Revoluția intelectuală din sec. XX, a cărei consecințe au infiltrat și secolul nostru, a început neașteptat. O serie de patru prelegeri au fost prezentate în Academia Regală Prusacă de Științe în 1915. Autorul lor? Albert Einstein. Cel care până la finalul anului urma să publice pledoaria sa pentru o teorie generală a relativității. Acele prelegeri au pornit o revoluție intelectuală și teoria relativității este esențială pentru înțelegerea vremurilor noastre.
În esență, Einstein a înlocuit lumea fizicii newtoniene cu o nouă lume caracterizată de patru dimensiuni, în locul celor trei. Timpul, cea de-a patra dimensiune, a schimbat totul. Einstein și-a sintetizat propria teorie în următoarele cuvinte: „`Principiul Relativității` în cel mai larg sens este cuprins în următoarea afirmație: totalitatea fenomenului fizic este de așa natură încât nu oferă o bază pentru introducerea conceptului de `mișcare absolută` sau mai pe scurt dar mai puțin precis: nu există `mișcare absolută`. Astfel, timpul, materia și energia sunt relative, nu absolute.
Scopul meu nu este să prezint impactul științific al acestei teorii asupra laboratoarelor sau a aulelor din facultăți. Vreau doar să subliniez impactul cultural. Pe măsură ce sec. XX s-a dezvoltat în complexitatea lui, teoria relativității a devenit rapid simbolul și catalizatorul pentru ceva mult diferit: dezvoltarea relativismului moral.
Sunt de acord că Einstein nu a fost un relativist moral, nici nu a crezut că teoriile lui au o semnificație morală sau culturală. De exemplu, nu a fost de acord atunci când teoria sa era văzută ca fiind „vinovatul” sau „sursa” pentru nașterea artei moderne (în mod special, Cubismul) sau orice altă dezvoltare culturală. Filozoful Isaiah Berlin i-a luat apărarea spunând că relativitatea a fost greșit înțeleasă ca relativism, Einstein fiind un om a convingerilor simple și absolute.
Foarte bine. Nu avem motive să ne îndoim de acest lucru. Problema este, totuși, simplă: teoria relativității lui Einstein a intrat în mentalul oamenilor ca un relativism generalizat. Nu Einstein este responsabil pentru înțelegerea și utilizarea greșită a teoriei sale. Dar milioane și milioane de oameni au perceput relativitatea ca fiind relativism. Iar această înțelegere greșită este una din consecințele toxice ale veacului modern.
Cel mai important biograf al lui Einstein, Walter Isaacson, observă același fenomen: „Atât în știință cât și în filozofia sa morală, Einstein a fost condus de o căutare după certitudine și legi deterministe. Teoria sa cu privire la relativitate a produs însă multe unde ce au afectat tărâmul moralității și a culturii, deși aceasta nu a fost credința lui Einstein dar așa a fost în mod popular interpretat.”
Istoricul Paul Johnson ajunge și el la aceeași concluzie cu privire la impactul cultural al teoriei lui Einstein: „La începutul anilor `20, această înțelegere a început să circule, pentru prima dată la un nivel accesibil, și anume: nu există vreun absolut. Nici cu privire la timp și spațiu, bine și rău ori cunoaștere. În mod greșit, dar poate inevitabil, relativitatea a fost confundată cu relativismul.”
Deja la jumătatea sec. XX, relativismul moral era influența majoră asupra revoluțiilor culturale ce au redefinit întreaga societate. Artiști, regizori și autori au dat mâna cu fizioterapeuți, academicieni, teologi liberali și revoluționari de orice fel, toți căutând să respingă normele morale absolute, adevărul absolut și să instaureze relativismul ca noua perspectivă asupra lumii. Și au făcut-o cu succes!
Astăzi, relativismul moral și respingerea adevărului absolut este absolutul ce șlefuiește gândirea post-creștină. Relativismul este considerat o axiomă și este folosit ca o scuză pentru a scăpa de pretențiile adevărului teist și a oricărei moralități restrictive.
Einstein este învinovățit sau apreciat pentru o revoluție morală ce nu a intenționat-o și nici nu a dorit-o. Lecția? Este clară! Ideile nu au doar consecințe, ci uneori consecințe pe care nu le-am prevăzut, nici nu le-am fi dorit.
Autor: Iosua Faur
