A treia eră, pe care o numim Noua Diasporă Hindusă, a început după 1947, când India Britanică a devenit independentă. În această eră, hindușii au început să migreze voluntar în căutarea unei educații mai bune, a oportunităților economice și, în unele cazuri, pentru a scăpa de conflictele create de către partea Britanică din Asia de Sud.
Mulți dintre hindușii din Noua Diasporă s-au răspândit în locuri care nu fuseseră anterior asociate cu Vechea Diaspora Hindusă. Cei care au mers în zone care aveau o populație semnificativă de hinduși din Diaspora Veche, cum ar fi în Malaysia, au contribuit la consolidarea acelor comunități.
Conform Ministerului Indian al Afacerilor Externe, populația oficială a indienilor de peste hotare este de 32,1 milioane. Datele sugerează că aproximativ douăzeci și cinci de milioane dintre aceștia sunt hinduși. Puterea Diasporei Hinduse constă în distribuția lor geografică extinsă, în gradul relativ înalt de educație pe care îl au majoritatea hindușilor din Noua Diasporă și în legăturile puternice cu țara de origine, care îi ajută să își mențină identitatea culturală.
În 2002, guvernul indian a recunoscut importanța legăturilor dintre India și comunitățile sale din diaspora și a început să acorde vize de rezident pe viață cetățenilor non-indieni care puteau dovedi că până la trei generații în urmă strămoșii lor s-au născut în India sau au fost rezidenți permanenți ai Indiei. Mai târziu, vizele au fost extinse ca să îi cuprindă și pe cei care puteau dovedi că sunt descendenți ai muncitorilor care au fost luați de britanici din India Britanică.
Motive de rugăciune:
- Rugați-vă ca hindușii din această Nouă Diasporă Hindusă să-L urmeze pe Hristos și să fie martori pentru numeroasele grupuri de oameni care nu au auzit de El din India. 1 Ioan 3:1
- Rugați-vă ca fiii si fiicele hindușilor care s-au așezat în diverse țări din lume să descopere vestea bună a lui Isus și să se întoarcă spre El în tinerețe, astfel încât să aibă o viață întreagă pentru a împărtăși marea dragoste pe care Isus o are pentru popoarele hinduse. Isaia 40:11
- Rugați-vă ca lumina minunată a lui Isus și iubirea Sa minunată să strălucească asupra comunităților hinduse din întreaga lume și să-i atragă spre harul Lui incomparabil. 2 Corinteni 4:3