Nunc dimittis (Nunc dimittis servum tuum) cunoscut ca și „Cântarea lui Simeon” este cântecul de încheiere a narațiunilor despre nașterea lui Isus din Evanghelia după Luca și este cântat de un bărbat în vârstă pe nume Simeon, cărunt și aplecat, dar cu o voce care, ca și a altor preoți, este obișnuit să cânte.
La 40 de zile de la Nașterea Sa, pruncul Isus este prezentat la Templu…
„Și când s‑au împlinit zilele pentru curățirea lor, poruncită în Legea lui Moise, s‑au dus cu El la Ierusalim ca să‑L înfățișeze înaintea Domnului – așa cum este scris în Legea Domnului: „Orice întâi născut, care este băiat, să fie numit sfânt pentru Domnul“ – și ca să aducă o jertfă, așa cum este spus în Legea Domnului: „O pereche de turturele sau doi pui de porumbel.”” (Luca 2:22-24)
Apoi, „Simeon L‑a luat în brațe, L‑a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis: „Acum, Stăpâne, eliberează‑l pe robul Tău în pace, după cuvântul Tău, căci ochii mei au văzut mântuirea Ta.” (Luca 2:28-30)
Cântecul lui este un cântec foarte personal de bucurie care vede împlinite speranțe străvechi. Dar este, de asemenea, un cântec al unei transformări dramatice, care prevestește bulversarea culturii, sfârșitul unor diviziuni profunde și adevărul uluitor despre noi înșine care iese la suprafață atunci când Isus este aproape. El nu este singur în celebrarea sa, căci o femeie evlavioasă pe nume Anna intră și ea în scena și ne învață ceva și pe noi.
Haideți, în următoarele câteva minute, să ascultați cântecul unui bătrân care își dă seama că se află la balamaua istoriei. Haideți să vedem semnificația profundă a ceea ce sărbătorim pe 25 decembrie prin ochii unei bătrâne care a fost acolo. Haideți să tragem cu urechea la ei în versetele 25-35, ce vrea să ne învețe Duhul lui Dumnezeu?
I. Lasă ca nașterea Lui să te pregătească pentru moarte
Versetul 26 ne spune că „îi fusese descoperit [lui Simeon] prin Duhul Sfânt că nu va vedea moartea înainte de a vedea pe Mesia al Domnului”. Versetul 27 continuă: „Ghidat de Duhul Sfânt, a intrat în complexul templului. Când părinții l-au adus pe copilul Isus pentru a-i face ceea ce se obișnuia conform legii, Simeon L-a luat în brațe, L-a lăudat pe Dumnezeu și a spus: „Acum, Stăpâne…”
Acest „acum” deține o putere singulară. Este o declarație, un anunț care semnalează că a avut loc o schimbare dramatică. A răsărit un moment decisiv care transformă totul. Imaginați-vă un soldat desemnat să patruleze și să vegheze până la răsărit. El își așteaptă timpul, scrutând primele licăriri de lumină prin întunericul lung al nopții. Corpul său obosit tânjește după răsăritul stelei dimineții. Și apoi, în sfârșit, soarele se urcă peste orizont, lumina sa strălucitoare împingând înapoi negura nopții și pictând lumea cu o nouă zi. Sarcina acestei santinele s-a încheiat; obosit, dar ascultător, el se prezintă la comandantul său și este eliberat din funcție. „Doamne, acum poți să-ți slobozești sclavul în pace, conform cuvântului Tău.”
La fel se întâmplă și cu Simeon, iar în versetul 30 și următoarele el ne spune de ce această naștere este un moment „de neocolit”, atât de decisiv pentru el și pentru noi. „Căci ochii mei au văzut mântuirea Ta. Tu ai pregătit-o [pe aceasta] în fața tuturor popoarelor – o lumină care să fie o revelație pentru neamuri și o glorie pentru poporul Tău Israel”.
Simeon cântă despre mântuirea lui Dumnezeu, o operațiune de salvare care este uimitor de privit. Acest prunc micuț, în vârstă de doar 40 de zile, este Mesia al lui Dumnezeu, trimis pentru a asigura această mântuire. El este Eliberatorul evreiesc mult așteptat, care vine să aducă glorie lui Israel, dar mila arătată lui Israel va depăși granițele unui singur popor și va aduce revelația tuturor națiunilor.
Dar în toată această lucrare măreață a lui Dumnezeu, nu trebuie să pierdem din vedere punctul care era foarte personal pentru Simeon: „ochii mei au văzut mântuirea Ta”. Ceea ce i-a dat pace lui Simeon pentru a-și înfrunta moartea a fost faptul că el însuși îl văzuse pe singurul și unicul Hristos, care ne asigură mântuirea. Acum era pregătit să moară pentru că Isus, Mântuitorul nostru, s-a născut. El a crezut fără să știe cum se va sfârși totul; a privit la un prunc și a văzut soluția lui Dumnezeu pentru salvarea noastră, s-a încrezut în ceea ce a venit să facă și a trecut linia de pregătire pentru a-L întâlni pe Dumnezeu.
Ai depășit această limită? Mai important decât orice altceva după acest Crăciun este dacă ești pregătit să-L întâlnești pe Dumnezeu, văzând în Hristos singura ta speranță de împăcare și pace cu Dumnezeu.
II. Lasă ca viața Lui să te pregătească pentru a suferi
În versetele 34-35, Simeon se uită la Maria și spune: „Într-adevăr, acest copil este destinat să provoace căderea și ridicarea multora în Israel și să fie un semn care va fi combătut – și o sabie îți va străpunge propriul suflet – pentru ca gândurile multor inimi să fie descoperite”.
„Maria, acest copil va diviza această națiune. El este un semn din ceruri care marchează sfârșitul neutralității față de Dumnezeu. Ești fie pentru El, fie împotriva Lui; nu există cale de mijloc. Pentru unii, venirea Lui aduce raiul; pentru alții, iadul. Nașterea lui Isus îi va ridica pe cei umili și îi va doborî pe cei puternici. El îi va uni pe unii și îi va dezbina pe alții. Oamenii Îl vor iubi și-L vor urma sau Îl vor urî și-L vor respinge.
Și Maria, o sabie va străpunge și sufletul tău. El va dezvălui gândurile și intențiile secrete ale multor inimi, iar oamenilor nu le place ca adevărul să fie spus despre ei sau către ei. Nu-ți va plăcea ceea ce i se va întâmpla din această cauză, dar este necesar pentru ca El să-și poată îndeplini misiunea care îi revine. Maria, pregătește-te să suferi de dragul lui Hristos”.
Câteva decenii mai târziu, apostolul Pavel, care purta în trupul său semnele Domnului Isus, a scris aceste cuvinte: „Trăiți o viață vrednică de Evanghelie, căci vouă vi s-a dat harul să suferiți pentru Evanghelie” (Filipeni 1:27-29).
Viața cu Isus nu va fi ușoară. Scopurile Sale L-au adus la cruce. Dacă Îl urmezi, scopurile Lui te vor duce și pe tine acolo.
Așa că, acum, lasă ca semnificația acestui Crăciun să transforme toată suferința ta, fie că e vorba de boală, de pierdere sau de lipsuri, astfel încât să devină suferință de dragul lui Hristos. Purtați-vă într-un mod demn de El, cerând harul Său pentru a vă ajuta la vreme de nevoie, pentru ca suferința să-și aibă lucrarea desăvârșită în voi și prin voi către cineva care vă privește viața pentru a vedea dacă există vreo diferență.
III. Lasă ca aceasta să fie ziua în care să te predai de bunăvoie
Nu este un accident faptul că Dumnezeu a înconjurat venirea lui Hristos cu generații diferite. De ce sunt Elisabeta, Zaharia, Simeon și Ana toți foarte bătrâni? De ce a rânduit Dumnezeu ca părinții ultimului profet din Vechiul Testament (Ioan Botezătorul) să fie în vârstă, iar părinții lui Mesia să fie tineri? Și de ce sunt cei doi martori, Simeon și Ana, în pragul morții, când Îl văd pe Isus și mărturisesc despre El? Luca pare să sublinieze în mod deliberat vârsta lor.
Există mai multe răspunsuri pe care trebuie să le vedem, dar permiteți-mi să subliniez unul: Niciodată nu este prea devreme sau prea târziu pentru a fi devotat din toată inima Domnului, pentru a fi înflăcărat de speranță în Dumnezeu sau pentru a-ți abandona voința în fața mișcărilor Duhului lui Dumnezeu, pe măsură ce El te pune în situația de a face parte din planul lui Dumnezeu.
A. Către tineri: Este profund greșit să așteptați până mai târziu în viața voastră pentru a încheia pace cu Dumnezeu și a vă dărui Lui pe deplin. Să presupunem că Maria ar fi decis să rămână religioasă, dar să se joace și cu modernitatea? Ei bine, atunci nu am ști nimic despre ea astăzi. Sau dacă Iosif ar fi hotărât să semene ovăz sălbatic înainte de a se pune la dispoziția lui Dumnezeu? Numele lui ar fi fost absent din această Carte Sfântă.
Este de-a dreptul o prostie să amâni împăcarea cu Dumnezeu, pentru că o astfel de gândire este construită pe două presupuneri greșite, dintre care prima este că:
1. „Mâine este al meu”
De câte ori am auzit pe cineva spunându-i lui Dumnezeu: „Nu acum. Înțeleg care este miza, dar vreau să aștept?” Biblia face praf o astfel de logică (Iacov 4:13-16). Înțelegeți acest lucru: este arogant și rău să crezi că ai ziua de mâine în buzunarul de la spate și că Dumnezeu te va ocoli pentru a găsi pe altcineva a cărui inimă este pe deplin a Lui.
2. „Pot să vin la Dumnezeu oricând vreau”
În adâncul sufletului, cei care se rătăcesc cu intenția de a se întoarce la Dumnezeu într-o zi cred că ei sunt căpitanul corabiei lor, stăpânul destinului lor. Dar Biblia nu este de acord. Duhul Sfânt este ca vântul, a spus Mântuitorul nostru. El suflă unde vrea El, când vrea El. Noi nu avem nici puterea, nici înclinația de a veni la Dumnezeu cu pocăință în afara lucrării Sale de curtare. Venim când El este pregătit, nu când suntem noi. Ex: o să vin când voi fi pregătit.
De aceea, Biblia ne cheamă neîncetat să răspundem astăzi! „Priviți, acum este timpul plăcut; priviți, acum este ziua mântuirii” (2 Corinteni 6:2). „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!”. (Evrei 3:7-8). Vouă, care credeți că aveți viața înainte în fața voastră, vă spun: „Lăsați ca această zi să fie ziua pocăinței voastre, a întoarcerii voastre, a predării voastre depline față de voința și căile Lui.”
B. Către cei în vârstă: Spun acest lucru cu tot respectul. De asemenea, este profund greșit ca voi să aruncați prosopul și să vă lăsați inima să se retragă din devotamentul fervent al unei epoci trecute. Uitați-vă la Simeon și la Ana. Cu ani înainte, Dumnezeu i-a spus clar lui Simeon că va trăi până când îl va vedea pe Mesia al Domnului. Dar anii și apoi deceniile s-au scurs, și nu s-a întâmplat nimic. Nimic nu s-a schimbat. Este posibil să fi existat o perioadă în care și Ana a visat la o viață glorioasă, dar soțul ei a murit la doar „șapte ani după căsătorie” (versetul 36). Lucrurile nu au ieșit așa cum plănuise Anna. Acum are 84 de ani și se află la apusul vieții.
Ar fi fost ușor pentru această văduvă în vârstă și pentru acest bărbat în vârstă să ajungă la concluzia că zilele lor cele mai bune au trecut și că orice șansă de a avea o influență durabilă a trecut deja. Ar fi fost ușor să se cufunde în amintirile nostalgice ale unei perioade trecute de tinerețe și vigoare. În schimb, ei au perseverat în încrederea lor în planul lui Dumnezeu și au rămas credincioși și receptivi la Duhul Sfânt. Și așa a fost că Dumnezeu i-a lăsat să vadă și să audă ceva ce altora le-a scăpat.
Pe 18 noiembrie 1995, maestrul israelian Itzhak Perlman a cântat în fața publicului entuziast de la Lincoln Center din New York. Dar la câteva secunde după ce a început, a fost clar că maestrul avea probleme. Chiar când a terminat prima strofă, o coardă de la vioara lui Perlman s-a rupt. Spre surprinderea tuturor, Itzhak Perlman a făcut o pauză de câteva momente, a închis ochii și apoi i-a făcut semn dirijorului să înceapă din nou. Orchestra a reînceput, iar el s-a alăturat unde rămăsese.
A cântat cu pasiune și puritate, modulând, schimbând, reacordând și recompunând piesa pe loc pentru a reda ceea ce fusese pierdut de coarda ruptă. Când a terminat, publicul a explodat în picioare. Ei știau ce performanță tocmai văzuseră. Perlman și-a ridicat arcușul pentru a liniști audiența și apoi a spus, nu cu laudă, ci pe un ton liniștit, plin de respect: „Știți, uneori este sarcina artistului să afle câtă muzică mai poți face cu ceea ce ți-a rămas.”
Concluzie: Așadar, acum, îi întreb pe cei care au asistat la trecerea anilor, ce muzică ați putea face voi, ce muzică v-a mai rămas? Mai cântați încă pe coarda credincioșiei? Practicați acele discipline spirituale de „închinare, post și rugăciune” cu care vă hrăniți un duh „drept și evlavios”? Vei fi călăuzit de Duhul Sfânt, mergând acolo unde vrea Dumnezeu să mergi? S-ar putea ca cea mai importantă muzică pe care o poți face în timpul vieții tale să fie acum, așa cum a fost pentru Simeon și Ana. Orice ți-a mai rămas, îndrăznește să o cânți pentru tot ceea ce valorezi. Și veți descoperi că acea coardă minunată de credință, speranță și iubire încă mai mișcă corzile inimii următoarei generații.
Samy Tutac
