝐋𝐞𝐧𝐞𝐚. Dacă apatiei nu-i pasă, lenei îi pasă dar nu face nimic. Fii sincer: chiar plătești prețul mare al disciplinării personale, al părtășiei și cu cei care nu sunt ca tine, al urmării lui Cristos mai presus de orice? Lenea trebuie înlocuită cu disciplina riguroasă.
3. 𝐈𝐠𝐧𝐨𝐫𝐚𝐧𝐭̦𝐚. Aici poate fi cu bună-știință și astfel în păcat. Sau ai fost privat de ucenicizare și n-ai știut ce să cauți. Dar indiferent de motiv, ignoranța nu este o stare în care să rămâi. Scuzele nu sunt decât frâne în calea ascultării de Cristos.
Cere-I lui Dumnezeu puterea de a da la schimb apatia, lenea și ignoranța pe maturizare spirituală, apetit pentru Cuvânt și disciplinare plină de bucurie. Odată ce-ai scăpat de acestea, începe urgent să investești în generația următoare de credincioși.
Dumnezeu să ne trezească din apatie, să ne scoată din imaturitate, să ne ofere o perspectivă corectă asupra sfințirii și o foamete după Cristos.
Autor: Iosua Faur
