Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

CARTEA SĂPTĂMÂNII: „Cele mai profunde dorințe” de Gregory E. Ganssle

Fiecare om are dorințe. Unele și le exprimă, iar altele rămân doar la nivel de gânduri. Însă cu toții avem dorințe. Nu trebuie să ne învețe nimeni să avem dorințe (poate avem nevoie să învățăm sau să fim învățați cum să ne cultivăm dorințe bune, dar aceasta este o cu totul altă discuție!). Încă dinainte să învețe să comunice, omul (pruncul) își exprimă diverse dorințe pe care le are. Când vine vorba de dorințe, putem vorbi de dorințe superficiale, dar frumoase, cum ar fi vremea de afară, dorințe profunde, cum ar fi aceea de a avea oameni în jurul nostru care să ne înțeleagă, dorințe bune, cum ar fi să putem fi de folos cuiva, sau dorințe rele, cum ar fi a da bine în ochii cuiva aruncând cu noroi în altcineva.

De ce avem dorințe? Așa am fost creați. De ce avem dorințe profunde? Deoarece ele ne aduc împlinirea. Cu privire la aceste dorințe profunde, Gregory E. Ganssle a scris o carte excepțională, intitulată: „Cele mai profunde dorințe… și felul în care le împlinește învățătura creștină”. Cartea a fost tradusă și publicată în limba română de editura Gramma.

Nu mă declar filozof și nu susțin că înțeleg sau cunosc multe elemente ce țin de filozofie. Însă cartea aceasta a fost pur și simplu un deliciu intelectual. Mi-a stârnit mintea să gândească. A pus-o puțin la lucru. Autorul prezintă patru nevoi profunde ale omului, și anume: persoanele (relațiile cu ceilalți oameni), binele, frumusețea și libertatea. Fiecare dintre aceste nevoi sunt explicate într-un mod bine argumentat.

„Cele mai profunde dorințe” de Gregory E. Ganssle este o carte de apologetica scrisă altfel, cu inima, verb si mai ales eruditie. Un tur inedit al marilor întrebări ale vieții.

Filosoful și apologetul Greg Ganssle susține că putem înțelege și explica cel mai bine aspirațiile la care subscrie întreaga umanitate atunci când le privim în lumina învățăturii creștine. Ganssle explică, cu profunzime și delicatețe, felul în care vestea bună a Domnului Hristos dă sens și împlinește cele mai adânci dorințe ale ființei umane. Tocmai în promisiunile clare ale Domnului, susține autorul, există împlinire și odihnă pentru inimile noastre.

„Ganssle găsește în înțelepciunea tradiției creștine un sprijin convingător pentru viziunea sa despre cum să ajungem și să rămânem pe drumul cel bun în viață. Credincioșii și necredincioșii deopotrivă au multe de câștigat de pe urma angajamentului său cald și înțelept față de această întrebare. Numai un mare învățător ar fi putut scrie o carte ca aceasta” este de părere Anthony Kronman, Profesor de drept, Yale University.

Erudit, dar accesibil, Ganssle își conduce cititorii într-un tur inedit al marilor întrebări ale vieții, urmărind modul în care afirmațiile creștinismului se conectează cu dorințele umane fundamentale. Acesta ar putea fi noul nostru Creștinism pur și simplu, și cu siguranță va inspira conversații care merită să aibă loc”, susține Eric Gregory, profesor de religie și președinte al consiliului de științe umaniste, Princeton University.

GREG GANSSLE (PhD, Syracuse) este profesor de filosofie la Școala de Teologie Talbot de la Universitatea Biola. Este autorul mai multor cărți, printre care A Reasonable God: Engaging the New Face of Atheism și Thinking About God, și este editorul cărții God and Time.

Aș vrea să dezvălui mai multe din felul în care autorul abordează aceste subiecte, însă ți-aș fura bucuria lecturării unei cărți bune dacă aș face lucrul acesta. Pot să-ți spun că această carte este adresată creștinului declarat și ateului declarat. Nu caută să bage pe gât învățăturile Scripturii nimănui și nici măcar să convingă pe cineva că Biblia este adevărată. Însă, ceea ce face este să arate felul în care Biblia împlinește nevoile acestea profunde ale omului.

Fiindcă tot se apropie weekendul, îți recomand să arunci o privire și peste această carte și, cine știe, poate nu o vei mai lăsa din mâini până n-o vei lectura în întregime. Va fi o investiție bună.

Lectură plăcută!

Autor: Timotei Stoica
Presbiter în Biserica Baptistă Pătrăuți, Suceava

Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.