Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

Sfântul Valentin – martirul condamnat pentru încununare religioasă

14 februarie este cea mai euforică zi a anului. Numim această zi – Ziua Îndrăgostiților și ne bucurăm de flori, cadouri și decorațiuni, dar niciodată nu ne amintim prețul plătit pentru această zi și motivul care a instituit-o.

Istoria Zilei Îndrăgostiților începe cu un om al lui Dumnezeu care a onorat căsătoria și a fost ucis pentru asta. Ziua Îndrăgostiților, este moștenirea unui preot numit Valentinus care a sfidat ordinele împăratului roman Claudiu al II-lea ca soldații romani să nu se căsătorească. Împăratul a luat această decizie pentru a-i împiedica pe soldații săi să le slăbească voința sau să le înmoaie curajul. El a vrut ca inimile lor să fie reci fără sânge.

Valentinus a avut compasiune față de acești soldați și a efectuat căsătorii în secret. În timp, a fost prins în nesupunerea sa trădătoare și a fost bătut cu bâtele și martirizat prin decapitare pe 14 februarie în anul 269, notează The Voice of the Martyrs. 

Biserica romano-catolică îl onorează ca pe un martir. Sfântul Valentin nu apare în cea mai veche listă a martirilor romani, Cronografia din 354, deși patronul compilării Cronografiei era un creștin bogat numit Valentinus. Totuși, se găsește în Martyrologium Hieronymianum, care a fost compilat între 460 și 544 din surse locale anterioare.

Sărbătoarea Sfântului Valentin din 14 februarie a fost înființată pentru prima dată în anul 496 de către Papa Gelasius I, care a inclus pe Valentin printre acei „… ale căror nume sunt cinstiți în rândul oamenilor, dar ale căror fapte sunt cunoscute numai de Dumnezeu”. După cum presupune Gelasius, nimic despre viața lui nu era cunoscut.

După legendă el ar fi cununat un păgân cu o creștină, dăruia tinerilor îndrăgostiți flori din grădina lui și a vindecat bolnavi. A fost învinuit de „cununare religioasă” a perechilor de îndrăgostiți, în ciuda poruncii împăratului roman Claudiu al II-lea (268-270). De aceea, a fost condamnat la moarte și executat pe 14 februarie 269, din cauza credinței lui.

Azi, Valentin este considerat patronul protector al îndrăgostiților. În cinstea Sfântului Valentin, în Statele Unite și mai nou și în statele europene, se fac petreceri și baluri.

Unii au plătit cu moartea pentru încheierea unei căsătorii, iar noi o disprețuim și o neglijăm. Unii nici nu mai oficiază acest act sacru conceput de Dumnezeu între un bărbat și o femeie. În această zi frumoasă și în contextul Săptămânii Căsătoriei, vă provocăm să ne uităm la început, acolo unde Dumnezeu a instituit căsătoria și a spus:

„De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup”. Geneza 2:24

 

Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.