Călătărie spirituală la cele 7 biserici din Apocalipsa și insula Patmos

GÂNDUL de DUMINICĂ cu Cristian Galea: Povestea vieții mele


Mai jos, într-un text ceva mai lung, am să vă povestesc foarte telegrafic despre câteva evenimente din viața mea care m-au modelat profund.

Până la vârsta adolescenței avusesem peste 10 lovituri la cap – „capul spart” – destul de grave, unele necesitând suturi chirurgicale.

La vârsta de 12 ani am avut parte de prima traumă serioasă: în urma unui grav accident de mașină am ajuns în comă. După 10 zile la reanimare a urmat un an de recuperare, operații plastice, analize și vizite dese la medici. Nimeni nu știa cum se va termina. Pentru toată familia noastră a fost crunt.

La 16 ani, în urma unei căderi dintr-un corcoduș, mi-am rupt mâna stângă, ambele oase. Anestezii generale, multiple operații, tije, 3 luni de ghips, o vară întreagă compromisă.

La 21 de ani, în al treilea an de facultate, pe fondul unei imunități scăzute, m-am pricopsit cu o tuberculoză pulmonară. A fost cea mai neagră perioadă a vieții mele. Am fost internat timp de 3 luni în cel mai oribil spital al Aradului. Am „pierdut” atunci un an din viață. Am avut parte de multiple tratamente, sanatoriu, școlarizare amânată un an.

La 31 de ani, în urma primei mele vizite misionare din Benin, Africa, am venit acasă cu malarie. După o lună de Africa, ne programaserăm concediul cu familia undeva în Italia. Acolo mi s-a declanșat boala. Doar această experiență ar putea fi descrisă în câteva pagini, având multe detalii. Din fericire am supraviețuit, dar concediul a fost total compromis.

Viața a curs mai departe, au urmat altfel de experiențe. Toate evenimentele m-au cioplit, ajungând să fiu cine sunt azi. Le privesc acum ca fiind toate bune. Grele, dar nu rele. Suferința nu-mi este străină deloc, nu mă sperie și nu mă destabilizează. Nu mă face să cad, nu-mi zdruncină sistemul de valori și credințe. Ceea ce învățăm în suferințe are o greutate veșnică.

Uitându-mă azi în urmă, am realizat că totuși, traumele sufletului sunt mai adânci și dureroase decât cele ale trupului.

Toate evenimentele trăite de noi vor deveni cândva povești pe care ni le vom aminti și le vom spune cuiva, ele devenind o parte din istoria noastră. Ce fel de istorie vrei să ai, să povestești? Am rămas mereu cu capul sus, niciodată nu l-am acuzat pe Dumnezeu sau oamenii pentru ceeea ce mi s-a întâmplat. Am crezut (și cred) mereu că Dumnezeu va întoarce orice aparent rău spre un bine mai mare, neînțeles în acel moment. Dacă m-aș putea întoarce înapoi, nu aș scoate nimic din viața mea. Sunt mulțumit de viața-mi creionată.

Unele viziuni sau planuri ni se năruie din cauza fricilor sau limitărilor noastre. O altă mare parte, din motive independente de noi, din cauza altora, a poftelor, egoismului, lăcomiei sau mândriei celor de lângă noi, intenționate sau nu. Nu te opri din visare. Du-ți viața pe culmi mai înalte. Nu renunța să speri, să crezi, să cresti, să te dezvolți. Folosește toate experiențele pentru a învăța, ele sunt menite să te întărească și să te înțelepțească. Ia-le ca atare. Uită-te la ele, mai ales la cele negative, ca și la cele mai bune lecții de viață. Ai plătit un preț mare pentru ele, nu le lăsa să treacă pe lângă tine fără rost. Vei mai avea parte de evenimente triste, vei fi înconjurat mereu de oameni mici, înguști, egoiști și rău intenționați. Cu cât urci mai sus, vei fi mai expus, mai invidiat de neînțelepți, oportuniști și leneși. Continuă să crești ignorându-i, continuă să înveți și nu lăsa amărăciunea să-ți altereze viața și viziunea. Lumea are nevoie de tine, de creșterea ta. Capul sus, curaj!

Cristian Galea, 
Consilier Local al Municipiului Arad

Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.