Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

15 zile de rugăciune pentru lumea hindusă – Ziua a 7-a: Insulele Mauritius și Réunion

Aflate aproximativ la două mii de kilometri de coasta de est a Africii, frumoasele insule tropicale Mauritius și Réunion sunt situate la 175 de kilometri una de cealaltă. Insulele au rămas nelocuite până când acordul privind proprietatea a fost încheiat între britanici (Mauritius) și francezi (Réunion), în 1910. Ambele imperii au început să trimită muncitori asiatici contractați către insule, Mauritius ajungând la aproximativ jumătate de milion de persoane aduse pe țărmurile sale tropicale. În același timp, insula Réunion a fost populată de aproximativ 60.000 de persoane.

Mauritius și-a obținut independența oficială față de britanici în anul 1968. Astăzi hinduismul este cea mai mare religie în Mauritius, cu adepți în număr de aproape jumătate din populația de 1,2 milioane de locuitori a insulei. Acest lucru face din Mauritius una dintre cele trei țări din lume, alături de India și Nepal, unde hinduismul este cea mai practicată credință. Peste 30% din populația din Mauritius afirmă că sunt creștini. Aceasta oferă multe oportunități pentru ca iubirea lui Hristos să poată fi împărtășită către popoarele hinduse.

Réunion rămâne o regiune franceză și este singura zonă euro din emisfera sudică. Numărul exact al afilierii religioase a populației este greu de stabilit, deoarece întrebările referitoare la etnie și religie sunt interzise în recensământul francez. Este foarte probabil ca hindușii să reprezinte cel puțin 6% din populația de aproximativ 860.000 de locuitori din Réunion.

Motive de rugăciune:

  • Rugați-vă pentru hindușii de pe aceste două insule, ca ei să descopere dragostea mare pe care Isus o are pentru ei și să primească în dar harul nemeritat și viața veșnică. Romani 6
  • Rugați-vă ca cei care locuiesc aici să descopere cea mai mare binecuvântare dintre toate: reconcilierea completă și deplină dintre Dumnezeu și oameni, în conformitate cu promisiunea făcută de Dumnezeu către Avraam, când i-a spus: „…în tine vor fi binecuvântate toate familiile pământului.” Geneza 12:3
  • Rugați-vă pentru creștinii de pe ambele insule, ca ei să profite de oportunitatea pe care o au de a-și iubi aproapele așa cum se iubesc pe ei înșiși. Marcu 12:31

Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.